Zilele acestea, tema revine în actualitate, odată cu publicarea cărții autobiografice a fostului ofițer CIA, Edward Snowden.
Acum șase ani, acesta dezvăluia întregii lumi că sistemul american de informații stoca în secret date în cantități uriașe referitoare la populație, iar fostul angajat NSA se autodeclara avertizor de integritate.
Dezvăluirile lui Snowden au fost importante, în acea campanie de conștientizare, pentru că s-a numărat printre primii care au avertizat asupra riscurilor pe care le aduce big data în noul secol tehnologic.
Ca o aducere aminte, după atacurile teroriste 11/9, comunitatea de informații americane a coordonat, sub amenințarea terorismului, programe de supraveghere în masă, care nu se bucurau de o bază legală consistentă.
Administrația Bush a implementat, fără mandate din partea judecătorilor FISA, de pildă, programul StellarWind, iar câteva scurgeri de informații în presa mare americană au dus la modificări și clarități legislative pentru a proteja dreptul la intimitate al cetățenilor americani.
Snowden nu a făcut decât să continue această linie a dezvăluirilor referitoare la colectarea metadatelor, lucru care a stârnit riposta serviciilor secrete americane.
În 2013, Snowden explica și ce înseamnă programul PRISM,
prin care NSA avea acces direct la serverele celor mai mari furnizori de
servicii de internet din America și colecta date relevante despre populație.
În urma scandalului PRISM, UE și SUA au înființat un grup de experți în securitate, iar în zilele noastre discutăm relaxat despre protecția datelor cu caracter personal și legea GDPR. “Big data este noul petrol”, e noul avertisment pentru cetățenii cu activitate ferventă pe internet.
Scandalul Cambridge Analytica, iscat la câțiva ani după
momentul Snowden, a spus, în fapt, același lucru, cu diferența că, între timp,
vinovate pentru colectarea fără responsabilitate a informațiilor despre cetățenii
lumii au devenit actorii privați (Facebook, Twitter, Google etc), nu entitățile
statale.
Vânat de autoritățile americane, Snowden a obținut azil
politic în Federația Rusă, prilej pe care Vladimir Putin nu l-a ratat în
ofensiva sa contra Vestului. Statutul de azilant la Moscova i-a vulnerabilizat
poziția de avertizor de integritate, fiind acuzat deseori, în presa mare
internațională, că ar fi devenit un pion util rușilor.
Putin a exploatat povestea programului PRISM pentru a
promova teoriile “deep state”, susținând, pentru electoratul său, că internetul
este “un complot CIA”. Ba chiar s-a folosit de dezvăluirile fostului agent CIA
pentru a pune pe agenda publică moscovită ideea de “suveranitate cibernetică”,
regimul de la Kremlin fiind chipurile îndreptățit să controleze fluxul de
informații pe teritoriul său. În traducere occidentală – cenzură pe net.
Ce a uitat să mai explice liderul de la Kremlin este că Federația Rusă, prin Serviciul Federal de Securite (FSB), încurajează un program de supraveghere a populației mult mai agresiv decât ce s-a întâmplat în Vest.
Autoritățile ruse obligă furnizorii de servicii de internet să instaleze niște cutii speciale ale sistemului SORM, care permite FSB-ului să monitorizeze traficul de internet, comunicațiile online și toate activitățile online ale utilizatorilor ruși.
O altă greșeală care i-a vulnerabilizat poziția de avertizor de integritate a lui Snowden a fost alegerea avocatului care i-a reprezentat interesele pe teritoriul rusesc.
Anatoly Kucherena nu este un avocat oarecare, ci membru al Consiliului Public al FSB, organizație despre care jurnalistul rus de investigatii Andrei Soldatov susține că a fost înființată pentru a promova imaginea serviciului de securitate rus.
Tot Kucherena este și președintele unui institut cu filiale în New York și Paris, create cu scopul criticării încălcărilor drepturilor omului în Statele Unite.
Obiceiul de a ataca ipocrizia americană este una dintre cele mai frecvente tactici în războiul de propagandă al lui Putin, război în care, inevitabil, a picat și micul erou Edward Snowden.