ComenteazăExistă o ipocrizie perpetuată de 31 de ani, o ipocrizie conform căreia protestele, mișcările de stradă, nemulțumirile oamenilor nu trebuie amestecate cu partidele politice. De fiecare dată când se strâng mai mulți oameni într-un loc public, afișează mesaje neplăcute guvernanților și scandează lucruri mai mult sau mai puțin inspirate, politicienii sar în sus: „Este un protest confiscat politic”.
Este moștenirea pe care ne-a lăsat-o FSN-ul anului 1990, acel FSN care între timp s-a răspândit în aproape toate partidele politice de azi și care spunea despre manifestația din Piața Universității că este confiscată politic de către partidele istorice.
Politica, o îndeletnicire de masă
Obsesia asta a protestelor apolitice ne bântuie de atunci, precum un moroi răuvoitor, incapabil să înțeleagă că politica nu este rezervată doar unor pseudo-elite, înhăitate în grupuri organizate care-și spun partide, că politica este o îndeletnicire de masă, că opinii politice poate avea absolut oricine, chiar dacă nu este înregimentat într-un partid, refuză să lipească afișe cu diverși candidați și nici nu bagă sub preș faptele idolilor, în speranța că ceilalți nu vor observa.
Trăim, totuși, în țara în care guvernări succesive ajunseseră să politizeze până și pozițiile de administratori ai asociațiilor de locatari. Uneori, nici doamnele responsabile cu igiena și curățenia în instituțiile publice nu-și puteau păstra pozițiile, dacă nu dețineau carnetul de partid corect.
Nu prea avem cum să evităm politica și nici politizarea, în condițiile astea. Dar putem încerca independența față de partide.
Societatea civilă vs partide politice
Societatea civilă, de exemplu, cea formalizată în asociații, fundații, organizații profesionale și așa mai departe, este o variantă perfect viabilă pentru oamenii care vor să se asocieze pentru promovarea unor politici specifice, cum ar fi cele de mediu, de muncă, de infrastructură etc., dar nu vor să se înregimenteze într-un partid și să ajungă, în cele din urmă, să renunțe la idealuri pentru a respecta linia partidului și a putea spera la un post călduț și bine plătit de către stat.
Partidele vor încerca, desigur, să-și subjuge asociațiile societății civile, de la sindicate la asociații care se ocupă de probleme marginale ale societății. Uneori vor reuși, alteori, nu. Partidele, de asemenea, și-au înființat, își înființează și vor continua să-și înființeze propriile asociații și fundații.
În România, de exemplu, finanțarea partidelor de către persoane, firme sau asociații străine este complet interzisă. Dar partidele românești sunt înconjurate de salbe de asociații și fundații, dintre care unele sunt recunoscute ca aparținând trup și suflet partidului.
Acestea primesc finanțări externe, finanțări pe care, de cele mai multe ori, le folosesc pentru a sprijini financiar partidul, în diverse moduri: fie plătesc oameni care lucrează pentru partid, fie finanțează publicații favorabile, fie finanțează acțiuni și campanii favorabile partidului cu pricina.
Obsesia din anii de glorie ai lui Ion Iliescu era ca societatea civilă să nu se amestece în politică. Ceea ce este absurd și absolut nedemocratic.
Cum este însă cel puțin neelegant să prezinți anexe ale partidelor drept reprezentanți ai societății civile și, eventual, să-i chemi la consultări cu societate civilă pe unii care nu sunt, de fapt, decât membri de partid.
Prezența politicienilor la manifestațiile de stradă din ultimii ani a fost firească, legală și justificată. Mai puțin onest însă este să te uiți pe lista unui partid și să descoperi printre candidați persoane care până mai ieri agitau steagul independenței și al apolitismului, cum este cazul proaspătului deputat de București Cătălin Tenița.
Și nu poți să nu te întrebi: de când acesta nu mai reprezenta vocea societății, ci, de fapt, punctajul partidului care i-a găsit un post cald în Camera Deputaților?
Problema competențelor
Mai avem, de asemenea, problema competențelor. Am asistat toți, în 2015, la spectacolul trist al audierilor în Parlament ale doamnei Cristina Guseth. A fost una dintre cele mai mari lovituri pe care a primit-o societatea civilă din România.
Cu o activitate susținută în zona justiției, doamna Guseth era propunerea premierului desemnat Dacian Cioloș pentru poziția de ministru al justiției. Dar audierile din comisiile parlamentare au scos la iveală o persoană care era departe de a cunoaște lucruri de bază despre justiție. Chiar dacă în final a primit avizul comisiilor, Dacian Cioloș și-a retras nominalizarea, vădit încurcat de incompetența afișată de candidată.
Freedom House România continuă să semneze frecvent apeluri, petiții și lăcrimații legate de justiție, dar din 2015 încoace, aceste semnături mai au cam 5% din forța anterioară, fiind dovedit public faptul că nu sunt însoțite și de competența necesară.
Competență care lipsește și în cazul unui recent protest legat de numirile din parchete. Presa a preluat un comunicat în care ni se spune că un procuror validat de către CSM la conducerea unei secții DIICOT este „contestat de ONG-urile din justiție”.
De când se pricepe asociația „Sexul vs Barza” la problemele din justiție?
Printre cele 11 organizații nonguvernamentale care semnează respectivul protest sunt și câteva care au legătură cu justiția, indubitabil. Dar și câteva care-ți sar în ochi, fiind diametral opuse ca preocupări domeniului.
Iar exemplul cel mai clar este asociația „Sexul vs Barza”. Serios, cam care este legătura între educație sexuală și justiție, dincolo de faptul că, precum noi toți, și cei care activează în cadrul instituțiilor judiciare s-au născut la 9 luni distanță?
Sigur că ONG-ul analizează legile, dar analizează și politicile publice în mai multe domenii, iar, pe acest criteriu, asociația „Sexul vs Barza” ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus în absolut orice domeniu, oricât de specializat ar fi acesta.
Credeam că prezența în Consiliul Economic și Social a președintei Asociației, prezență care-i aduce și o frumoasă indemnizație de peste 4.000 de lei lunar de la stat, se datorează priceperii în probleme de educație sexuală, natalitate, migrația berzelor, nu depășirii competențelor prin emiterea de opinii categorice în domenii care cer măcar studii de specialitate.
Forța societății civile, mai mare astăzi decât cea a presei
În fine, sunt multe de spus despre societatea civilă din România, iar primul lucru necesar a fi menționat este că existența acesteia este unul dintre cele mai mari câștiguri post-1989. Societate civilă fiind noi toți, cei neimplicați în structuri statale sau politice, forța societății civile este, astăzi, mai mare decât cea a presei, aflată într-o cădere liberă și necontrolabilă.
Poate de aceea ar trebui să avem grijă ca societatea civilă să nu facă greșeli care au mai fost făcute și care, în timp, au prăbușit credibilități dobândite cu greu, în sute de ani uneori.
S-a umplut Facebook-ul de rame de profil arborate de membri ai societății civile care-l susțin pe ministrul sănătății. Ministrul sănătății fiind politician, membru al unui partid politic a cărui politică de sănătate încearcă să o pună în practică, susținerea sa este tot un act politic, nu unul civic. Și e normal să fie așa.
Este absolut corect, așa se face politică, numai că gestul ar trebui asumat. În definitiv, guvernul tocmai i-a transformat în demnitari numiți politic pe prefecți, cei care erau, printre altele, garanții în teritoriu ai corectitudinii apolitice ale alegerilor. De ce nu ar face demnitari și din unii lideri ai societății civile, că și-așa sunt prea puține locuri pentru câți oameni ar trebui răsplătiți de partid?