Ce am aflat, de fapt,
din acest scandal trist, foarte trist? Că 95% din societatea civilă “de elită”
este închiriată la privaţi. Nu e o metaforă. E cu acte în regulă. Asta e realitatea
întregii “societăţi civile” instituţionalizate, şi asta spune multe.
Ce mai aflăm?
Liiceanu, la supărare, spune tot. Îi mulţumim.
Aflăm că nepotismul
şi corupţia sunt cât casa şi acolo. PSD este gelos, are concurenţă aprigă.
Ce a produs în esenţă
elita “civilă”? Dinu Păturică, zice domnul Liiceanu. Şi nu unu, ci mai mulţi.
Poţi să-l contrazici? Şi au susţinut până în pânzele albe, fără discernământ,
un preşedinte turnător la Securitate şi la fel de corupt, zic eu.
În esenţă, aflăm că
societatea civilă, “elita” ei, este oglinda clasei politice. Cum s-ar spune
popular: “Cum e turcul, şi pistolul”; cum e GDS-ul, e şi PSD-ul. Şi că ea nu reprezintă decât propriile
interese “privatizate”. Atât.
Să nu ne facem
iluzii.
Aş ilustra puţin
povestea cu o întrebare: de ce Paul Goma nu e Mihai Şora?
Întâmplător, ieri, în
plin scandal GDS, Paul Goma, cam singurul disident până la capăt, a făcut 84 de
ani. Şi 42 de ani de azil politic.
Mă gândeam la soarta
lui: în comunism era urât de regim, dar respectat şi adorat de elită (populaţia
nu avea treabă cu jocurile astea).
Acum? După ‘90 a
rămas singur total şi urât profund de “elita bună”. Nu şi-a găsit locul şi
exilul lui a devenit total. Izgonit de peste tot. În câţiva ani, vor uita total
de el. Să sperăm că nu.
Fenomenul e foarte
interesant: noua societate în care am intrat a măcinat tot. Absolut tot.
Cum spuneau despre
Doina Cornea, spun şi despre Paul Goma. Ei au fost învinşi nu de regimul
comunist, nu de Iliescu & urmaşii PCR, ci de profitorii “anticomunişti de meserie”
de lângă ei.
Dacă înainte de 89,
ipocrizia era o alegere, după 90, ea a devenit o obligaţie.
Şi partea cea mai
ipocrită e că lupta anticomunistă este acum simbolizată nu de Paul Goma, repet,
singurul disident pursânge, ci de Mihai Şora, un bătrân simpatic, respectabil,
care s-a adaptat “la piaţă” (vezi campania publicitară anticomunistă eMag), dar
care a fost parte a nucleului dur al regimului până la pensie (1948-1951:
referent de specialitate la Ministerul de Externe; 1951-1954: șef de secție la
Editura pentru Limbi Străine; 1954-1969: redactor-șef la Editura de Stat pentru
Literatură și Artă). Nu judec pe nimeni, dar mi se pare nedrept. Îl respect pe
Mihai Şora, dar situaţia e nedreaptă, mai ales de la cei ce se folosesc cinic
de asta.
Paul Goma a devenit
mult mai incomod, se pare, după 90, pentru că nu a stat la masă cu ipocrizia,
nu a ciugulit din mâna puterii că e comunistă, că e capitalistă.
Iar elita iartă tot,
dar nu iartă faptul că nu eşti ipocrit.