Antonio Amuza a fost și angajat SRI, și, în același timp, angajat la Universitate, și sociolog, și publicist. El e doar unul dintre cei mulți. Iar asta se vede într-o presă superobedientă, plină de fâșneți din ăștia care ne apără strategic, care exasperează cu analize profunde, stabilite la ședințe de hipnoză patriotică. Pentru că Amuza e și un mare patriot, cum declară, el predă la Universitate pentru noi, poporul român, nu pentru binele propriu. E legal și superegoist să fii sereist și universitar, îți faci carieră, râvnită poate de alții mai talentați, profitând de forța instituției militare la care lucrezi. Aia ai făcut, patriotul nostru!

SRI și alte servicii secrete din România, că avem destule, au un mare efect social: produc o pătură groasă de rentieri tineri și foarte tineri care pur și simplu împânzesc spațiul public și cafenelele din centru. Serviciile secrete românești sunt sistem de rente și lobby. Restul meritelor lor nu mă interesează: e datorie, nu merit, răsplătită în unul dintre cele mai luxoase moduri. Mai rău, ele sunt model de reușită profund pervers: s-au dus reușita prin forțe proprii sau capitalismul isteț, alea cu care se iluzionau tinerii în anii ‘90! Acum se impune modelul RENTEI. Faci ce faci și la 40 de ani societatea te răsplătește cu o nouă tinerețe și mii de euro pensie.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Așa ceva nu e sustenabil, în curând vom avea o societate de fraieri care să lucreze să plătească foști polițiști, procurori, „secreți” de toate felurile și judecători.

Nici rezultatele muncii SRI nu vreau să le discut; pentru că, de fapt, nu știm ce fac. Normal, până la un punct, dar noi nu știm ce au făcut acum 10-20 de ani, nimic nu se desecretizează, nimic nu se lămurește niciodată. Se umflă în pene cu marele aport în NATO, cu marele rol strategic. Eu pot să le zic că văd că duduie traficul de persoane, abuzul proxenet, corupția endemică.

Am putea, dacă suntem naivi, să le cerem șefilor de partide să nu mai pună în comisiile alea de control niște inși care par smulși din clocitoarele SRI, toți elemente de vârf în pupat bocanci de șefi și executat mastere la fără frecvență la SNSPA sau colegii și academii secrete. 

Oricând auziți un partid plângându-se de SRI, puneți-l să scoată la înaintare omul pe care l-au promovat în comisii. Prezentarea rezultatelor SRI în secret, unora aleși de ei, este una dintre cele mai rușinoase distorsionări publice a unor proceduri democratice.

Epoca Iohannis

Și Băsescu s-a folosit oportunist de servicii. Mai ales într-un mod violent, băgându-și adversarii prin pușcării (nu că ăia n-ar fi meritat, doar că sunt indicii că și el ar fi meritat să-i însoțească). Însă epoca lui Iohannis a fost epoca de aur a serviciilor secrete (SPP, SRI). Pentru că au intrat în tot și în toate nestingheriți. Iohannis a fost pasiv și în relație cu serviciile. A venit la putere pe fondul scandalului interferenței serviciilor cu tribunalul. Am ajuns după 10 ani la lobby repetat pentru reintroducerea acelor puteri pentru SRI. Iohannis a produs un regiment de intelectuali care vorbesc robotizat, pentru siguranța națională. Îi vezi peste tot, nu se mai ascund, în curând se vor afișa cu uniforma de paradă la catedră.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Tot în epoca Iohannis s-a perfecționat acuzația de „putinist”, „amenințare hibridă” etc. Pe vremea lui Băsescu, metoda asta era la stadiul de invectivă. Pe vremea lui Iohannis a ajuns la stadiul de „analiză”. În numele patriotismului și NATO, avem voie să facem orice. De exemplu, la o televiziune precum Digi24, căreia i se spune mai în glumă, mai în serios „UM24”, unde până și grevele profesorilor ajunseseră să fie atacuri hibride ale Rusiei.

Acum, figura de succes sereistică e plină de astfel de băiețași, patrioți de succes, plătiți misterios din toate părțile pentru competențe la fel de misterioase, între timp acumulând funcții onorabile universitare. Prezența lor în universități și în presă a atins un maximum. Trebuie impusă clar o identificare corectă atunci când sunt invitați să predea sau să se exprime public: ori îți asumi că ești de la SRI și emiți o părere, ori taci și lucrează pentru patrie. 

Dar ceva trebuie făcut, pentru că în curând vom avea subiect la Evaluarea Națională „amenințarea hibridă în opera postumă a lui Eminescu” sau „reziliența securității cibernetice în opera lui Coșbuc”.

Așa că, atunci când mai dă interviuri publicitare, generalul Anton Rog ar trebui să o lase mai moale cu extraordinarele lucruri pe care le faci la SRI. Să nu mințim copiii ca să-i atragem în sistem. Ba chiar aș zice că e mult mai atractiv dacă le spui direct: vino la SRI, că acolo se iau doctorat și master cu plagiate nesimțite, nepedepsite de nimeni, și dup-aia ieși la pensie la 40 de ani. Lăsați vrăjeala cu avansul tehnologic!

De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați
Recomandări
De ce i-a arestat Curtea Supremă pe suspecții asasinatului de la Arad. Judecătorii invocă dovezi „fără echivoc” ale unor relații intime între inculpați

Degeaba ai date secrete și capacități de prelucrare dacă tot ce reușești e să produci numai clone insipide în tot spațiul public care repetă trei trăsnăi la nesfârșit. Ieșiți din Universități, lăsați-ne cu România Educată, puneți mâna și mai răriți-vă. Pregătiți-vă de momentul popular în care nimeni n-o să mai suporte pe cineva cu o pensie mai mare de 1.000 de euro pe lună dată de stat. Ce-o să faceți atunci? O să băgați tot poporul la războiul hibrid ruso-chinez?

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (18)

GHEORGHE31   •   27.07.2023, 08:04

Trist dar adevarat m-am intlnit cu medic chirurg care lucreaza la 3 spitale privat si mai lucreaza si la stat oare pt pacient care a fost operat il mai viziteaza mai are timp si pt noi nu mai vine pe la bolnav, s-a terminat programu?

D.Mihaela   •   26.07.2023, 10:01

Voi, astia de la Libertatea, nu va este rusine? Nu v-ati facut suficient de ras cu Emilia Sercan? Pentru voi nu exista GDPR? Ca oameni, vi se aplica zicala "vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acri". Consttutia Romaniei articolul 16...Articolul 16 "(1) Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. (3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în conditiile legii, de persoanele care au cetatenia româna si domiciliul în tara." Articolul 41 ..."Munca şi protecţia socială a muncii (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă." Nu cumva astfel de articole au iz penal? Nu se autosesizeaza organele statului? Ce fac, dorm?

bituca   •   25.07.2023, 06:45

Se fac recrutari inca din anii de studentie.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI