Starea presei românești la 16 ani după intrarea în UE. De ce deriva mass-media poate antrena criza democrației (și invers) 

În democrații, mass-media asigură conștiința civică a binelui comun. Și o face respectând cu profesionalism dreptul la informare corectă. Nu există imparțialitate absolută, dar trebuie să existe onestitatea de a cultiva dezbaterea fără concluzii prestabilite. E nevoie de știri verificate din surse independente, de ascultarea decentă a pozițiilor diferite, precum și de asumarea transparentă a eventualelor erori. Presa își apără independența tocmai prin asemenea imperative deontologice. Dacă renunță la ele, renunță implicit la misiunea ei socială, care privește progresul comunitar prin conlucrarea solidară între cetățeni, sub semnul interesului public. 

Acest ideal s-a conturat treptat și n-a fost niciodată atins, pentru simplul fapt că dinamica politică, economică și ideologică a fiecărei faze a modernității i-a opus limite adesea brutale. Însăși originea ziaristicii a fost revoluționară, polemică, satirică și populară, numai că au apărut treptat reguli acceptate ale jocului: de la foițele satirice antimonarhiste, difuzate prin cârciumile și cafenelele Europei de dinaintea lui 1789, s-a trecut la marea presă burgheză și apariția trusturilor media. O certă evoluție, temporar stopată (în veacul 20) de presa „partinică”, redusă la condiția de goarnă a propagandei totalitare. 

Legătura ombilicală dintre presa autentică și libertate s-a văzut clar în România anilor 90, în acel prim deceniu post-comunist definit prin explozia titlurilor, formatelor și proiectelor media, în print, radio sau televiziune. Acea perioadă ni se pare acum ușor ridicolă, cu supradoza ei de improvizație anarhică și frenezia sa puțin smintită.

Ei i-a urmat, prin anii 2000, o anumită maturizare structurală a pieței, atât prin concentrări de holding, cât și prin investiții (străine și românești) care au permis, o vreme, apariția unui peisaj media relativ echilibrat între presa mainstream – sincronizată cu trendurile europene – și produsele de nișă, cu un public specializat.

Orice observator optimist ar fi putut crede că integrarea României în Uniunea Europeană va consolida respectivele acumulări pozitive, numai că n-a fost să fie așa. Dimpotrivă. Dacă în prima fază mai contau alinierile doctrinare (dreapta/centru/stânga) și presa tabloidă era periferică, după 2007 s-a produs o derivă uniform accelerată spre dezastrul actual. Evident, de vină nu e doar agenda ocultă a unor patroni – sau irelevanța doctrinară a partidelor mereu mai populiste – cât impactul concurenței făcute presei scrise și audiovizuale odată cu era internetului și a rețelelor digitale de socializare.  

La fel de frapantă este și declasarea profesională, măsurată prin titluri senzaționaliste, agramate, vulgare și chiar absurde, dar și printr-un cuprins neglijent, lipsit de coerența argumentelor și de proprietatea termenilor. Cât privește undele scurte, cu greu putem scăpa nu atât de playlisturi ponosite, cât de emisiuni umplute cu bășcălie ieftină, cinism de bodegă și agresivitate verbală, inclusiv la adresa unor ascultători mai naivi, dispuși să idolatrizeze „vedetele” de la microfon. 

Criza sistemică a mass-media își supralicitează simptomele, mergând din rău în mai rău, cu avalanșa ei de nonsubiecte și fake news ambalate senzaționalist. Rezultatul e adâncirea în fundătura comercială, dublată de erodarea și mai dramatică a audiențelor și deficitul tot mai acut de credibilitate.

Am remarcat câteva oaze de jurnalism chiar independent, practicat de echipe tinere, cu un nivel intelectual convingător și reflexe etice bine antrenate, dar acestea supraviețuiesc doar prin crowdfunding și au o forță de tracțiune deocamdată minusculă.

Departe de mine pretenția de a oferi o soluție globală – și cu atât mai puțin o strategie detaliată – pentru depășirea acestui impas nefast pentru jurnaliști și public, dar mai ales periculos pentru mecanismul imunitar al democrației românești. Cu titlu de concluzie parțială, cred că trebuie să respingem pe scară largă ideea că actuala stare a presei e normală și că oricine pretinde conținut de calitate, norme deontologice stricte sau subiecte de real interes public nu e decât un consumator demodat, care nu pricepe spiritul vremurilor. Presa noastră nu se poate înzdrăveni fără revolta masivă a beneficiarilor ei înșelați. 

Urmărește-ne pe Google News