ComenteazăÎn finalul discursului adresat ieri francezilor, președintele Macron a făcut următoarele afirmații:
„Dragi compatrioți,
va trebui să tragem lecțiile de pe urma momentelor pe care le traversăm acum,
să integrăm modelul de dezvoltare în care e antrenată întreaga lume de câteva
decenii și care acum își dezvăluie faliile. Să interogăm slăbiciunea sistemelor
noastre democratice, pe care deja le dezvăluie această pandemie. Sănătatea
gratuită și necondiționată de venituri sau ocupație și Statul social nu
reprezintă costuri sau cheltuieli, ci bunuri prețioase, atu-uri indispensabile când
destinul lovește. Ce revelează această pandemie este faptul că există bunuri și
servicii care trebuie plasate în afara legilor pieței, că a delega alimentația
noastră, protecția noastră, capacitatea de
avea grijă și modul nostru de viață este o nebunie și că trebuie să
preluăm controlul asupra acestora.”
Macron nu e vreun socialist, din contra, e un politician de centru dreapta, unii ar spune chiar neoliberal. Declarațiile lui, în care ne vorbește despre importanța unui sistem de sănătate universal și gratuit, nu pot fi așadar suspectate de vreun parti-pris ideologic.
Mai degrabă, sunt o
constatare lucidă a unui om de stat,
care într-un moment critic admite ceva de domeniul evidenței – nu putem
construi o societate umană funcțională aplicând legea cererii și a ofertei în
toate domeniile vieții. Există lucruri care trebuie ferite de logica
profitului. Există lucruri care nu trebuie delegate privatului și trebuie să
rămână în responsabilitatea noastră, comună, a statului.
Despre privat și
reglementare
Prinsă în meschinele
sale mize politice, clasa politică și președinte Iohannis sunt incapabili să
tragă vreo lecție de e urma crizei pe care o traversăm, deși a trage lecțiile
corecte este în acest moment la fel de important ca a lua măsurile de protecție
adecvate.
Ce lecții putem
trage, ce ne relevă această pandemie?
Prima concluzie e exact cea subliniată de președintele Macron – că sănătatea nu poate și nu trebuie să fie obiectul legilor pieței. Un sistem de sănătate supus imperativului profitului este nimicitor pentru societate.
Acest lucru se vede cel mai bine în situații de criză, care pot fi și oportunități de creștere a profitului – prețul măștilor medicale a crescut de 100 de ori după izbucnirea pandemiei. Pe de altă parte, de frica pandemiei, clinicile private, ca Medlife sau Regina Maria*, refuză să acorde servicii medicale pacienților cu probleme respiratorii exact acum, când nevoia este uriașă. Clinicile și spitalele private au urmat dintotdeauna această strategie de afaceri, în care au pasat toate cazurile complexe și costisitoare spitalelor de stat, limitându-se la acele intervenții medicale care sunt simple și profitabile.
Acum, să ne gândim
doar la faptul că din cele 576 de spitale care există în România, 209 de
spitale, adică vreo 40%, sunt private. În
vremuri de restriște, profitul lor facil e moartea noastră. Singura modalitate
de a preveni o situație în care spitalele și clinicile private refuză să
contribuie la eforturile comune de stopare a pandemiei, dacă situația va
degenera grav, e printr-o reglementare care să le interzică să facă așa ceva.
Va veni ea?
Rolul statului, mai
clar acum
Și aici ajungem la a doua lecție importantă a acestei crize – rolul vital al statului. S-ar zice că odată cu virusul Covid-19, România a fost lovită de un alt virus – al etatismului. Dintr-o dată, vajnici apologeți ai pieței libere și ai mâinii invizibile, își îndreaptă privirea către stat – IMM-urile cer ajutor economic din partea statului, angajatorii cer ca statul să plătească concediul părinților care stau acasă din cauza închiderii școlilor, patronatele din turism cer sprijin din partea Guvernului.
După ani de zile în care populiștii și libertarienii se întreceau în a ne spune cât de inutil este Parlamentul, Guvernul și statul, brusc, perspectiva de a rămâne fără un legiferator, în condițiile în care Parlamentul nu s-ar mai putea întruni, iar un Guvern nu există, ajunge să ni se pară un scenariu de coșmar. Visul umed al libertarienilor români – zero stat, zero intervenții etatiste, zero reglementare, s-a evaporat peste noapte și acum toți își îndreaptă privirea sau întind mâna către stat. Doar ideologi hard-core, ca Lucian Croitoru, prizonieri în turnul lor ideatic rupt de realitate, mai rămân să se teamă că pandemia va amplifica rolul statului– pentru restul acest lucru e o chestiune de supraviețuire.
Problema noastră este că vom descoperi cu această ocazie că statul român nu este, contrar la ceea ce a susținut dreapta după 1989 încoace, un stat prea mare, ci din contra – e un stat prea mic, sub-dimensionat și sub-finanțat. Un stat capabil să ne țină pe linie de plutire în condiții de normalitate, dar a cărui fragilitate iese la suprafață imediat ce normalitatea e amenințată.
Nu doar corpul nostru
biologic ne amintește cât de vulnerabili suntem în fața bolii, ci și corpul
nostru social, a cărui ultimă expresie este statul, își arată slăbiciunile. Așa
cum un corp biologic slăbit de bătrânețe sau de maladii cronice nu ne ajută să
facem față pandemiei, tot așa un corp social fragilizat prin demantelări
succesive, prin subfinanțare cronică, nu ne va ajuta să facem față în cel mai
bun mod posibil crizei.
Înveți acum, plătești
mai puțin în viitor
Încălzirea globală ne va aduce mult mai multe alte virusuri, cu un potențial efect devastator, iar transformările climatice și fenomenele meteo extreme vor expune tot mai mult fragilitatea condiției umane, pe care o putem depăși doar prin sisteme sociale puternice. Va trage elita noastră politică și intelectuală aceste concluzii? Din păcate, prețul plătit pentru o asemenea lecție s-ar putea să fie enorm, dar pericolele care amenință stabilitatea societăților umane actuale nu va dispărea o dată cu eradicarea coronavirusului. O lecție învățată târziu e mai bună decât o lecție care nu e învățată niciodată.
*După publicarea acestei opinii, Regina Maria a făcut precizarea că acel caz a fost unul izolat, că a luat măsuri împotriva medicului respectiv și că acest incident nu reflectă politica companiei.