Stat, suveranitate și câmp informațional: despotismul new-media – de la activism democratic la totalitarism participativ

El spune că: ba din contră. E posibil şi reversul, pentru că tehnologia în sine nu rezolvă problema, ci accelerează, concentrează, mobilizează şi poate fi la fel de eficientă nu doar în bine, ci şi în rău. Mai ales în rău. Şi dă exemple nenumărate. Ba chiar arată cum „adevărul media” nu mai are legătură cu adevărul în sine, căci este evaluat de criterii precum rating, like şi profit. Că e un instrument de marketing, nu de liberalism politic. Adevărul devine o variabilă mai degrabă „despotică”. 

Aş mai adăuga. Câmpul informaţional imens oferă posibilitatea de a falsifica nu prin minciună, în stil vechi „comunist”, ci prin omiteri, prin însăşi structura formatului. E extrem de uşor să falsifici în acest nou format informaţional. Ceea ce eu numesc „quality fake news”.

Geert Lovink, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai „epocii digitale”, vorbeşte despre „marea regresie” sau „termidorul digital”, care este rezultatul unei centralizări şi uniformizări fără precedent în istorie. 

Trăim acum în mare viteză isterică. Acum practic s-a trecut la un nivel superior, pentru că am atins un stadiu maxim de globalizare: folosim aceleaşi softuri, aceleaşi ustensile, aceleaşi reţele, ne vedem în timp real etc. Acest nivel maxim de globalizare şi integrare a produs o situaţie fără precedent: o maximă centralizare. O reţea precum Facebook nu este decât o formă de centralizare globală maximă. Şi uniformizare. Nimeni nu doar că nu a prevăzut, dar nici nu a crezut că un astfel de fenomen este posibil.

Recomandări

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

Practic ce spun aceşti oameni e simplu, clar şi tot mai vizibil. Visul „iPhone liberalismului” se transformă tot mai rapid în „iPhone despotism” cu şanse ca mai ales cei mai isterici, agresivi, puţin informaţi, populişti şi cu resurse să monopolizeze new-media. Poate chiar să ni se prezinte ca un „despotism luminat”. Oare?

„Adevărul” astăzi este de partea celor foarte agresivi, cu mesaje scurte şi simple. Sau extrem de populişti. De ce? Maşinăria new-media este construită aşa, iar astfel de mesaje şi tipologii sociale şi politice sunt perfecte pentru media – mesajul de tip nou. 

Textele lungi, textele care chestionează, pun întrebări, analizează, gândesc mai complicat, incomode sunt aruncate, împinse la periferie de însăşi felul de a funcţiona al maşinăriei new-media. Nu mai vorbesc de lipsa de filtre: redacţie, specialişti etc. Cea mai proastă televiziune are mai multe filtre decât cea mai bună maşinărie-reţea new-media. De unde şi riscurile.

În esență, mașinăria rețelelor este o mașinărie de marketing autoritară, isterică, emoțională, manipulativă, unificatoare, care urmărește interesul corporației, comanditarului, nu al clientului, cetățeanului. Iluzia cu spațiul online – rețelele sunt spații democrate și agora libertății – a murit. 

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

Partea și mai interesantă – cum îmi sugera prietenul Alex Bălășescu – că acest tip de mobilizare transformă cetățeanul: de la democrație activă la totalitarism participativ. Asta e noua acțiune. Autoritarism participativ precum un vânzător de mărfuri ambulant sau online. 

Partizanii informaționali – stat, suveranitate, corp și câmp informațional 

Una dintre marile probleme ale statului modern este legată de incapacitatea de a fi suveran pe informație, pe câmpul informațional.

Suveranitatea este dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judiciară sau/și executivă) asupra unui spațiu și a unui grup de oameni.

Statul poate fi suveran pe spațiu și corpuri – are o lungă tradiție în această direcție.

Odată cu dezvoltarea câmpului informațional, care devine autonom și capătă un rol politic tot mai mare, statul începe să aibă probleme. Să nu mai poată controla fluxurile informaționale care deseori se răzvrătesc împotriva statului: grupurile care din câinii de pază devin „animale de luptă” ce atacă suveranitatea statului. Aceste fluxuri informaționale pot veni din interior sau din exterior: e deja o amplă discuție despre „revoluțiile Twitter”.

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

Informația nu are corp – chiar dacă are anumită „infrastructură”, un „corp tehnic”. În esență, ea este lipsită de corp și spațiu. Și are tendința tot mai mare de a scăpa total de „corporalitate”, adică să capete o autonomie tot mai mare și să se multiplice.

Cum oprești tu stat suveran curgerea de informație care dăunează legitimării puterii propriului stat? Iată o întrebare care frământă mai toate statele puternice moderne. Și nu doar.

Cine a citit Carl Schmitt știe: suveran este cel care are „putere de lege” și cel care are „puterea asupra stării de excepție”. Orice ordine se întemeiază pe „protecție și obediență”. 

Dar avem acest câmp informațional care scapă tot mai mult de controlul statului modern. Cum se aplică elementele de control asupra câmpului informațional care dăunează suveranității? Care sunt limitele legale? 

Asta nu e o întrebare bielorusă, ci una pur occidentală, adică universală. Occidentul a găsit soluția „stării de excepție” – blocarea corpului, exercitarea puterii suverane asupra corpului care activează fluxul informațional: Snowden și Assange sunt cazuri de manual deja. Pe aceeași linie, un soi de „copy paste” brutal face și Lukașenko cu fostul redactor-șef de la Nexta – Roman Protasevici. El nu inventează nimic. El continuă o linie a abuzurilor de o manieră și mai dură. De ce? Pentru că nu are alte instrumente de a fi suveran asupra informației, dar poate fi suveran asupra corpului, avionului și spațiului. Așa au procedat mulți din „lumea bună” înaintea lui. Asta nu e o justificare: din contră, ne arată cât de fragil e totul. De aceea, aceste abuzuri trebuie condamnate.

De ce se teme toată lumea de acești partizani info? Pentru că nu pot controla câmpul informațional: iar informația a devenit o putere teribilă. De ce toată această luptă cu fake news? Un soi de contra-partizani care lucrează pentru suveran? 

Partizanii sunt luptători în spatele frontului – un soi de armate neregulate care duc lupte neregulate – care acționează împotriva ocupanților. Ei sunt greu de identificat pentru că nu au însemne militare, nu au uniforme, mimează civilii și cunosc foarte bine locul, spațiul, slăbiciunile puterii de ocupație, sunt ajutați de civili, nu joacă după regulile noului suveran. Tot de la Carl Schmitt știm asta. 

Cam asta fac și partizanii info. Dacă luptă împotriva unor dictatori și a unor regimuri inumane e bine? Dar dacă luptă împotriva unui regim legitim? Unde tragem linie? 

Cu toate că și aici avem o problemă mai complicată. 

Cazul președintelui Trump când, după lovitura violentă de la Capitoliu, a fost scos din câmpul informațional destul de ușor. Cum? Prin blocarea accesului la rețelele mari de informație. Și tot prin câmpul informațional a fost reintrodus.

De ce a fost posibil acest lucru? Câmpul informațional a fost privatizat și chiar dacă nu mai are „corp” subordonat statului suveran, are totuși stăpân. Nu e așa că Zuckerberg, proprietarul faimoasei rețele de socializare, este mai prezent în viața noastră decât statul care ne emite acte și impozite? Câmpul informațional a devenit corporativ – împărțit în câteva mari corporații care au devenit autonome față de statul suveran.

În al doilea rând, președintele Trump lucra cu aceste „corporații informaționale” de pe o anumită poziție: el fiind parte a hegemonului. Acolo aveam un conflict în interiorul puterii hegemonice. Tocmai de asta, el a putut fi atât de ușor decuplat de la câmpul informațional. El nu era un partizan info. Iar acum recuplat – Musk știe și investiția lui în Twitter nu e aleatorie.

Partizanii info nu lucrează cu structurile corporative de obicei, chiar dacă nu se dau la o parte să le căpușeze, să le folosească în interesul unei cauze.

În acest moment, la nivel global, noi avem o problemă destul de mare cu modul de a gestiona fluxul informațional. De ce? Pentru că el devine tot mai autonom, dar nu neapărat independent, chiar dacă spart în multiple forme. Și tot mai cuplat la câmpul politic, dar al cărui suveran nu mai este neapărat un stat, ci mai degrabă o structură economică, o corporație, un cumul de interese economice. 

Și avem aceste multiple reacții „de școală veche” care încearcă să aresteze „corpul” pentru că nu știe să „suveranizeze” câmpul informatic de stil nou. Pentru el încă nu avem „corp legal” și „corp politic” pentru a fi îmblânzit. Și pentru nimeni încă nu e clar: unde se termină acțiunile „partizanilor informaționali” și unde încep cele al „teroriștilor informaționali”, unde se termină informația utilă și unde începe fake news-ul.

China încearcă o formulă radical diferită de „suveranizare a informației” față de modelul SUA – diverse forme de control. Viitorul e în ceață. Iar noi suntem aparent total depășiți.

Urmărește-ne pe Google News