Statele Unite și eventuala „finlandizare” a Ucrainei. De ce NATO nu are cum „să negocieze” cu Putin

Pe scurt, dacă Războiul de independență al protestanților americani față de coroana britanică și geniala lor Constituție n-ar fi existat, Europa modernă n-ar fi avut de unde să copieze modelul unei democrații funcționale. Dinamica libertății și egalității a fost replicată la 1848 și mai apoi tocmai pentru că America oferea lumii civilizate un prim exemplu de societate capitalistă centrată asupra drepturilor civile și bazată pe un regim legitimat prin alegeri libere. 

Nu e de mirare că America lui Woodrow Wilson, după Primul Război Mondial, și cea a victoriei aliate din 1945 au fost motorul păcii, al reconstrucției economice (prin Planul Marshall) și al democrațiilor vest-europene postbelice. Și nici noi, est-europenii satelizați de URSS, nu ne-am fi integrat în spațiul occidental, mai întâi în NATO (un sinonim al puterii militare americane) și apoi în prosperul club al statelor membre din Uniunea Europeană. 

Forța SUA a generat „pax americana”, remodelând planeta în jurul propriului nucleu de valori democratice. După Brexit și polarizarea socioculturală a Americii în războiul dintre progresiști și conservatori, această aparent eternă stare de fapt a început să crape la cusături, incitând Rusia să invadeze Ucraina și alimentând revizionismul geopolitic al statelor autoritare. Ne-am bucurat să vedem că SUA au reușit să coalizeze 50 de națiuni într-o alianță cu Ucraina agresată și să aplice Moscovei, împreună cu europenii, un sever regim de sancțiuni menite să-i curme agresivitatea. 

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri parlamentare primele trei locuri: PSD – 31,4%, AUR – 19,7%, USR – 13%. Ce alte partide mai depășesc pragul de 5%

Acum, acest sprijin – singurul capabil să salveze pax americana – a început să se clatine. Joe Biden a făcut tot ce a putut, dar nu îndeajuns. Ultimul pachet financiar pentru Ucraina a rămas blocat șase luni în disputele partizane din Senat și Camera Reprezentanților. J.D. Vance, coechipierul lui Donald Trump în campania pentru recucerirea Casei Albe, ne spune că fostul (și eventual viitorul) președinte i-ar propune lui Putin finlandizarea Ucrainei: Rusia păstrează ce a cucerit din estul țării (inclusiv Crimeea, fără de care exportul ucrainean e blocat), ce mai rămâne din Ucraina devine un stat neutru (adio NATO!), iar Occidentul stabilește, după modelul din Peninsula Coreeană, un coridor demilitarizat, sub un neclar control internațional. 

O asemenea „nouă pace americană” ar periclita pe termen mediu și lung securitatea Uniunii Europene, pentru că Putin și-ar eterniza armatele pe o frontieră mult mai apropiată de Occident, Ucraina ar rămâne endemic vulnerabilă, foștii sateliți sovietici ar fi și mai adânc penetrați de propaganda Kremlinului și de rețelele ei criminale, partidele „suveraniste” și eurosceptice și-ar crește scorul electoral, iar statele revizioniste din restul lumii s-ar simți încurajate să cucerească orice teritoriu străin prin politica faptului împlinit. Altfel spus, dacă America sacrifică Ucraina, capacitatea ei de a controla ordinea internațională scade vertiginos și, probabil, ireversibil. 

Recomandări

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Ar fi o eroare strategică ireparabilă, pentru că, așa cum s-a văzut, în mic, după retragerea precipitată a SUA din Afganistan, orice gol lăsat în urmă de americani e imediat umplut cu violență și dictatură, într-o cheie firește antioccidentală. Dl Trump are ciudata convingere că America își poate menține hegemonia globală prin tranzacții de tip comercial cu autocrații care, dacă le plătești prețul just, sunt gata să se cumințească. Așa a procedat și Imperiul Bizantin în faza sa ultimă, când miza pe compromisuri „diplomatice” și „matrimoniale” tot mai jenante în relațiile sale cu vasalii periferici și cu adversarii ereditari (precum Persia) sau mai recenți (precum turcii otomani).  

Noi, ca aliați sinceri și încă „idealiști” ai Statelor Unite, știm că ea n-ar sărăci dacă ar continua să asiste Ucraina și că Putin nu e deloc invincibil, dar știm și că democrația americană nu se simte chiar bine, ceea ce face ca apărarea reflexă a ordinii mondiale bazate pe libertate să scârțâie destul de strident. Nu ne-am dori, de la anul, nici o UE care-și caută  (în disperare de cauză) „autonomia strategică”, nici o Americă atât de naivă, încât să creadă că globalizarea produsă de succesul ei istoric, în calitate de „națiune indispensabilă”, e un mecanism autoreglat, care funcționează inerțial. O Americă egoistă („America first!”) ar fi nu doar singură, ci și – mai devreme sau mai târziu – una redusă la ea însăși. Să sperăm că acest scenariu nu tocmai optimist nu se va confirma, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News