Pe scurt, dacă Războiul de independență al protestanților americani față de coroana britanică și geniala lor Constituție n-ar fi existat, Europa modernă n-ar fi avut de unde să copieze modelul unei democrații funcționale. Dinamica libertății și egalității a fost replicată la 1848 și mai apoi tocmai pentru că America oferea lumii civilizate un prim exemplu de societate capitalistă centrată asupra drepturilor civile și bazată pe un regim legitimat prin alegeri libere. 

Nu e de mirare că America lui Woodrow Wilson, după Primul Război Mondial, și cea a victoriei aliate din 1945 au fost motorul păcii, al reconstrucției economice (prin Planul Marshall) și al democrațiilor vest-europene postbelice. Și nici noi, est-europenii satelizați de URSS, nu ne-am fi integrat în spațiul occidental, mai întâi în NATO (un sinonim al puterii militare americane) și apoi în prosperul club al statelor membre din Uniunea Europeană. 

Forța SUA a generat „pax americana”, remodelând planeta în jurul propriului nucleu de valori democratice. După Brexit și polarizarea socioculturală a Americii în războiul dintre progresiști și conservatori, această aparent eternă stare de fapt a început să crape la cusături, incitând Rusia să invadeze Ucraina și alimentând revizionismul geopolitic al statelor autoritare. Ne-am bucurat să vedem că SUA au reușit să coalizeze 50 de națiuni într-o alianță cu Ucraina agresată și să aplice Moscovei, împreună cu europenii, un sever regim de sancțiuni menite să-i curme agresivitatea. 

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Acum, acest sprijin – singurul capabil să salveze pax americana – a început să se clatine. Joe Biden a făcut tot ce a putut, dar nu îndeajuns. Ultimul pachet financiar pentru Ucraina a rămas blocat șase luni în disputele partizane din Senat și Camera Reprezentanților. J.D. Vance, coechipierul lui Donald Trump în campania pentru recucerirea Casei Albe, ne spune că fostul (și eventual viitorul) președinte i-ar propune lui Putin finlandizarea Ucrainei: Rusia păstrează ce a cucerit din estul țării (inclusiv Crimeea, fără de care exportul ucrainean e blocat), ce mai rămâne din Ucraina devine un stat neutru (adio NATO!), iar Occidentul stabilește, după modelul din Peninsula Coreeană, un coridor demilitarizat, sub un neclar control internațional. 

O asemenea „nouă pace americană” ar periclita pe termen mediu și lung securitatea Uniunii Europene, pentru că Putin și-ar eterniza armatele pe o frontieră mult mai apropiată de Occident, Ucraina ar rămâne endemic vulnerabilă, foștii sateliți sovietici ar fi și mai adânc penetrați de propaganda Kremlinului și de rețelele ei criminale, partidele „suveraniste” și eurosceptice și-ar crește scorul electoral, iar statele revizioniste din restul lumii s-ar simți încurajate să cucerească orice teritoriu străin prin politica faptului împlinit. Altfel spus, dacă America sacrifică Ucraina, capacitatea ei de a controla ordinea internațională scade vertiginos și, probabil, ireversibil. 

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ar fi o eroare strategică ireparabilă, pentru că, așa cum s-a văzut, în mic, după retragerea precipitată a SUA din Afganistan, orice gol lăsat în urmă de americani e imediat umplut cu violență și dictatură, într-o cheie firește antioccidentală. Dl Trump are ciudata convingere că America își poate menține hegemonia globală prin tranzacții de tip comercial cu autocrații care, dacă le plătești prețul just, sunt gata să se cumințească. Așa a procedat și Imperiul Bizantin în faza sa ultimă, când miza pe compromisuri „diplomatice” și „matrimoniale” tot mai jenante în relațiile sale cu vasalii periferici și cu adversarii ereditari (precum Persia) sau mai recenți (precum turcii otomani).  

Noi, ca aliați sinceri și încă „idealiști” ai Statelor Unite, știm că ea n-ar sărăci dacă ar continua să asiste Ucraina și că Putin nu e deloc invincibil, dar știm și că democrația americană nu se simte chiar bine, ceea ce face ca apărarea reflexă a ordinii mondiale bazate pe libertate să scârțâie destul de strident. Nu ne-am dori, de la anul, nici o UE care-și caută  (în disperare de cauză) „autonomia strategică”, nici o Americă atât de naivă, încât să creadă că globalizarea produsă de succesul ei istoric, în calitate de „națiune indispensabilă”, e un mecanism autoreglat, care funcționează inerțial. O Americă egoistă („America first!”) ar fi nu doar singură, ci și – mai devreme sau mai târziu – una redusă la ea însăși. Să sperăm că acest scenariu nu tocmai optimist nu se va confirma, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

MAMIRA   •   25.09.2024, 12:49

problema principala a Europei nu sunt rusii sau chinezii, problema este o elita SUA care a renuntat si impune renuntarea la adevaratele valori occidentale coborand societatea la un nivel inferior Rusiei si Chinei. Decat Tocqueville care nu vedea o societate americana eliberata de rasism cel mai bine ne facem o imagine prin Adam Smith 1776 care explica explozia dezvoltarii americane prin lipsa opresiunii autoritatii elitiste ,lucru care a permis o Bunastare Generala ,un lucrator ajungand la un salariu de 10 ori mai mare ca unul echivalent in Londra. Momentul prin care trece Vestul este explicat si de Arnold Toynbee : daca democratiile se dezvolta prin iluzia de egalitate si prosperitate generala care apropie masele de conducatori ,tot ele decad cand aceasta incredere in lideri este tradata de elite. Popoarele inteleg lipsa de coerenta intre discursul elitelor si realitate, ajung la neincredere si... la dorinta unui sistem care sa ii protejeze de injustitie si saracie..

    Poliakov   •   25.09.2024, 19:01

    Ai scris acest comentariu ptr dl Baconschi? Pai...nasol. Dl Baconschi este REPRZENTANTUL "elitelor"... Pentru dinsul sunt gloatele (eventual inepte) cele care tradeaza elitele...Nu te va baga in seama.

      MAMIRA   •   26.09.2024, 12:43

      Poliakov   •  25.09.2024, 19:01

      Ai scris acest comentariu ptr dl Baconschi? Pai...nasol. Dl Baconschi este REPRZENTANTUL "elitelor"... Pentru dinsul sunt gloatele (eventual inepte) cele care tradeaza elitele...Nu te va baga in seama.

      "Ai scris acest comentariu ptr dl Baconschi?"...in niciun caz. L-am scris doar de dragul Coerentei...probabil autorul este " ostaticul unui model abstract de grup" ...ca noi toti ,ca toata clasa pe care o "serveste"...unita pana la autodistrugere sub aceleasi interese si incapabila sa accepte alte puncte de vedere...mai ales acelea care nu convin...

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   25.09.2024, 03:28

Replica la orice măgărie rusească ar trebui să fie o campanie masivă de epurare a filorușilor din tot Occidentul. Și prin epurare mă refer inclusiv fizică, acolo unde e cazul de înaltă trădare.

BlueHack   •   24.09.2024, 08:31

Sistemul globalist este putred iar regimurile progresiste vor crăpa unul după altul.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI