ComenteazăLa prima linie de start, cu patru stele (gradul nu se pierde după ce ți-ai pus uniforma la levănțică) și fost șef al Apărării (funcția e doar amintire senină după ce nu o mai ai), Nicolae Ciucă este în aceste zile steaua peliculei „Adio, dar mă găsești tot aici”. Pare că tranziția și propulsarea mult prea repezi în zonele cele mai înalte ale civiliei l-au lăsat pe general într-o stare de vertij, din care mai răsare încercând să facă glume subtile despre onoare.
La a doua linie, mai necunoscut marelui public care pune votul în urnă, tot cu patru stele și fost director al operațiunilor „jamesbonzilor”, chiar șef interimar la „prăvălia” SIE, Silviu Predoiu a luat-o apostolește, de la zero. În ale politicii pe cont propriu. Este campion de darts. Are alură asortată și vorbe care țintesc bine. Deci, fără o seamă de „ă”. Poate ar produce ceva surpriză. Dar, mai curând, joacă pentru viitorul nu prea îndepărtat.
Deși sunt pe același cer, compararea nu își are rostul în economia momentului. La fel, nici anecdotica spumoasă despre stelele ascunse sau susținătoare, destul de dragă românilor și pe care fac tapaj cei care vorbesc din firimituri.
Filiațiile în uniformă ale stelelor Geoană și Ciolacu sunt cunoscute. Un fiu de general de top, ante- ‘89. Fiul-diplomat a ajuns șef de-al doilea la organizația rozei vânturilor. Mai-marele său a fost Jens Stoltenberg, fiul remarcabil al unui tată remarcabil (Thorvald). Un fiu de comandor de aviație, pilot militar și instructor respectat. Fiul-premier este acum preocupat de pantofii cu tălpi roșii cu șireturi care se vopsesc. Nu musai să fie mai președinte decât este.
Dar ce ar putea însemna mai adânc aceste prezențe? Ascensiunea fulgurantă a unui general expune inevitabil comunitatea militară. O lume închisă, supusă unor interdicții, dar și cu privilegii. Confirmă sau infirmă stereotipuri. De multe ori, cu tușe negre. Despre atitudine, spirit. Se activează orgolii și supărări, multe feroce. Solidaritatea de castă este uneori depășită de încăierări intra și inter caste. Apare o stranie reticență de a rezolva probleme din fosta lume. A se vedea leapșa cu portofelele rezerviștilor.
Cât despre filiațiile cu uniformele, nu implică neapărat judecarea automată a copiilor după părinți. Nu ar fi corect. Evident, subconștient, se fac comparații. E și omenește, dar și un tărâm delicat.
Revenind în lumea fără sensibilități, morala ar fi: nu toți generalii care vor să fie președinți sunt Petr Pavel. Dar avem și noi. Un alt fel. Cu un motor ascuns în garaj și o jachetă de piele în dulap, lângă uniformă. Doar că, deocamdată, stau în lumea lor.