ComenteazăSă începem cu esența. Gigi și-a făcut o parte din imensa avere din furt. A luat ilegal terenuri de la Armată și le-a vândut apoi cu prețuri mult mai mari. Asta l-a adus la nivelul de miliardar și „bombardier-șef” pe la televiziuni. Pentru asta au făcut pușcărie el și un snop de generali. Au și plătit niște despăgubiri, ridicole pentru Gigi, vreo jumătate de milion de euro.
„Capitalismul” lui Gigi băltește la genunchiul broaștei, a rămas la nivelul ăla al primilor ani de după ‘90 de rapt și consum. Iau vagoane de marfă din Turcia și vând unei turme de consumatori avizi de orice. Capitalismul pentru el e cam așa: „găsesc ceva ieftin și vând mai scump, asta dacă nu pot lua cu japca”. Becali n-a fost în stare să facă altă afacere decât să vândă scump ce i s-a dat ieftin. Nici nu-l poți numi capitalism, e acumulare prin comerț primitiv, asta când nu dai tunuri cu ajutorul unor complici.
El și parte din clanul pe care îl conduce s-au specializat în vânturat și terenuri retrocedate, și obținut despăgubiri enorme. Ce să mai, bună parte din averea lui Becali provine din bani publici. Ar trebui s-o spunem mai des și mai clar, să nu mai uite nici Gigi, nici fanii lui.
Și totuși de ce merită acest personaj atâta atenție? Din două motive. Un prim motiv e unul la zi, scandalul cu Edi Iordănescu, antrenorul de la FCSB, care a plecat forțat pentru că patronul se tot băga peste el să facă echipa. Al doilea motiv: Gigi e fuziunea dintre o gândire ultra-tradiționalistă cu nuanțe interlope și gândirea economică a elitei noastre. Practic și cei mai fini capitaliști, dintre aceia care au descoperit țoala de 10.000 de euro și trainingurile emoționale ultimul răcnet, sunt adepți ai filozofiei Gigi, să-i spunem Gigi-sofie. Nu o recunosc, dar nivelul lor de argumentație economică e de-acolo.
Banii mei, fac ce vreau cu ei
Gigi-sofia nu are un decalog, are doar un monolog, o singură poruncă din care se desprind diverse variațiuni: Sunt banii mei și fac ce vreau cu ei! E din categoria de oameni cu bani pentru care îți bați gura de pomană explicând că nu!, nu faci ce vrei cu ei! Deși sunt banii tăi, ei ne pot afecta pe toți de câte ori îi folosești aiurea, eviți taxe sau batjocorești angajați.
Antrenorul pe care l-a forțat să plece avea rezultate bune, în condițiile unei echipe pline de lacune provocate de COVID sau de decizii de vânzare a unor jucători. Chiar și așa, patronul Gigi a simțit nevoia să intervină, să aducă lumii aminte că „sunt banii lui”. Nu contează rezultatele, mesajul central al filozofiei lui e mult mai puternic: fac ce vreau cu banii mei.
În multe culturi, primitive sau nu, una dintre cele mai importante dimensiuni este distrugerea avutului de către cel care îl deține. Adică cel mai bogat din trib își cheltuie mai tot ce are sau își distruge bunurile pentru a le da celorlalți impresia unei „redistribuiri”. Iar Gigi știe importanța acestui ritual. Pentru el nu rezultatele sportive sunt importante, ci capacitatea de a arunca cu bani. Ăsta e show-ul principal, din asta și-a ridicat notorietatea imensă. Să nu credeți că la biserici dă bani din alt motiv. Când cheltuiești din fală obții beneficii pe altă parte, notorietate și respect.
Obrazul fin economist și Gigi
Însă Gigi e măcar direct în acest demers simplu: îmi cumpăr mercenari de presă să-mi facă imagine, promovez „sfânta proprietate” împreună cu filantropie și fețe bisericești, urlu împotriva „neomarxiștilor”, dau pe goarnă rasisme, sexisme, că doar asta se vând mai bine pe Google, Facebook și TV.
Credeți că primesc alt gen de replici când mai scriu prin Libertatea despre taxarea marilor venituri? Nu, tot aia, poate într-un limbaj mai politicos. Însă, fundamental, același e mesajul: sunt banii mei, fac ce vreau cu ei. Geaba explici: bă, și banii tăi îi faci într-un mediu social, cu oameni pe care statul cheltuie ceva, pe care îi educă să-ți fie ție angajați buni, ar trebui să dai și tu ceva în schimb. Nu contează. Ce face Gigi cu angajații săi de lux, pe care îi plătește ca să-i umilească, fac și economiștii fini când urlă împotriva salariului minim sau a taxelor.
Toată viața am auzit, într-o împrejurare sau alta, poezia: bă, stai, cum să te iei de ăla, că el îți plătește salariul. Sau: ai tu angajați ca să știi cât de grea e viața de patron? Când le zici să plătească un procent la sănătate urlă de parcă ai cerut confiscarea averilor pe rază de 1.000 km.
Ce e și mai trist e că Gigi-sofia adună și o liotă de amărășteni care îi susțin. Cei care s-au mai luat în gură cu patronul știu despre ce vorbesc: primii care sar să-l apere sunt unii colegi. Cu același dicton: ăsta plătește salariul și tu ce faci? Un alt fel de-a spune: ești proprietatea lui și faci figuri?
Am fost o singură dată cu Gigi într-un studio. I-am zis vreo două. Sunt psihanalizabil: nu prea suport tiparul interlopo-filantrop din motive biografice – am văzut prea mulți abuzatori de acest tip în anii 90. A urlat și a înjurat tot restul emisiunii și pe hol în timp ce ieșeam din studio. Era înconjurat de 4 bodyguarzi, și țopăia printre ei ca un Napoleon crizat. Tema înjurăturilor, previzibilă: eu n-am bani, sunt un nimeni, îl sună pe Vântu, el are bani etc. N-am găsit altceva să zic decât către bodyguarzi: „bă, luați-l de aici”, în timp ce personajul dădea în clocot în costumul cu dungi verticale (din alea subțiri, cu dungi mai groase a purtat doar un an și ceva).
Acest schimb de replici de înalt nivel se reproduce în spațiul public românesc de câte ori avem chestii complicate de discutat, cum ar fi „cu cât contribuim fiecare la binele comun?”.
Dar când vorbim despre taxarea averii, gândiți-vă la un Gigi sau la variantele mult mai discrete, mai „smart”, de tip Popoviciu sau Țiriac. Nu mai puneți botul la exemplele propagandistice de tip: vai, dar antreprenorul care angajează, erou al muncii capitaliste, ce se face el? Gândiți-vă doar că oricât l-ați taxa pe Gigi începând de mâine, tot nu veți recupera într-un secol cât a luat el de la noi.
Veți spune: nu toate marile averi s-au născut așa, sigur. Gigi Becali trebuia taxat de justiție, nu prin legi fiscale. Iar eu la asta nu am decât o replică: ce e mai trist decât să-ți aperi o avere cinstită folosindu-te de argumente gigi-sofice precum „e-al meu, nu pune mâna, bolșevicule”?
Zilele trecute miliardarul gigi-sofic la nivel global Elon Musk îi dădea o replică senatorului Bernie Sanders, susținător al taxării averilor mari, care suna așa: „Am și uitat că mai trăiești!”. O replică de ghiolban galactic, dar care rezumă perfect o problemă reală: tabloidizarea bogăției la nivel global. S-a dus imaginea bogatului cult, care colecționează artă și sponsorizează muzee.
Grobianismul bogatului tabloidal câștigă fani cum câștigă Google și Facebook bani din ură și înjurătură. Cum te lupți cu bogătanul de acest tip al zilelor noastre, asta e întrebarea.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea