Și peste tot (peste tot!), cu excepția la fel de regretabilă a Bulgariei, nicăieri nu era mai prost păstrată memoria decât în România. Și, la urma urmei, suntem ceea ce am învățat din trecutul nostru.

Românii au învățat puțin (spre deloc) și sunt gata să îmbrățișeze oricând o nouă dictatură. Aceasta este definiția retardului nostru istoric sever. Masiv. Retard masiv!

Cultura noastră politică este cvasi-inexistentă. Suntem la nivelul la care sute de mii de oameni cred că legionarii se cheamă cei care fac legi. Suntem la nivelul la care n-am înțeles nimic nici din fascism, nici comunism, nici din tranziția de rapt. Suntem în subsolul piramidei trebuințelor.

Avem supermarketuri, păcănele, only fans și televiziuni cu program nonstop la care se urlă și se dă cu marș. Numim asta „libertate”.

Cobor într-un buncăr din Tirana, unul dintre multele buncăre construite în vremea dictaturii lui Enver Hoxha (un Ceaușescu local, care ar fi vrut un destin de Tito și a sfârșit prin a deveni, desigur, un tiran odios). Acum e muzeu, prezervă excelent memoria și adăpostește instalații artistice.

Intru în buncăr și dau peste un citat din Saramago, care spune că fără memorie nu existăm și fără responsabilitatea față de memoria noastră poate că nici nu merităm să existăm. Saramago are dreptate. Nu merităm să existăm dacă nu ne amintim.

Românii și-au tratat îngrozitor de prost memoria comunistă (spre deosebire de ei, albanezii au și un muzeu splendid dedicat supravegherii cetățenilor de către miliția politică a tiraniei în comunism).

În România nu există formă de viață mai respectată, mai ocrotită și mai privilegiată decât securistul. Și înainte, și după 1989. Specialii noștri dragi, pădurea noastră eternă, ochii noștri albaștri și sinistrul nostru timpan… 

Am văzut muzee grozave dedicate vieții în comunism (nu doar ororilor din închisorile politice) și în Berlin, în Budapesta, în Praga, în Varșovia. La București am văzut nostalgie tâmpă, minciuni contorsionate până au devenit adevăruri, mituri și agitprop. 

Ideea este banală, a fost circulată și firește ignorată. În chestiunea totalitarismului, e nevoie de un muzeu cu două aripi, aripa stângă și aripa dreaptă. Îndrăznesc să adaug că e nevoie și de un centru în care să fie arătate fațetele democrației (pe de o parte și pe de altă parte), fiindcă nici democrația nu e un paradis. Atât că e preferabilă indiscutabil diferitelor tipuri de infern pe care le livrează dictaturile.

Căci întotdeauna extremele politice nasc monștri, nasc lagăre de exterminare, nasc societăți ca niște închisori. Tot ele nasc prostia efervescentă din care și generații mai târziu crește ura necesară întoarcerii, pe alt drum, în totalitarism. 

România are nevoie să facă pace cu trecutul ei, să îl înțeleagă și să îl prezinte nefardat noilor generații. Altfel, totul va fi fost zadarnic și ajungi să te conducă alde Ciolacu și să ai alternativă la Iohannis o entitate politică precum Gavrilă.

Celulă din fosta închisoare politică din Sighetu Marmației. Foto: Szabolcs Linzenbold / Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Memoria nu e un moft. Istoria nu e o bagatelă. Când nu îți aduci aminte sau când nu ai știut niciodată sau când nu ai vrut să știi niciodată sau când îți truchezi trecutul, atunci ești gata să plonjezi într-o formă mai nouă și mai monstruoasă de totalitarism. 

România educată este needucată și repetentă la istorie. Trăiește în izolare mintală, în cai verzi pe pereții tunelurilor dacice, trăiește în Geția din protocronismul lui Ceaușescu. 

România nu are nicio șansă să devină europeană cu adevărat (încă nu e), dacă nu va avea cetățeni atenți la memorie, la gândire și la limbaj. Deocamdată, memoria e mai slabă decât bancurile lui Garcea, gândirea e non-gândire, iar limbajul e doar o anticameră a violenței fizice. Nu e încă întuneric, dar ajungem acolo, vorba șlagărului lui Bob Dylan. 

Altfel, Tirana e un oraș de trei ori mai bine administrat decât Bucureștiul. Nu știam cine e primar, că m-aș fi gândit că ar fi un bun prezidențiabil la români, apoi m-am interesat și am văzut că e puțin reținut într-un proces de corupție.

Chiar și așa, Bucureștiul este astăzi – după ce am văzut cam toată lumea – unul dintre cele mai proaste orașe în care poți trăi.

Capitala românilor stă să cadă la propriu și mai există doar grație milei divine. La prima răscoală a plăcilor tectonice, pe Magheru va fi Haiti. Cutremurul care va veni ne va prinde complet nepregătiți din același motiv pentru care ne prind toate: pentru că nu am învățat îndeajuns din greșelile trecutului. Și nu am învățat îndeajuns pentru că nu ne-a păsat. 

Nu ne-a păsat ieri, nu ne pasă azi și nu o să ne pese nici mâine. Peste morții de la „Colectiv” au trecut doar anii. Spitalele de mari arși au rămas o iluzie, iar cinici politici precum Ponta sau Ciolacu vorbesc nestingheriți despre tragedia din Macedonia de Nord. Și peste toate nu cunoaștem, desigur, nici rușinea.

Căci și rușinea se învață și nu se poate învăța dacă îți ignori trecutul ca și cum nici n-ar fi existat, ca și cum nu ți-ar dicta prezentul și nu ți-ar vesti viitorul.

Suntem ceea ce am făcut ieri. Iar noi ieri am făcut o revoluție furată, mineriade, hoții strămoșești, combinații, gargară, partide politice incapabile de politici publice, mai multă vrăjeală, securism, jigodism, popisme și clipuri pe TikTok. 

Foto: Szabolcs Linzenbold / Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței / Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.