În septembrie 2018, domnul Aurescu era mâna dreaptă a domnului Iohannis și, în același timp, publica împreună cu Adrian Năstase a 9-a ediție a cursurilor pe subiectul Drept Internațional Public. 

La o citire superficială, CV-ul domniei sale pare impecabil. O citire mai atentă însă nu îl pune pe ministru de externe liberal în cea mai bună lumină.

În 1996, la 23 de ani, domnul Aurescu făcea două facultăți (își dădea licența în Drept și era în primul an la Istorie), făcea un masterat la Institutul Franco-Român de Drept, devenea membru al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale și era angajat la Ministerul Afacerilor Externe, demonstrând o capabilitate de a jongla cu diferite subiecte cu mult peste normal și la limita imposturii.

La 25 de ani, în timp ce termina facultatea de Istorie, era membru al două organizații controlate de Adrian Năstase, angajat al MAE, unde domnul Năstase fusese ministru și parte a Comitetului de Coordonare al Academiei Diplomatice, iar el devine și coordonatorul seminarului de Drept Internațional Public unde profesor era, firesc, Adrian Năstase. 

La 26 de ani, peste toate cele de mai sus devine și lector universitar și este promovat consilier la cabinetul ministrului de externe. 

Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”
Recomandări
Rușii au spart linia forțelor ucrainene din Kursk și sunt aproape să le încercuiască. „Situația este foarte proastă”

La 27 de ani ajunge deja director adjunct la MAE, este promovat director de cabinet al ministrului de externe Petre Roman, face Colegiul Național de Apărare, face și Cursul postuniversitar al Facultății de Psihologie, este Reprezentant Supleant al României la Comisia Dunării, coordonatorul seminariilor lui Adrian Năstase și este și în primul an de doctorat la Drept, plus lector la SNSPA. Coordonatorul tezei de doctorat este Adrian Năstase.

Venirea lui Adrian Năstase pe poziție de prim-ministru duce la încă o explozie a carierei domnului Aurescu. În 2001, la 28 de ani, este deja director general la MAE, ajungând în mai puțin de trei ani să sară trei grade ierarhice, este în anul 3 de doctorat, studiază la facultatea de Psihologie, este lector la SNSPA și publică la greu. 

Peste toate astea, în 2002 mai devine și asistent universitar (fără doctorat terminat), și membru al Curții de Arbitraj de la Haga, și membru supleant în Comisia de la Veneția. În 2003, își termină doctoratul și, peste toate cele de mai sus, devine și preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi al Ramurii Române a „International Law Association” (Londra), plus redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional. 

Totuși cel mai rodnic an profesional al domnului Aurescu este în 2010, când ajunge secretar de stat la MAE, o poziție care în mod normal ar trebui să îi ocupe minimum 50-60 de ore pe săptămână. Scriu asta din experiența mea proprie de secretar de stat. Pe lângă asta făcea și o cercetare postdoctorală – Program postdoctoral de cercetare avansată, în domeniile Dreptului internaţional al drepturilor omului, umanitar, al refugiaţilor şi penal de doi ani, terminată cu calificativul maxim.

De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”
Recomandări
De ce Călin Georgescu a rămas sub control judiciar. Instanța: „Este nevoie să fie supravegheat, ca să nu plece din țară”

O lungă listă de funcții

Pe lângă slujba la MAE și programul postdoctoral domnul Aurescu mai avea, conform CV-ului oficial nu mai puțin de alte 14 poziții:

  1. Reprezentant al Guvernului României în Consiliul Superior (High Council) al Institutului European (European University Institute) de la Florenţa
  2. Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Asociaţiei BISMUN (Bucharest International Student Model United Nations), în prezent Asociaţia Tineretul ONU din România
  3. Arbitru din partea României pentru lista de arbitri constituită în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Anexa VII a Convenţiei ONU privind Dreptul Mării de la Montego Bay din 1982
  4. Membru al Consiliului Director al Fundaţiei Europene „Titulescu”
  5. Membru al Colegiului de Redacţie al revistei Curierul Judiciar, Ed. C.H. Beck
  6. Preşedinte al Secţiei de Drept Internaţional a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi al Ramurii Române a „International Law Association” (Londra) 
  7. Redactor-şef al Revistei Române de Drept Internaţional
  8. Membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga
  9. Membru supleant în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei
  10. Titular – cursul Sistemul jurisdicţiilor internaţionale; Dreptul tratatelor şi practica negocierilor (până în 2012), în cadrul Masterului de drept internaţional, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
  11. Lector al cursului (în limba engleză) de Drept internaţional public în cadrul Masterului „Security and Diplomacy”, din cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
  12. Lector universitar în cadrul Catedrei de Drept Public a Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti – Drept internaţional public, Drept diplomatic şi consular, Organizaţii şi relaţii internaţionale, Jurisdicţii internaţionale, Dreptul tratatelor şi practica negocierilor
  13. Director al proiectului „Identificarea remediilor naţionale specifice contra duratei nerezonabile a procedurilor judiciare – Elaborarea unui proiect de lege şi a unui pachet de măsuri de reforme structurale şi administrative”, din cadrul programului « Idei – Proiecte de cercetare exploratorie » (cod proiect 1982), din cadrul PN II (Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007- 2013), finanţat de UEFISCSU, conform contractului nr. 769/2009
  14. Cadru didactic asociat la Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti pentru predarea cursului de Jurisdicţii Internaţionale la programul de Master de drept internaţional şi european şi a celui de Dreptul relaţiilor externe ale UE
Milioane de euro date de partide pentru consultanță în 2024. Cine a plătit cel mai mult
Recomandări
Milioane de euro date de partide pentru consultanță în 2024. Cine a plătit cel mai mult

Nu este clar din CV dacă în 2010 mai era sau nu și expert asociat pentru Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Admirația domnului Aurescu pentru domnul Năstase, condamnat pentru corupție, este neascunsă. Imediat după numirea sa ca ministru de externe în guvernul Ponta, în 2014, domnul Năstase, la invitația domnului Aurescu, i-a lansat cartea despre Curtea Internațională de Justiție. Domnul Năstase era proaspăt ieșit din pușcărie. În 2015 ministrul Aurescu îl invita pe Adrian Năstase să participe la Consiliul Consultativ al MAE.

Ministrul guvernului PSD a devenit consilierul Președintelui anti-PSD și apoi ministru de externe liberal. În 2019, domnul Aurescu primea de la statul cel bun cu mult peste 100.000 de euro. Soția domniei sale lucrează la MAE și a avut o bursă de studii la SNSPA, unde predă domnul Aurescu.

Domnul Aurescu a fost prezentat ca fiind cel care a câștigat Insula Șerpilor pentru România. În fapt a fost parte a unei echipe foarte bine plătite de stat. 

Nu îi pun la îndoială competența domnului Aurescu, ci doar coloana vertebrală și apetitul, cred eu exagerat, pentru cumul de funcții. De asemenea, domnul Aurescu este o dovadă clară că distincția dintre PSD și PNL este la fel de ambiguă ca și relația dintre serviciile secrete și politica românească.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
Libertateapentrufemei.ro
Viața de poveste a Minervei, care a murit la doar 66 de ani. A plecat alături de soț și de fiul pe care l-au avut împreună. Fentase moartea de 5 ori. Din păcate, a șasea oară nu a mai reușit. Ce spunea cu puțin timp înainte de plecare
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Adevarul.ro
„Are patru ani”. O rusoaică a recunoscut în fața lui Putin că a răpit o fetiță din Ucraina
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Elle.ro
Oana Moșneagu și-a făcut un lifting facial. Ce a dezvăluit actrița despre procedură: „Este puțin dureros...”
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Unica.ro
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO
Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Observatornews.ro
Complexul rezidenţial cu blocurile aproape lipite. Misiune imposibilă pentru pompieri
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 martie 2025. Taurii au ocazia să se bucure de un context care favorizează petrecerea unor momente plăcute în compania celor dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI