ComenteazăDupă cum reiese din Barometrul de consum cultural pe anul 2019, mediul de rezidență este unul din factorii care influențează semnificativ accesul la actul cultural. Altfel spus, contează enorm locul în care te-ai născut și trăiești, când vine vorba de acces la cultură. Dar asta e o banalitate cunoscută de cei mai mulți dintre noi și pe care o putem lesne observa la o simplă tură prin țară.
Ca și în cazul accesului la educație sau îngrijire medicală, cei care trăiesc în rural, altundeva decât în satele din preajma marilor orașe, care au început să capete aerul unor cartiere rezidențiale, au un acces limitat spre deloc la evenimente culturale de altă natură decât cele ce țin de divertismentul folcloric. Dacă în cazul cinematografelor putem spune că internetul și televiziunile prin cablu compensează semnificativ accesul la filme, fie ele vechi sau recente, când vine vorba de artele spectacolului, în special de teatru, situația stă cu totul altfel.
Teatrul din șură
În cele mai multe sate a vorbi despre mers la teatru, despre văzut un spectacol de teatru, pe viu, e ceva ce ține fie de domeniul utopiei, fie, pentru cei în vârstă, de perioada comunistă și încă un pic după, când teatrele de stat încă organizau turnee și reprezentații prin căminele culturale.
În rest, a vedea un spectacol de teatru presupune, de cele mai multe ori, deplasarea la oraș. Dar nu în orice oraș, ci în alea mari, reședințe de județ. În unele județe, cum e și cazul celui în care m-am născut (Bistrița-Năsăud) sau în care trăiesc și muncesc acum (Sălaj), nici măcar mersul la „capitala de județ” nu poate rezolva mereu problema, județele fiind lipsite de teatre. Deci trebuie mers în județele vecine sau trebuie profitat de reprezentațiile ocazionale și diversele inițiative care vin dinspre sectorul teatral independent.
În acest peisaj cultural în care e un privilegiu să ai posibilitatea de a vedea un spectacol de teatru la tine în sat sau a-ți duce copilul la un atelier de educație prin artă, un demers încăpățânat precum cel pe care-l desfășoară de ani asociația CulturăN Șură este de-a dreptul remarcabil și merită nu doar salutat, ci și multiplicat. Ce fac? Duc de ani, cu finanțări de la AFCN și instituții locale, teatrul pe ulițele satelor. A câtorva sate numai, deși și-ar dori să poată ajunge în cât mai multe. Iar spectacolele lor nu se desfășoară în căminele culturale, pentru că acestea, atunci când există și au fost renovate, sunt de-a dreptul imposibil de folosit pentru spectacole, din cauza acusticii. Spectacolele și atelierele lor de teatru se desfășoară des în curțile și/sau șurile unor gospodării, pe scene mici de lemn, cu decoruri minimale și cu câteva lumini, dar reușesc să adune un public numeros, alcătuit în cea mai mare parte din oameni care nu au văzut niciodată un spectacol de teatru, d-apoi o trupă de actori în ograda lor.
Am avut ocazia să văd un astfel de spectacol și să stau puțin de vorbă cu cei din spatele (și fața) acestui proiect, duminică 15 august, în comuna Bănișor din județul Sălaj. Curtea pusă la dispoziție de un gospodar din sat a fost neîncăpătoare, scaunele și baloții de fân pregătiți pentru oamenii din sat nefiind de ajuns. S-au adus alte scaune, s-a stat și în picioare, uneori mai în spate și în unghiuri cu vizibilitate redusă, dar s-a savurat din plin o comedie savuroasă.
M-au impresionat atât participarea locală ridicată, cât și rețeta pe care ei au dezvoltat-o în toți acești ani de activitate, încununați anul acesta cu Premiul pentru adresare către publicul tânăr cu acces limitat la cultură la Gala Premiilor AFCN pentru anul 2020, așa că i-am adresat câteva întrebări despre ceea ce fac și cum se vede viața culturală a satelor de pe scenele amenajate în șură lui Victor Olăhuț, regizor și fondator al asociației CulturăN Șură.
„Nu inventăm o nevoie, că o astfel de inițiativă este necesară”
Valer Simion Cosma: Aveți deja o experiență de câțiva ani în a duce spectacole de teatru în diverse sate din România, prin proiecte finanțate în principal de AFCN și instituții de cultură locale, spuneți-mi de unde a pornit toată povestea și ce vă îndeamnă să continuați această muncă?
Victor Olăhuț: Am pornit pe acest drum acum 9 ani, alături de actrița Florentina Năstase și Flavius Lucăcel. Prima reprezentație a avut loc în satul Hida din Sălaj. În prezent mă mir atunci când mă lovesc de reticența oamenilor față de ceea ce facem. Teatru la sat, se poate așa ceva? Dar acea primă reprezentație a fost și pentru noi una pilot. N-am știut la ce să ne așteptăm. Câtă lume va veni? Câți vor rămâne până la final?
După reprezentație ne-am lămurit că nu inventăm o nevoie, că o astfel de inițiativă este necesară. Pronosticurile cele mai optimiste au fost de 50 de spectatori, iar la spectacol au fost prezente peste 200 de persoane. După aproape 100 de reprezentații în mediul rural, putem spune că teatrul la sat, așa cum îl propunem noi, este un model funcțional de educație prin cultură. Mai rămâne să fie replicat de alte instituții și organizații la scară largă. Ar fi unul din modurile în care teatrul ar putea să redevină relevant pentru societatea românească.
– Care sunt principalele dificultăți în organizarea acestor reprezentații în sate și cum alegeți locațiile în care ajungeți?
– Cea mai mare dificultate sunt fondurile. Suntem cu toții artiști, așa că nu excelăm la acest capitol. Am învățat din mers, dar nu suficient cât să putem planifica un număr de reprezentații pe un an înainte, de exemplu.
Sunt sate în care am fost de 3 – 4 ori, de fiecare dată cu un spectacol diferit. Ne-am fi dorit să mergem și a 5-a oară, dar din cauza lipsei de fonduri nu am reușit să facem un spectacol nou sau n-am putut acoperi costurile cu tot ceea ce înseamnă cheltuielile de deplasare și onorariile artiștilor.
Privitor la aspectele ce țin strict de organizarea reprezentațiilor am devenit experți. Am ajuns la o rețetă care funcționează. Principalele ingrediente sunt implicarea tuturor instituțiilor locale și alegerea potrivită a locului de desfășurare al spectacolului. Cât despre selecția satelor în care ducem teatrul, uneori primim invitații pe care în măsura posibilităților le onorăm, alteori ajungem prin partenerii tradiționali ai proiectului precum Centrul de Cultură și Artă Sălaj sau Educab.
„Am întâlnit comunități rurale extrem de active cultural”
– O bună parte din infrastructura culturală din satele României, atunci când nu zace ruinată sau în precolaps, este rareori folosită pentru evenimente și activități culturale, altele decât cele care au legătură cu folclorul. Având în vedere experiența voastră de lucru în rural, cu spectacole de teatru și ateliere pentru cei mici, cum credeți voi că ar putea fi reanimată această infrastructură? Există interes din partea comunităților locale pentru altfel de activități decât cele care țin de registrul folclorului?
– Așa cum se prezintă în acest moment căminele culturale, acestea sunt improprii în marea lor majoritate pentru desfășurarea de spectacole, inclusiv cele folclorice. Primul impediment este acustica extrem de proastă. Apoi urmează lipsa de echipamente tehnice adecvate și aproape toate celelalte lucruri de care ai nevoie pentru desfășurarea în condiții decente ale unui spectacol: cabine pentru artiști, culise, posibilitatea de a face întuneric etc. Destul de multe cămine culturale au fost recent renovate prin programe guvernamentale.
Problema este că și cele renovate sunt tot inutilizabile. Sunt „frumoase”, dar nu respectă nici măcar regulile de bază ale unei săli de spectacole funcționale. Nu poți acuza primarii că nu se pricep la săli de spectacole, așa că este vitală conceperea unui ghid de renovare/dotare/îmbunătățire al acestor clădiri pe care autoritățile locale să fie obligate să îl respecte. Altfel, vom tot arunca cu banii pe fereastră.
Am întâlnit comunități rurale extrem de active cultural. De obicei acestea se axează pe activități dedicate copiilor. Sper ca odată ce acești copii cresc, agenda culturală să crească odată cu ei, să se diversifice și să se adreseze tuturor vârstelor. Din păcate, în cele mai multe sate nu se întâmplă de generații nimic din acest punct de vedere. Acolo trebuie intervenit cât mai repede.
Victor Olăhuț, asociația CulturăN Șură:
Foto: Asociația CulturăN Șură