ComenteazăDe trei decenii, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) publică un raport anual despre dinamica dezvoltării statelor membre ONU. El ne oferă poza globală precum și ierarhia pozițiilor ocupate de fiecare actor al scenei internaționale.
Raportul UNDP pentru 2020 va fi lansat pe 15 decembrie, sub titlul „Următoarea frontieră: dezvoltarea umană și Antropocenul” (ultimul termen desemnează noua eră geologică, în care Terra este remodelată de factorul uman).
Documentul – (pre)vizibil marcat de impactul global al Covid-19 – conține analize consistente, pe temele „transversale”: inegalitatea, urbanizarea, schimbările climatice, tehnologiile digitale, mutațiile demografice, gândirea creativă.
Avem astfel lista principalelor provocări din fața guvernelor lumii, care așteaptă răspunsuri nu doar din sfera executivă, ci și – sau mai ales – din societatea civilă, incluzând sectorul non-guvernamental & mediile academice.
Alături de OCDE, ONU formulează recomandări, așteptând simultan reacția statelor, prin politici publice realiste, dincolo de ciclurile electorale și de agitațiile ideologice.
Oricât de ”prăfuit” și inoperant ar putea să pară ONU în această perioadă de emergență a unei lumi multipolare, el rămâne singurul forum global și cutia de rezonanță a unor probleme pe care competiția geopolitică nu le poate ignora. Și care pretind răspunsuri colective, pe cât posibil coordonate.
Simbol al „păcii americane”, organizația cu sediul la New York continuă să seteze agenda pan-umană, asumându-și tot mai ingratul rol al unui „cap limpede”, într-un sistem internațional pândit de instabilitate și confuzie strategică.
Raportul anual UNDP clasifică statele pe baza câtorva criterii: indexul dezvoltării umane, speranța de viață la naștere, ciclul preconizat de școlarizare, media anilor de educație realizată și PIB per capita.
Animat de un anxios patriotism, m-am uitat cu precădere la locul României în respectivul clasament și l-am comparat cu poziția dobândită de celelalte statele postcomuniste. Am privit de asemenea spre alte state din zonă, care n-au cunoscut comunismul.
Ei bine, n-ar fi o mare noutate că venim de departe și de jos. Sau că suntem ultimii din UE. Mai semnificativ pentru noi e locul regional pe care-l ocupăm: cât de bine s-au descurcat țările cu care ne învecinăm prin geografie și destin?
Atenție: indexul UNDP nu exprimă ierarhia mondială în termeni de soft și hard power, ci mai curând calitatea (con)viețuirii, cu tot cu șansele ei de a maximiza potențialul individual. Așa se explică de ce Norvegia e pe locul 1 mondial, iar SUA și Marea Britanie, ”abia” pe locul 15.
Cine ne depășește, pe cine depășim
Dar să revin la oile noastre. România ocupă poziția 52, la egalitate cu Bulgaria și Muntenegru. Cine ne depășește, în propria regiune extinsă? Aproape toți: Slovenia e campioana, situată pe poziția 24. E urmată de Cehia (26), Estonia (30), Polonia și Grecia (32), Lituania (34), Slovacia (36), Letonia (39), Ungaria (43), Federația Rusă (49), Belarus (50). Singurele țări din zonă care se află sub nivelul României sunt Turcia (59), Serbia (63), Bosnia-Herțegovina (75) și Macedonia de Nord (82).
Radiografia aceasta ne arată cu precizie că încă nu ne-am consolidat locul în plutonul primelor 50 de state ale lumii, unde se află vecinii noștri în sens larg.
Așadar, următorul ciclu – deschis după recentele alegeri parlamentare – este cu adevărat decisiv. El ne va arăta din ce stofă suntem croiți, adică dacă recuperăm sau regresăm. Și asta depinde, firește, de ce va face, nu ce va spune că face, noul guvern, dar și de ce vom face fiecare dintre noi: vom ști să contribuim, ca semn de maturitate democratică și responsabilitate, la dezvoltarea umană a României, sau ne vom irosi în continuare – eventual pe o notă tot mai convulsivă – energiile de care dispunem?
Vom perfecționa arta sinucigașă a urii de sine sau ne vom regăsi calmul, speranța și capacitatea de a conlucra, dincolo de diferențele care ne despart în politica internă? Până una, alta, am importat din nucleul dur al Occidentului numai războiul cultural dintre ”progresiști” și ”conservatori”, fără să ne apropiem de standardele lor economice. Atrași fiind de forme, tot sperăm să producem și fondul dorit. Nu va fi așa.
Dacă vrem ca, peste patru ani, România să nu mai fie la 28 de poziții în spatele micuței Slovenii, se cuvine să renunțăm la balcanicele noastre „masacre” retorice din social media și la iluziile simplei „mândri de a fi români”.
foto: Fundația Creștin Democrată