Sigur că Nicușor Dan, Clotilde Armand, Allen Coliban și alți primari din noul val nu sunt venirea lui Zamolxes pe pământul strămoșesc. Și că e bine să îi tragem de mânecă și când greșesc. Nu numai ei, dar și noi cetățenii greșim frecvent și e bine să ni se spună când dăm rateuri.

Totuși, diferențele între rezultatele primarilor PSD, PNL, UDMR și restul nu sunt mai deloc datorate profesionalismului acestora. Sistemul administrației publice e gândit de ei pentru ei. Dacă nu ești ca ei, vor face tot ce pot pentru a le demonstra oamenilor bine intenționați, dar ușor influențabili de televiziunile dependente de banul public, că politicienii vechi (deci cei pe care domniile voastre îi regretați acum) ar fi preferabili celor noi. 

Oamenii din sistem sunt loiali celor care i-au umplut de privilegii și nu vor face mare lucru sau nimic la serviciu. Își vor lua concedii medicale nesfârșite pe motiv de contacți COVID, vor sabota tot ce pot, pentru că patru ani trec repede și e plin de avocați buni și de judecători „de treabă”. 

Ei știu că din salariul cinstit nu se îmbogățește nimeni și au toate motivațiile ca șefii lor actuali care nu provin din „sistem” să nu reușească. Căci asta ar putea duce la „decăpușare” și în unele cazuri chiar la pușcărie. Pentru ei este un război de supraviețuire. Oricine a trecut, ca și mine, printr-o poziție de conducere în sistem vă poate spune același lucru. 

Problema mare pe care o avem noi este că gândim în extreme despre politicienii noștri: fie sfinți, fie draci. Și că sfinții noștri sunt dracii altora. 

Iar problema lor, a politicienilor, este că mulți se cred sfinții noștri și așteaptă să îi slăvim. Domnul Iohannis este probabil cea mai bună dovadă recentă.

Să fiu totuși mai explicit. Dacă aducem acuși șef la Antena 3 pe cel mai bun și cinstit jurnalist din lume, acesta nu va avea succes nici măcar pe termen mediu. Din contră, cinstea și jurnalismul pe bune cred că ar prăbuși dramatic audiențele Antenei 3, căci nu o să-și dorească niciunul dintre admiratorii lui Dan Voiculescu, Gâdea sau Ciuvică să recunoască că au fost spălați pe creier atâția ani. 

Apetitul nostru general de a recunoaște că am fost naivi, crezând toate petardele lansate de diverse televiziuni, este foarte redus. Și nu prea am văzut pe nimeni dintre invitații foarte cunoscuți și respectați ai domnului Rareș Bogdan să recunoască că au promovat un impostor. Și nici nu este o inflație de refuzuri de a apărea la televiziuni toxice din partea oamenilor care au o imagine cât de cât bună.

Cazul Antenei 3 nu este singular, lista este lungă. Iar cam peste tot în societate avem aceleași probleme cu „sistemul”. Că vorbim de partide, mai mult sau mai puțin istorice, sau de alte instituții ale statului, iar biserica, spitalele sau universitățile nu fac excepție.

Faptul că o parte dintre oamenii noi care au venit la putere sunt ageamii e regretabil, dar oarecum de înțeles, ținând cont de faptul că abia acum dau piept cu sistemul. Mai greu de înțeles este faptul că Piedone figurează printre cei mai apreciați primari din România.

Șpaga, mita, nepotismul au uns ani și ani un întreg sistem. Dispariția lor ipotetică ar duce întâi la un gripaj și abia apoi la o însănătoșire.

Urmărește-ne pe Google News