Toți au câteva puncte comune.
Ei vin de jos din meseriile lor, de la munca de teren, din investigații plictisitoare și îndelungate. În al doilea rând, nici unul n-a ajuns niciodată șef deplin, ei sunt adjuncți sau ”împuterniciți” pe funcții, cum se spune la stat când ții un om într-o condiție temporară ca să vezi tu mai încolo dacă ”îți convine de el”.
În plus, nici unul nu e înger, toți au cunoscut încercări de-a lungul anilor, au căzut, s-au ridicat, au luat-o de la capăt.
Romulus Varga este procuror judiciarist cu mare experiență, cel care a rezolvat cazul Elodia și a trimis dosarul Hexi Pharma în judecată.
”De luni de zile, Romi Varga este mâhnit, pentru că împotriva lui s-au făcut, din interiorul Parchetului General, o plângere de la un procuror, transformată într-o procedură la inițiativa ministrului Justiției Tudorel Toader”, povestește unul dintre colegii săi.
În cazul de la Caracal, Varga urma să dreagă ce se întâmplase înaintea sa, dar, între timp, dosarul a ajuns la DIICOT.
Giorgiana Hosu este numărul doi în DIICOT și femeia care și-a păstrat calmul în fața camerelor de luat vederi, singura, în afară de Raed Arafat, care a răspuns la întrebări, într-o țară în care, de la șeful statului și până la șeful STS, autoritățile oferă numai declarații unilaterale sau tăcere.
Hosu a revenit în DIICOT după ce, în ultimii ani, căzuse în dizgrație, când soțul său a fost trimis în judecată într-un dosar.
Interesant e că Romulus Varga și Giorgiana Hosu vin, teoretic, din două tabere opuse.
Varga are probleme acum în Parchetul General, după ce a fost interpretat drept omul lui Augustin Lazăr, el însuși un personaj pro-Kovesi.
Hosu a avut probleme și a plecat din DIICOT când era percepută drept opusă taberei lui Kovesi din justiție.
Aceste categorii, politice și de influențe, se dizovă, însă, în fața unei crize. Când o fată de 15 ani sună la 112 și statul nu vine, șefii trimit la fața locului pe oamenii lor cei mai buni.
Se șterg granițele artificiale și rămâne singurul hotar valabil, vechi de când lumea: cei care știu să facă și cei care nu știu și nici măcar nu vor să învețe!
Căci așa cum competența nu e partizană, nici incompetența nu are preferință politică.
Drama de la Caracal și fierberea națională au venit după ce mai mulți oameni nu și-au făcut treaba.
Șeful Poliției din Caracal, Nicolae Mirea, ”un polițist fără pricepere, lipsit de capacitatea de a face o cercetare ca lumea”, a fost numit la comandă cu sprijinul deputatului PSD Dan Ciocan.
Cel care a coordonat poliția ”pesedistului” Mirea în filmul ”Cine e mai dezinteresat de o fată dispărută?” a fost procurorul ”rezist” Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul Judecătoriei Olt. Procurorul Popescu s-a afișat public drept opozant al schimbării legilor penale de către PSD, după cum a dezvăluit jurnalista Sorina Matei.
Taberele alese și proptelele nu i-au făcut pe nici unul dintre aceștia nici mai priceput și nici mai implicat într-un caz dramatic. Ambii au fost la fel de depășiți.
Acum, dosarul a ajuns la DIICOT Craiova. Și aici e o discuție. Șeful DIICOT Craiova, Ionuț Spiridon, e genul de magistrat cu o bună reputație, având, la propriu, biroul plin de dosare, ”ca să mă certe dacă nu mă apuc de ele”. Dar va reuși el să se obiectiveze, având în vedere că nu știm ce a făcut DIICOT vreme de multe luni în dosarul Luizei Melencu, fata de 18 ani, care e posibil să fi fost ucisă tot de Gheorghe Dincă?
”Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, este el însuși un vechi magistrat judiciarist”, explică un magistrat, ca un avantaj pentru anchetă.
Nu știm. Opinia publică este, pe bună dreptate, circumspectă. Puține lucruri sunt clare. Dar un lucru se dezvăluie ca o sfâșiere a convingerilor partizane. Nu doar corupția ucide, ci și incompetența, iar ea se întâlnește în toate taberele.
Ca orice ”casă a ororilor”, intrăm dintr-o cameră în alta, mânați doar de curajul fetei de 15 ani care, povestește criminalul, nu s-a speriat.