Chiar și când au senzația că se informează “de pe Facebook”, oamenii iau act tot de ceea ce au descoperit jurnaliștii profesioniști. Căci știrile făcute în redacții circulă, de fapt, în rețelele sociale.

O presă amenințată tot mai mult de problemele economice a făcut în ultimii ani servicii uriașe societății. Problemele și corupția din Educație, Sănătate sau Infrastructură, numirile despotice, genul de șefuleți creați politic și care ajung să ia 2.000 de euro net pe lună într-o policlinică de comună, “pentru că lucrăm în condiții periculoase”, “cum așa?”, “păi lucrăm cu bolnavii”, toate aceste știri s-au depozitat zi după zi în conștiința colectivă.

Contribuția presei e un posibil factor, despre care s-a vorbit puțin.

Dar mai există unul. Mult mai ușor de sesizat.

Biroul Electoral Central a contat enorm în rata de participare de 50%. Faptul că statistica prezenței la vot a fost oferită în timp real a mobilizat oamenii. Așa cum se spune, încrederea e circulară. Dai încredere, primești încredere. Văzând cu ochii lor cum votul crește, românii s-au încurajat și au simțit nevoia să se adauge valului de implicare.

Ori de câte ori, ca jurnalist, am fost întrebat ce sper, de ce nu cred că totul e de rahat în România, dădeam câteva exemple de instituții performante: SMURD, BEC, Consiliul Concurenței și mai sunt și altele.

România are și instituții care s-au profesionalizat, indiferent ce guvern a alternat. Și profesionalizarea lor e meritul tuturor partidelor!

Nu știe nimeni cum îl cheamă pe șeful Biroului Electoral Central, președinte e judecătorul Georgeta Carmen Negrilă, am căutat pe site-ul lor. BEC e o instituție fără vedete. Important e corpul de oameni de acolo, cei care, prin munca lor, au transformat jocul democratic al alegerilor într-un dozaj de suspans, competiție și reguli acceptate de noi toți.

Sigur că multe puteau fi făcute mai bine. Puteam organiza alegeri în două zile, cum cere ambasadorul Emil Hurezeanu într-un interviu la Deutsche Welle, sau vot prin corespondență.

Dar am plecat foarte de jos, din zile de duminică în care aflam prezența de trei ori pe zi, cu o senzație cumplită de nesiguranță și necunoaștere, de parcă eram legați la ochi și nu știam încotro ne mișcăm. De acolo am pornit și am ajuns ca la un «F5» să știm cum stăm, “hai că se poate!”.

Pentru asta, felicitări, BEC!

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News