Dacă petrecerile nesfârșite ale Bucureștiului decăzut sunt salvarea, oamenii de stânga din România mai au mult să-și aștepte partidul pe care-l merită.

Firea nu e decât o încercare de urbanizare cu sclipici a nativismului rural propus de Dragnea. E la fel de autocrată în gândire și mai lipsită de principii politice decât fostul șef, dacă se poate asta, și se poate!

Mulți șefi din PSD se dezic de Dragnea, își inventează dizidențe, dar faptul că ai fost cartușul, și nu mitraliera, nu te face favorit la premiul Nobel pentru pace. Iar Firea a fost una dintre principalele artificii cu care a tras PSD-Dragnea ca să ia ochii mulțimii. El a adus-o în partid pentru că împărtășeau aceleași valori, iar cearta lor ulterioară nu e decât o exprimare a intereselor economice, după ce Firea s-a văzut decidentă pe bugetul de 1 miliard de euro al Bucureștiului.

Cum gândește primarul Capitalei o arată vizita Papei. Poliția locală, instituție din subordinea sa, a cerut firmelor de publicitate „să neutralizeze” reclamele stradale de pe traseul Sfântului Părinte.

Rugată de Libertatea să explice decizia, Primăria a spus că: „având în vedere importanța acestei vizite, reprezentanților firmelor de publicitate outdoor li s-a cerut să fie pregatiți ca, în cazul în care s-ar constata – pe perioada derulării festivităților dedicate Sanctității Sale – că mesajele afișate nu corespund solemnității momentului, să ia măsurile necesare mascării acestora”.

Gabriela Firea nu realizează, dar tocmai a explicat că e deasupra Constituției, cea care garantează libertatea de exprimare a cetățenilor români! Ea nu are dreptul să încalce libertatea unor oameni pentru că, după criteriile lui Gabi Firea, această libertate „nu corespunde solemnității momentului”.

Panourile publicitare, fie că fac reclamă la bere, ananas sau mașini, conțin mesaje pe care legea le permite și, în același timp, le protejează. Aceste mesaje țin de libertatea de exprimare. Poate că mâine Primăriei i se va părea că e o glumă proastă să strigi ”Jos, Firea!”, poate că nu e destul de solemn să arăți oameni bronzați la televizor, poate că piesele de teatru care nu convin nu vor mai fi găzduite în sălile gestionate de primărie, ceea ce s-a și întâmplat în epoca Firea!

Chiar în cazul ipotetic în care o asociație ar fi cumpărat panouri prin care protesta împotriva vizitei Papei, ele nu puteau fi „neutralizate” decât în gândirea ceaușistă a actualei guvernări a Capitalei.

Și mai e ceva.

Dacă Primăria ar fi cerut acoperirea reclamelor când pe străzi trecea Patriarhul Daniel, pretenția ar fi stârnit, probabil, o revoltă pe internet. Doar pentru că BOR e mai puțin simpatizat în mediile care reacționează pe net, s-ar fi realizat meme-uri, s-ar fi strâns semnături pe petiții, iar încălcarea libertății de exprimare din partea Primăriei ar fi apărut în adevăratul ei nonsens periculos.

În siajul alegerilor, al arestării lui Dragnea și al vizitei Papei Francisc – o figură admirabilă, pe bună dreptate respectată -, povestea cu panourile trece aproape neobservată. Papa Francisc n-ar fi cerut niciodată ce se cere în numele lui. N-ar fi acceptat „neutralizarea” realității.

Pentru el, a spus-o săptămâna trecută la Vatican, o presă democratică și o libertate de exprimare în acțiune sunt indicatorii unei țări sănătoase.

Papa Francis e omul care, după surprinzătoarea sa alegere, l-a sunat pe vânzătorul de ziare din Buenos Aires, care-i păstra dimineață de dimineață „Clarin” și celelalte jurnale proaspete, ca să-l anunțe că o vreme nu-i va mai putea onora comenzile. Aceasta este modestia Papei. Cu mare probabilitate, nu se va acoperi nici un panou, pentru că e pur și simplu ilegal.

Cât despre Gabi Firea, să vrei să salvezi PSD după ce l-ai îngropat furnizând USR-PLUS peste 40% în Capitală e exact în marja de orgoliu a celui mai egocentric primar pe care l-a dat Bucureștiul. Iar lista de primari vanitoși e chiar pe măsura solemnității momentului.


Citește și:

PAPA FRANCISC, LA BUCUREȘTI | Ghidul complet al vizitei Suveranului Pontif în Capitală. Unde vor fi restricții de trafic, cum vor circula mijloacele de transport în comun, unde va dormi și ce program va avea Sanctitatea Sa

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News