Două mici evenimente din online au mișcat o maree de critici către două instituții media: Decât o Revistă și Digi 24. O revistă independentă de jurnalism și un post de televiziune, ambele extrem de apreciate de publicul lor, fac față nemulțumirii exprimate exact de către acest public, într-o manieră neiertătoare.
Care sunt acuzele, onorată instanță?
- DoR a încercat în #35 să explice cum a ajuns Selly, un adolescent din Craiova, un star al online-ului românesc. A încerca să înțelegi pe ce se bazează succesul unui volgger a devenit motiv de repudiere. ”Pe bune??? Voi ați văzut ce chestii retardate pun ăștia pe profilele lor??? Și că sunt modele pentru adolescenți??? Și îi mai promovați si voi????? Really??? Adică, ok, există, dar să fie promovați de DoR??? Wtf”.
- Digi 24 l-a invitat în studio pe deputatul Florin Iordache. Mihai Șora spune că, pentru asta, postul merită să dispară. „Dragi prieteni, e simplu: o televiziune care îl invită pe AltăÎntrebare (Florin Iordache, n.r.) în fața românilor merită să dispară. Nu poți, sub pretextul imparțialității, să legitimezi tocmai discursul celor care distrug această țară. Nu le poți acorda creditul onestității tocmai groparilor României. Dându-le o platformă de exprimare, nu echidistanța o arăți, ci complicitatea cu ei”, a scris Mihai Şora, pe pagina sa de Facebook.
Cu tot respectul pentru Mihai Șora, situația e oricum, dar nu simplă.
Mii de redacții de pe această planetă reflectă realitatea. Ele au nu doar dreptul să facă acest lucru, ci și datoria.
Când devii jurnalist, opiniile tale politice, preferințele culturale și sentimentele despre inteligența artificială nu dispar, însă lasă locul responsabilității de a oglindi lumea în toate aspectele ei, indiferent că-ți convin sau nu. Reporterii sunt custozii faptelor, ei nu le pot sechestra, căci nu le aparțin, și le dau mai departe publicului, adevăratul proprietar.
Într-unul dintre rarele sale interviuri, cartea a apărut recent la Humanitas, Hannah Arendt explică de ce, dacă vor să dureze, societățile trebuie să aibă grijă de păstrătorii faptelor.
Fără fapte, avertizează ea, istoria se va rescrie de fiecare dată, ca nisipul purtat de vântul ideologiilor.
Hannah Arendt, una dintre conștiințele exemplare ale umanității, adaugă ideea că cei care expun informațiile, nu sunt populari, ci doar necesari. Pentru ei, judecata celorlalți e întotdeauna aspră.
Noi ne plângem că am ajuns să trăim timpuri în care e indezirabil să găzduiești povestea unui vlogger sau opinia unui politician, lucruri care fac parte din însăși definiția presei ca platformă a diferențelor de opinie și de tendințe care se manifestă în sfera publică.
Să nu ne victimizăm! Căci Hannah Arendt a fost contemporană cu raziile SS, a fost și arestată la un moment dat, cu ororile războiului și, apoi, cu atacurile aparținând propriilor compatrioți, care au găsit-o echivocă când punea în circulație, la procesul nazistului Eichmann, teoria ”banalității răului”.
O teorie care se verifică, dureros, și azi. Ca jurnalist, am văzut la zeci de procese cum birocrații puși sub acuzare pentru corupție, cei mai mulți găsiți mai apoi vinovați, dau vina pe sistem și se prezintă drept o rotiță minoră a acestuia. De la ministru la director, toți folosesc această apărare, în care mulți dintre ei chiar cred.
Să crezi sincer că ești prea mic, că te poți legitima prin ”noi”, că nu se poate ca din complicitatea și cedările tale se pot naște monstruozități, aceasta este ”banalitatea răului”. Vorba unuia dintre procurorii americani de la Nurnberg, amintit în aceleași dialoguri cu Hannah Arendt: ”Când îi întrebi de ce au rămas la putere în ciuda atrocităților, acești oameni îți răspund că altfel ar fi fost și mai rău. Iar când le spui că mai rău de atât nu se putea, ei îți zic că nu au avut nici o putere”.
Revenind.
Presa nu e Facebook, să te grupeze doar alături de opiniile prietene, deselectându-le pe celelalte, până când ai sentimentul că nu mai există alți oameni pe lume, decât cei care gândesc ca noi. Presa e o promisiune adresată tuturor și pe care încearcă s-o ducă la îndeplinire, mai bine sau mai rău.
Nici Digi 24 și nici DoR nu merită să dispară ci, dimpotrivă, merită să crească. Să se dezvolte, căci nu există zi ideală în redacții.
Cea mai bună dintre dictaturi e mai rea decât cea mai imperfectă dintre democrații.