Pe acul ascuțit de seismograf al diasporei și pe rezultatul spontan al votului din țară s-a ridicat o nouă Putere. Speranța e la cer.
Nu e prima oară când dreapta va conduce România. A făcut-o în 1996, în timpul Convenției Democratice, a făcut-o, cu intermitențe, începând cu 2004, sub cupola lui Traian Băsescu.
De fiecare dată, guvernarea de dreapta a fost incapabilă să se perfecționeze și să se consolideze în opțiunile de vot, să administreze țara mai multe cicluri electorale, printre altele pentru că a fost ostilă la critici, la fapte și la norme.
Dreapta s-a bizuit pe simpatia elitei și a intelectualilor. Și pe frica presei de a-i critica pe politicienii de dreapta, pentru a nu fi considerată, automat, ”pesedistă”. Și pe clemența UE și SUA. Și, mai ales în ultima vreme, pe sprijinul serviciilor secrete.
Din lipsa criticii și a unei prese constant vigilente, s-au născut întâi monstruozitățile politico-economice de genul Cocoș – Udrea – Microsoft – Ghiță. Sub alibiul ”politicii de dreapta” s-a petrecut, de fapt, o combinație suprarealistă între interesele corporatiste și târgoveții vicleni care au transformat România într-un Obor în care orice afacere trecea pe la ”jupân”. Dar nu numai asta!
Problema dreptei n-au fost doar malformațiile, ci mai ales eficiența scăzută a politicilor publice, a actului de guvernare însuși. De aici s-au născut dezamăgirile.
Cu cât a fost mai mare entuziasmul înscăunării dreptei, cu atât mai amară a fost deziluzia. Pe acest fond, PSD mereu a revenit mereu pe valul dezamăgirii. Și am luat-o de la capăt, cu un PSD clientelar, la rîndu-i tot mai rudimentar și mai lipsit de perspective. În urma votului din 24 noiembrie 2019, stânga va fi din nou înlăturată din structuri, iar acum poporului i se promite că definitiv, gata, Iohannis a răpus balaurul.
Rezultatul de azi testează capacitatea lui Iohannis și a PNL de a guverna profesionist și onest țara. Scopul nu e să cîștigi alegerile, ci să faci ceva cu ele pentru toată lumea, fie că te-a votat, fie că nu.
Din păcate, primele zile ale guvernării PNL a arătat apariția unei noi cete din care se întrezăresc naționaliști falimentari, oameni fără profesii și miniștri fără însușiri. Dar, nu-i nimic, au zis alegătorii, ideea nu e să te îndrăgostești de candidat, ci să alegi pe cel mai calificat pentru funcția de președinte, dintre cei de pe buletinul de vot. Și au ales.
De acum înainte însă, doar vigilența îi va ajuta să nu-l lase pe Klaus Iohannis să o dea în bară. În democrație, contăm pe adevăr pentru a-i trage la răspundere pe cei care ne guvernează.
Va fi greu de arătat adevărul în următorii ani, ca și în trecut. Se adaugă însă un bonus: va fi specific greu pentru că președintele cu imagine de democrat a cedat unui discurs populist și, dacă îl critici, devii suspect.
Sunt deja semne că, lipsiți de competențe reale pentru multe dintre domeniile unde au descălecat, oamenii președintelui sunt tentați să se foloseacă de replicile ”ești userist”, ”ești pesedist”, ”n-ai bască”.
Ori chiar aici este pericolul. Presa trebuie să fie independentă și e corect să i se ceară nonpartizanat (sigur, după ce PSD a fost învins), însă politicienii lui Klaus (ei își spun așa ca să ne intre în cap că-l cunosc personal) demonizează celelalte partide și pe susținătorii acestora. De când a devenit ”a fi altfel” o dizgrație? De când dreptatea s-a mutat la Cotroceni, iar președintele poate pretinde e singurul care a stat între stat și prăbușirea României, cum explicit a spus, în timp ce în subton se citea că dacă nu ești ca el ești vinovat?
Jan-Werner Muller, un strălucit profesor de la Princeton și una dintre vocile esențiale ale expertizei în populism, susține că populismul nu este dușmanul elitelor, ci este, întâi de toate, inamicul pluralismului.
Populistul pretinde că este singurul care îi identifică pe adevărații americani, englezi sau români. Restul politicienilor și celelalte partide, zice populistul, nu sunt doar slabi, ci ilegitimi. N-ai ce discuta cu ei. Vă sună cunoscut?
”Populismul transformă guvernarea în ceva total personal și total moral, în ceva ce trebuie să rezolve, întotdeauna, problemă de maximă urgență”, spune Jan-Werner Muller. Vă sună cunoscut?
Riscul populismului nu e doar la nivel politic, e și la nivel uman. Căci, pentru populiști, cei care au alte idei despre țara lor devin ”nu tocmai buni români”, capete țuguiate, asistați social, frîne în calea progresului sau cetățeni de rang secund. Așa au fost portretizați votanții Vioricăi Dăncilă.
Klaus Iohannis și PNL au folosit o campanie de tipul ”distruge populiștii din PSD imitând populismului lor!”. Acum rămâne să demonstreze că au fost doar niște imitatori demoagogi și că, de fapt, sunt departe de tacticile, pilele și guvernarea incompetentă și coruptă a PSD pe care românii au penalizat-o.