Tot nu vă gândiți să obligați spitalele private să ajute? Nici n-ar fi o naționalizare, cuvânt de nerostit la noi

Mai întâi să remarcăm că e un concurs zdravăn de cinism în spațiul nostru public. Pe de o parte, tot felul de „șoșoci” încă urlă cu libertățile antimască și antivaccin, făcând, de fapt, jocul unui guvern care oricum aruncă toată responsabilitatea în cârca individului. De cealaltă parte, avem niște lideri în care cantitatea de prostie și cinism se amestecă până la indistincție. 

Cum arată spălarea intensivă pe creier?

Avem peste 300 de morți pe zi, nenumărate infectări, nu mai avem paturi unde să internăm pacienții în stare critică, nu mai avem spitale și pentru cei care suferă de alte boli foarte grave și ce se trezește actualul ministru de finanțe să spună? Ce-ar fi să micșorăm taxele plătite de cei cu venituri mai mari? Spune Dan Vâlceanu senin: „este incorect ca și cineva care câștigă un salariu mare să plătească 10% din acel salariu, iar cel care câștigă un salariu mic să plătească o contribuție mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleași servicii când ajung la spital”. 

Să precizăm că acest tip de viziune ultraliberală a fost un soi de „Tatăl nostru” în ultimii 30 de ani, au repetat-o la nesfârșit toți închipuiții patriei. E, de fapt, o credință nesusținută de nimic. Homo sapiens a evoluat pentru că a reușit să stea în grupuri mari și să se organizeze. Sistemul de sănătate care apără pe toată lumea nu e negat nici măcar de bogătani întregi la minte: și ăla știe că n-are ce business face dacă toți muncitorii lui plătiți oricum prost vor avea și sănătate precară. Mai mult, nu poți trăi într-o societate în care o majoritate e bolnavă, din simplul motiv că te poți îmbolnăvi și tu, cu toate milioanele tale de euro. 

Recomandări

PSD continuă strategia prudenței electorale cu un obiectiv îndrăzneț: „în liniște” către 38-39 la sută din voturi

Alocăm 5% din PIB pentru sănătate, jumătate față de alocarea europeană

Însă e o provocare să înțelegem cum să mai ai tupeu de Vâlceanu să emiți astfel de stupizenii care, în contextul dat, devin criminal de iresponsabile. Practic, propui să colectezi mai puțini bani când tu oricum n-ai bani și-ți mor oameni pe holuri de spital sau în ambulanțe. E un tupeu venit din neștiință și din cinismul specific al băiatului de bani gata.

De ce nu întrebați spitalele private de sănătate?

Nici guvernanți, nici partide din opoziție, nici analiști de casă, nimeni nu și-a pus o întrebare simplă: dacă se moare pe holuri de spital, chiar nu putem forța măcar ceva solidaritate din partea mediului privat de sănătate? 

Spun „forța” pentru că nici nu poate fi vorba de un comportament adecvat al unui sector care e pus numai pe supt bani publici, deși licențele lor de funcționare presupun beneficiul public.

Recomandări

Dilema cetățeanului în campania electorală: stau cu ochii ca pe butelie pe candidați sau îi ocolesc ca pe ciumați?

Venirea liberalilor la putere a însemnat accentuarea tendinței dezastruoase de privatizare a sănătății. Celebrul Victor Costache a venit cu nesimțire lobbystică și n-a făcut altceva decât să propună mutarea unei felii din bugetul Casei de Sănătate către privații unde și el lucra. 

Apoi, mai trebuie spus că statul i-a ajutat la greu și pe privații din sănătate. Când s-a anunțat șomaj tehnic, anul trecut, au trimis minimum 10% din angajați în acel șomaj plătit de stat. Apoi, să mai spunem că statul român a făcut un imens cadou tot punând românii să se testeze pe propriii bani (DSP-ul s-a blocat imediat din lipsă de personal și de bun management). În multe state europene, un set de teste au fost gratuite pentru fiecare cetățean. În țara sărăciei s-au făcut profituri uriașe din testarea în privat. 

Multe unități private s-au remarcat printr-un deosebit cinism în selectarea bolnavilor. Toți cei cu boli grave, COVID inclusiv (și nu doar o simplă hârtie de testare), au fost împinși către sănătatea publică. „Covizii” nu sunt „rentabili”, îți ocupă secțiile de terapie intensivă mult timp și costurile sunt prea mari.

Campionii din sănătatea privată (MedLife, Sanador, Regina Maria etc.) au avut un an foarte bun,  financiar vorbind, și-au crescut simțitor cifra de afaceri, au făcut și bani, au luat și ajutoare de stat. Iar lobbyștii pe care și i-au angajat la stat au tras tare să le mai livreze alte conducte de bani publici. S-au comportat execrabil pe timp de pandemie, o baie rece de management de criză nu le-ar strica deloc, iar pe noi, restul, ne-ar ajuta. Parteneriatele cu Monza și alții au fost limitate, plătite și complet netransparente.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Cine cred românii că ar fi un prieten mai bun al României dintre Donald Trump și Kamala Harris

Da, ar fi o reducere a celorlalte intervenții medicale efectuate în spitalele private, însă sunt momente în care e nevoie de o prioritizare națională. 

„Naționalizare” care nu e naționalizare

Anul trecut, la 300 de morți pe zi din cauza COVID, Spania a anunțat naționalizarea unor spitale private. Italia, la fel. S-a întâmplat în forme mai discrete în toată Europa. Lumea s-a entuziasmat sau îngrijorat la auzul cuvântului „naționalizare”. De fapt, nici nu era naționalizare. 

Spitalele private trăiesc în multe țări plătite de principalii clienți, statele respective. Iar acele state au decis management centralizat ca să poată adăposti și bolnavi de COVID. Acolo, proporția privaților e mult mai mare. Dar în România nu e totuși neglijabilă orice resursă privată, atunci când te plângi la televizor, Iohannis și corul de bocitoare de exemplu, că e statul în colaps și nu mai știu ce să facă.

Asta trebuie să facă! Să impună în situația de urgență preluări temporare ale spitalelor private și să adăpostească pacienți acolo. Nu are niciunul, nici măcar din opoziție, măcar tupeul să arunce tema în dezbatere. Toți preferă boceala și dramatizarea neputinței. 

Repet, în condițiile în care e o temă banalizată în UE, unde mai acide au fost declarațiile decât „naționalizările” propriu-zise. De fapt  au fost  servicii cumpărate cu forța pe bani publici de la o industrie care, dacă ar putea, ar trăi numai din boli „rentabile”. 

De la lideri politici nu prea avem așteptări. Dar nu e târziu să-i obligăm să discute măsuri ceva mai hotărâte decât ridicări din umeri și delegarea responsabilității. În condițiile în care mor oameni pentru că nu au oxigen (da!, repetați-vă asta de mai multe ori), orice resursă privată poate salva vieți. 

Până la urmă, ne gândim să ducem bolnavii de Covid apelând la alte sisteme medicale decât să apelăm, temporar, la sistemul medical românesc, privat, unde oricum muncește o groază de personal medical de la stat.

Dacă ne e frică și de umbra noastră, și de cuvinte precum „naționalizare temporară” sau cum mai vreți să numiți un ajutor cerut în forță, atunci cu frica în brațe o să rămânem în fața unor lideri proști, complet lipsiți de empatie și idei. 

Urmărește-ne pe Google News