Destinul oricărei hărți: nu acoperă tot, dar încerc să fie mai complexă. Mă voi axa în totalitate pe producția de carte locală: autori români sau despre România. Pe categorii: proză, non-ficţiune, poezie, debut, carte pentru copii.
Câteva tendințe. Pandemia, cu toate problemele ei, pare a fi fecundă pentru scriere: a apărut un număr copleșitor de romane, volume de eseuri și poezie. Doi: e tot mai vizibil că scriitoarele din România capătă un loc incontestabil pe prima linie a literaturii române: asta e o normalitate. Trei: o explozie de romane bune, ceea ce face ca proza să nu mai fie privită precum ceva „secundar” în literatura română. Debuturile din proză vin dinspre Basarabia sau dinspre „copiii migraţiei” – adică periferia anunţă schimbări importante. E un fenomen important. Mă axez pe noutăți, numeroase, spațiul nu-mi permite să trec în revistă reeditările sau antologiile. Acum lista.
Proză
Mi-a căzut la inimă Mihai Radu – „Repetiție pentru o lume mai bună” * Evenimentul lui Cărtărescu * E o plăcere să le citiți pe Cristina Ispas sau Daniela Rațiu * Și multe alte recomandări
Florin Chirculescu – Solomonarul, Editura Nemira, 2022. Unul dintre cele mai așteptate romane care ne aruncă într-o lume aparent veche, al cărui personaj Eminescu ne amintește că în România mai nimic nu s-a schimbat. O carte splendidă.
Gabriela Adameșteanu – Voci la distanță, Editura Polirom, 2022. Gabriela Adameșteanu este deja o autoare clasică – pe ea o citim pentru că merită.
Mircea Cărtărescu – Theodoros, Editura Humanitas, 2022. La Cărtărescu, orice apariție editorială este un eveniment – iar la stil nu-l întrece nimeni. Theodoros s-ar putea să fie mai important decât trilogia Orbitor. Încercați.
Bogdan-Alexandru Stănescu – Abraxas, Editura Polirom, 2022. Unul dintre cele mai ambițioase romane ale acestui an. Bogdan-Alexandru Stănescu este unul dintre rarii scriitori care combină trei lucruri greu de armonizat: inteligență, emoție și stil. Și îi iese tare bine.
Mihai Radu – Repetiție pentru o lume mai bună, Editura Polirom, 2022. Cartea care mi-a căzut la inimă – despre moarte, despre viața din jurul morții, despre multe lucruri spuse cu tristețe, ironie, tandrețe, cinism. Mihai Radu este probabil cel mai bun scriitor al nostru care vede lucrurile esențiale prin detalii mărunte. Se citește ușor, dar nu vrei să se termine.
Dan Coman – Ce preferi?, Editura Polirom, 2022. Un poet cunoscut, care a devenit un bun prozator: „Ce preferi? explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un «celălalt», prezent sau absent. Când lucrurile par, în sfârșit, că se așază, intervine un factor care amplifică problema”.
Lilia Calancea – Sunt oare un călău?, Editura Polirom, 2022. O încercare surprinzătoare de a povesti o tragedie cumplită care are loc în sânul familiei. Cum tratezi un călău?
Dan Lungu – Șoferul din Oz , Editura Polirom, 2022. Dan Lungu s-a clasicizat deja, a reuşit să facă şi politică, devenind senator USR. Din această experienţă iese un roman cu umor trist.
Dora Pavel – Crush, Editura Polirom, 2022. Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic complicat: blocaje, crize existenţiale, depresii şi confuzii. Aşa cum stă bine unui bun roman actual – bun pentru vremurile prin care trecem.
Nichita Danilov – Simfonia Mută, Editura Polirom, 2022. La Nichita Danilov nu ştii ce e mai întâi: poezia sau proza. Pe ambele le face la fel de bine. Şi se pare că e în perioada lui cea mai fecundă şi consistentă.
Goran Mrakić – Micile plăceri ale morții, Editura Nemira, 2022. O carte care te prinde mai ceva decât un serial Netflix de foarte bună calitate: odată începută, vrei să o devorezi total.
Dumitru Crudu – Ora cinci și șapte minute, Editura Humanitas, 2022. Dumitru Crudu rămâne unul dintre cei mai importanți și fecunzi scriitori basarabeni. De data aceasta încearcă să ne apropie de drama războiului din Est, însă într-o manieră neobișnuită.
Adrian Jicu – Iorgu, Editura Humanitas, 2022. Ca mare fan Bacovia pot spune cu mâna pe inimă că lui Adrian Jicu i-a reușit un roman unic despre Bacovia. Un alt Bacovia, diferit de cel pe care-l știți din manualele școlare.
Iulian Fruntașu – Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, Editura Arc, 2022. Chiar dacă puţin cunoscut în România, Iulian Fruntașu este unul dintre cei mai talentaţi scriitori basarabeni ai generaţiei sale – a nu se rata.
Bogdan Creţu – Nichita. Poetul ca şi soldatul, Editura Polirom, 2022. Nu sunt fanul lui Nichita și nici al biografiilor romanțate – ba din contră. Dar lui Bogdan Crețu i-a ieșit o carte solidă, chiar importantă.
Augustin Cupșa – Străinătatea, Editura Humanitas, 2022. Augustin Cupșa cred că e un scriitor subapreciat la noi – sau poate e prea puțin vizibil. Ar merita mai multă atenție – e talentat, știe să construiască, să povestească și să scrie subtil și inteligent.
Bedros Horasangian – Laptopul lui Dr. Love, Editura Cortex, 2022. Bedros Horasangian e mereu inteligent, povestaș care are acea veselie tristă, orientală, a armeanului bucureștean – nenea Bedros e unic pe la noi. Să ne bucurăm și să apreciem ce face – că face bine.
Ștefania Mihalache – Gene dominante, Editura Humanitas, 2022. O carte recomandată de Simona Popescu, în care avem toată încrederea. Ștefania Mihalache scrie poezie, eseu, text academic – iată că scrie şi roman, domeniu în care este cea mai constantă.
Bogdan Georgescu – Trilogia sensibilă, Editura Black Button Books, 2022. Nu e proză – e dramaturgie, sunt piese de teatru. Dar merită cu prisosință, mai ales că Bogdan Georgescu e al naibii de bun în ce face.
Liviu Ornea – Viața ca o glumă proastă, Editura Nemira, 2022. Un matematician printre scriitori e mereu o veste bună: „Primul roman al scriitorului, matematicianului, eseistului și traducătorului Liviu Ornea este o carte desăvârșită despre eșec”.
Andrei Velea – a.normal , Editura Litera, 2022. Toţi avem crize, pasiuni şi aventuri complicate: bărbaţi, femei căsătoriţi ori nu. Despre aceste crize e cartea: dinamică, percutantă, minimalistă. Nu vă temeţi de crize – ele vin şi greu pleacă.
Daniela Rațiu – Ultimul an cu Ceaușescu, Editura Litera, 2022. Daniela Rațiu încearcă să refacă o lume tristă și degradantă a finalului de epocă Ceaușescu: o face cu multă atenţie la detalii şi multă emoţie.
Ștefan Manasia – Platanii din Samothraki, Editura Paralela 45. Un foarte talentat poet şi prozator vine cu o poveste de dragoste care este mult mai mult de atât. E mai degrabă o poveste de iniţiere. Manasia chiar ştie să scrie.
Andrei Dósa – Ceaikovski la walkman, Editura Paralela 45. L-am descoperit recent ca prozator. O lentoare matură aşezată, o meditaţie mereu surprinzătoare în proza lui şi se simte dublul strat lingvistic româno-maghiar. Un tezaur literar rar întâlnit la noi: o dublă perspectivă la tot.
Cristina Ispas – Eva și ceilalți, Editura Paralela 45. O scriitoare polivalentă, cu un talent deosebit, care ştie să ascundă bine o inteligenţă sclipitoare. O plăcere să o citeşti.
Gelu Diaconu – Kaulas, Editura Cartier, 2022. Rar am întâlnit un om atât de modest care face atât de multe lucruri extraordinare. O plăcere să-l descopăr şi ca pe un scriitor consistent şi plin de virtuţi literare.
George Cornilă – Rezervația, Editura Polirom, 2022. Un nume nou descoperit de mine. Chiar dacă a mai scris romane, acesta pare să fie cel care îl defineşte pentru ceea ce urmează. E o carte de maturitate.
Paul Ţanicui – Căderea, Editura Polirom. Paul Ţanicui este unul dintre cei mai „neordinari” scriitori ai generaţiei sale: cărţile lui seamănă cu scenariile de filme, cu acele seriale bune detective noir şi mistice. Ai de toate, bine închegate şi povestite.
Ioan Mihai Cochinescu – Rezumat Vulpea lui Akira, Editura Trei, 2022. Ioan Mihai Cochinescu, un optzecist aparent uitat, revine în forţă cu un roman solid şi plin de nostalgie.
Non-ficțiune
Extraordinarul jurnal al Tamarei Cărăuș * Paul Cernat despre felul în care trăim în timpul lui Bacovia * Miruna Runcan și Cristina Modreanu despre teatru * Gabriel Liiceanu – Să ne citim, regândim și respectăm.
Paul Cernat – Bacovia și Noul Regim al literaturii, Editura Eikon, 2022. Poate cel mai important critic literar activ scrie o carte excepțională despre poate cel mai actual poet modern – Bacovia: un autor din viitor pentru orice prezent. Cernat ne arată nu doar importanța acestui scriitor, ci ne arată că noi încă trăim în lumea lui Bacovia. Ce face Paul Cernat aici e foarte important.
Dan Alexe – Babel. La început a fost Cuvântul, Editura Humanitas, 2022. Unul dintre specialiștii noștri de top în domeniu scrie o carte inteligentă, actuală și utilă. De neratat.
Bogdan Suceavă – Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica „Jocului secund”, Editura Polirom, 2022. Un scriitor și matematician scrie despre alt autor și matematician.
Tamara Cărăuș – Jurnal precar, Editura Cartier, 2022. Una dintre cele mai strălucite minți ale Basarabiei – poate cel mai bun jurnal citit în ultimii ani: multă reflecție, luciditate și stil.
Cristina Modreanu – Teatrul ca rezistență, Editura Polirom, 2022. Cum a fost înainte de 89 în teatru şi cum s-a rezistat acolo? A existat o „rezistenţă prin cultură”: a fost sau nu a fost? Însă a existat o rezistenţă în teatru? Cartea încearcă să răspundă la această întrebare.
Nandor Bardi și Judit Pal – Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul, traducere de S. Skultety, Editura Humanitas, 2022. O fascinantă carte compusă din texte din jurnale și memorii alese și adnotate de Nándor Bárdi și Judit Pál despre o epocă puţin cunoscută.
Ovidiu Pecican – Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică, Editura Humanitas, 2022. Istoricul clujean încearcă să răspundă la câteva întrebări grele: Cine suntem? De ce originile românilor sunt atât de obscure? Care sunt legendele și evenimentele istorice de la care au pornit primele cronici defăimătoare? E oare vorba despre rea-credință sau despre imaginația scăpată din frâu a unor secretari și copiști din Evul Mediu? Care sunt argumentele cărturarilor „naționaliști“?
Miruna Runcan – Atelier de restaurări teatrale – Studii de reconstrucție critică și retorică a spectacolului 1990-2000, Editura Tracus Arte, 2022. Miruna Runcan este poate cea mai bună cunoscătoare a istoriei teatrului de la noi în acest moment – inteligentă, atentă la nuanțe și profesionistă în ceea ce face.
Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți. Chiar dacă nu cred în povestea cu „centrul Europei”, acest dicționar e un instrument util și bine făcut.
Ruxandra Câmpeanu – Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual în perioada 1948–1964: Mihai Ralea, G. Călinescu și Tudor Vianu, Editura Corint, 2022. O cercetare surprinzăroare prin care autoarea încearcă să ne descifreze „etica profesională” a unor intelectuali marcanţi într-o epocă deloc simplă: unde sunt limitele compromisului?
Lucian Țion – Pentru prostie. Mic îndreptar de culturologie estică și cinema (post)socialist, Editura Tritonic, 2022. O descoperire neașteptată: o perspectivă proaspătă, inteligentă și neașteptată despre cinemaul postcomunist și nu doar.
Pavel Sebastian-Raul – Către o istorie a cărții: carte, lectură și comerț în România secolului XX, Editura Tritonic, 2022. Iată că se poate face cercetare și la noi. Cartea lui Pavel Sebastian-Raul e un bun exemplu. O carte necesară și bine făcută.
G.P. Volceanov – Rapul este poezie. O incursiune în cultura hip-hop românească, Editura Tracus Arte, 2022. Pentru toți cei care iubesc sau urăsc rapul – e deja parte a culturii noastre.
Mihaela Mancaș – Dicționar de stilistică. Poetică, retorică, naratologie, versificație, Editura Spandugino, 2022. O lucrare fundamentală, care e utilă nu doar studenților de la Filologie, ci și celor care lucrează cu limba – adică pentru toți.
Daniel Nica – Cine sunt eu? Autenticitatea şi limitele sale morale, Ratio et Revelatio, 2022. „Un superb eseu despre marea obsesie a modernităţii, autenticitatea”. Zice reclama. Confirm – o voce distinctă, inteligentă și subtilă.
Lucian Vasile – Războiul spionilor: acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului, Editura Corint, 2022. Istoricul Laurenţiu Constantin spune despre carte: „Prin cercetarea întreprinsă, Lucian Vasile pune la dispoziția cititorilor nu numai o istorie a structurii de spionaj denumite Serviciul de Informații al Militarilor Români din Exil (SIMRE), ci si fragmente de istorie a exilului românesc și a rezistenței anticomuniste”.
Gabriel Liiceanu – Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie, Editura Humanitas, 2022. Nu trebuie să ne iubim: trebuie doar să ne citim, regândim și respectăm. Fac mereu acest exercițiu – ajută.
Andrei Răzvan Voinea, Dana Dolghin, Gergely Pulay – Ferentari incomplet. Politici urbane la o margine de oraș 1846-2011 (Vol. I), Editura Studio Zona, 2022. Un proiect ambițios și fundamental pentru București. O încercare de a cartografia istoria urbană și felul în care s-a dezvoltat orașul. Primul cartier analizat este Ferentari. Urmează altele.
Mihai S. Rusu şi Alin Croitoru – Politici ale memoriei în România postsocialistă: atitudini sociale față de redenumirea străzilor și înlăturarea statuilor, Editura Institutul European, 2022. Ce înseamnă numele străzilor, cum se pun ele şi de ce regimurile politice schimbă mereu aceste denumiri? O carte excelentă despre politicile actuale ale memoriei.
Culese din rural – editat de Valer Simion Cosma și Emanuel Modoc, Editura ULBS. Să nu uităm ruralul – de unde venim mai toţi. Volumul, excelent prin realizare, inaugurează colecția „Studii Rurale” a Editurii ULBS.
Debut
Irina Anghel, concursul de debut de la Polirom cu Banchetul cerșetorilor * Alexandru Popescu, voce a generației emigrate * Poezia Ralucăi Boantă – La marginea bună a corpului
Sașa Zare – Dezrădăcinare, Editura Fractalia, 2022. Un debut excelent, care vine din Basarabia, dar deja „integrată” în România. O altă generație, cu alte probleme, confuzii, identități fluide și frământări. Sașa Zare este o promisiune.
Ilinca Mănescu – Copiii Ecosistemului, Editura Nemira, 2022. Eli Bădică, coordonatoarea seriei, ne spune: „Într-un univers aflat la terapie intensivă, Ilinca Mănescu îndrăznește să debuteze cu o distopie ecologică queer – între noi fie vorba, e primul roman distopic queer din literatura română publicat de o scriitoare queer”. De ce nu?
Irina Anghel – Banchetul cerșetorilor, Editura Polirom, 2022. Cartea care a câștigat concursul de debut la Polirom – iar asta e un garant și obligă. Orice debut la Polirom este o mare promisiune.
Alexandru Popescu – Montana, Editura Arc, 2022. Probabil cel mai important debut în proză venit din Basarabia din ultimii ani. Un autor care are șansa să devină o voce a unei „generații emigrate”.
Andrei Ungureanu – Nașterea eroului, Editura Litera. Romanul a câștigat Premiul I la concursul „Primul roman” (2022), organizat de Editura Litera.
Raluca Boantă – La marginea bună a corpului, OMG Publishing House, 2022. Cum ar spune criticul Mihai Iovănel – „Au cam ajuns la fundul sacului cu debuturile”: toate debuturile bune în poezie sunt aici. Raluca Boantă nu face excepţie.
Mihnea Bâlici – Cazzo, OMG Publishing House, 2022. Îl știam ca pe un foarte talentat tânăr critic literar – acum debutează în poezie și o face foarte bine.
Diana Cornea – Setări avansate de lumină, OMG Publishing House, 2022. Un alt debut marca OMG – bun de pus la rană.
Carte pentru copii
Scrisul unic al Adinei Rosetti * Ioana Pârvulescu își respectă ținuta profesională și copiii simt asta * Brad Florescu și călătoriile pe gustul copiilor
Alex Moldovan – Povești de citit pe sub bancă, Ilustrații de Sebastian Baculea, Editura Arthur, 2022. Alex Moldovan devine un clasic al genului – literatură pentru copii. Scrie bine și inteligent într-o limbă și cu povești ușor accesibile copiilor „de azi”.
Adina Rosetti – De ce și-a pierdut balaurul tableta, cu ilustrații de Andrei Măceșanu, Editura Arthur, 2022. Din aceeași categorie: o clasică a genului – scrie minunat pentru copii și chiar avem șansă ca tableta să devină carte dacă o citim.
Ioana Pârvulescu – Invizibilii, ilustrații Irina Dobrescu, Editura Humanitas Junior. Ioana Pârvulescu este prea cunoscută pentru a o prezenta: tot ce face este de o mare ținută profesională. Dovadă că și copiii o apreciază – știu asta de la cei mici.
Cosmin Perța – Anisia și manuscrisul mistic, ilustrații de Andrei Gamarț, Editura Polirom Junior. Care va fi plata pentru o lume mai bună? Pentru a afla trebuie să citiţi acest volum ingenios scris de Cosmin Perţa şi ilustrat de un mare artist vizual, Andrei Gamarţ.
Brad Florescu – Ce a uitat călătorul, Editura Frontiera, 2022. Această carte este una dintre surprizele plăcute ale anului – am descoperit un autor nou și o carte excelentă pentru copii. Iar acesta este un eveniment.
Alex Donovici – Învățătorii de Grijă. Rocky. Cartea a II-a cu ilustraţii de Leonid Gamarţ, Editura Curtea Veche, 2022. Un pui de șoricar ajunge în brațele unui băiat de bani gata ce-l ia drept doberman. Va reuși el să-l schimbe pe copil? Și ce se va întâmpla când va fi descoperită înșelăciunea?
Florin Bican – Apolodor pe crestele Carpaților, ilustrații de Dan Ungureanu, Editura Arthur, 2022. Apolodor – Pinguinul de la târgul Obor care a ajuns pe Lună și a bătut Pământu-n lung și-n lat, pentru că dorul lui nu poate fi oprit nici de schimbările de atmosferă, nici de asasini, nici de cei mai buni prieteni. E Florin Bican şi se pricepe.
Alexandra Rusu – Cartea năsoaselor, ilustrații de Ioana Văllimărescu, Editura Arthur, 2022. Autorul ne spune: „Pentru mine, e o carte despre mărime, despre ființe care nu se potrivesc nicicum cu lumea lor. Și nu e că nu vor să se adapteze. Chiar vor, chiar încearcă. Dar dacă ele cresc, lumea le vrea mici. Dacă se micșorează, lumea le vrea mari. Și tot așa”.
Poezie
În materie de poezie aş menţiona splendida serie Cartier de Colecție a Editurii Cartier unde apar cele mai tari antologii. Totul merită * De peste Prut vine Mitoș Micleușanu * Inimitabila Olga Ștefan * Și o reeditare: Elena Vlădăreanu
Adrian Schiop – Nu e dragoste, Editura Cartier, 2022. Schiop este un important prozator. Nu știam că face și poezie. Pentru mine sună straniu, pentru că-l știu de ani buni. M-a surprins că face poezie și o poezie pe care o pot citi cu plăcere și interes.
Claudiu Komartin – Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii, Editura Cartier, 2022. Deoarece Claudiu Komartin e poet în tot ce face – şi face multe. Nu ştiu cum de mai reuşeşte să scoată şi volume bune de poezie. Dar poate.
Mitoș Micleușanu – Făină de oase, carne de tun, Editura Prut Internațional, 2022. Mitoș este unul dintre cei mai talentați oameni pe care i-am cunoscut eu, cu o minte tare complicată, cu trăiri dificile, cum stă bine unui artist complex. Atenție: sunt genul de texte care vă pot exploda imaginația. Curaj.
Răzvan Andrei – Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, OMG Publishing House, 2022. Pe mine mă frământă o temă: noua sensibilitate. Vine o generație nouă cu alte experiențe și alt tip de sensibilitate decât generația mea. Răzvan Andrei e una dintre aceste voci: o voce care mă ajută să înțeleg, pentru că știe să scrie cu mult talent.
Răzvan Țupa – Poetic: interfața sonoră, Editura Cartier, 2022. Un alt tânăr de pe vremuri devenit deja clasic – Răzvan Țupa, într-o formulă mai deosebită.
Olga Ștefan – Resursa, Casa de editură Max Blecher, 2022. „Orice țintă și-ar fixa în bătaia obiectivului poetic, Olga Ștefan rămâne unul dintre cei mai autentici și originali poeți de după 2000”, spune pe coperta patru Anastasia Gavrilovici.
Ionel Ciupureanu – hangare, Casa de editură Max Blecher, 2022. Acel poet tăcut de prin Craiova care e, de fapt, un punker de şcoală veche şi scrie cu vervă punkistă ca la prima tinereţe.
Radu Andriescu – Fire lungi de wolfram, Casa de editură Max Blecher, 2022. Eu pe Radu Andriescu îl bănuiesc a fi un soi de „părinte fondator” al douămiiștilor și tot ce ține de după 2000. E genul de înțelept care combină rațiunea cu emoția, experiența cu experimentul în doze bine proporționate, dar cu mult curaj adolescentin. Poate de asta e așa iubit de cei tineri.
Alina Purcaru – Tot mai multă splendoare, Editura Cartier, 2022. Criticul Mihai Bâlici ne anunţă: „Alina Purcaru s-a reinventat cu ultimul său volum de poezie. Cred că în spatele acestei reînnoiri poetice a fost contactul cu noile direcții literare ale ultimilor ani”.
Moni Stănilă – Ofsaid, Editura Nemira, 2022. Moni Stănilă e în scris cum o ştiu şi în realitate: putere oferită direct, dar cu suficientă sensibilitate. Ai acolo tot: fotbal, religie, război şi multă poezie.
Teodor Dună – Flașneta Babel, Editura Nemira, 2022. Poetul Radu Vancu ne spune că „pentru astfel de cărți precum a lui Dună a fost inventată poezia – cu micile ei superputeri care, asigurându-te că nu există salvare, te salvează întotdeauna”.
Merlich Saia – Cutia toracică, Editura Tracus Arte, 2022. Ştiu despre poet şi carte de la prietenul Bogdan-Alexandru Stănescu – iar ce spune el despre literatură e lege pentru mine. Şi BAS îl recomandă.
Elena Vlădăreanu – ce pot distinge în întunericul sălii. Poeme alese (2002 – 2022). Editura Cartier, 2022. Am zis că nu prezint antologii, ci doar lucruri noi. Dar Elena Vlădăreanu şi acest volum merită toată atenţia.
Dano • 31.12.2022, 06:20
Oare cărțile editate în restul țări sunt de neglijat, titlul articolului îmi spunea altceva: Totul despre cărțile „locale” ale anului 2022: aparițiile importante ale autorilor români și scurtă descriere a fiecărui volum” sau local pentru dumneavoastră însemnă doar București?