Totul stă să explodeze! O comparație cu pogromul de la Chișinău ne arată cât de tensionată este societatea românească

Aşa îşi începe cariera globală acest termen şi fenomen. Aşa intră Chişinăul în modernitate. Am studiat câțiva ani această istorie și am scris o carte acum un an pe acest subiect – Izgoniții (Polirom, 2019).

Ce este un pogrom? Pogrom (din rusescul погрóм, provenit din громить, „a distruge“) – uciderea în masă a unui grup naţional, etnic sau religios, minoritar, pe lângă distrugerea bunurilor acestuia. 

În Rusia țaristă, cele mai cunoscute pogromuri au fost îndreptate cu preponderenţă împotriva evreilor. Pogromul din 1903 de la Chişinău a dus la moartea prin asasinare a 49 de oameni și la afectarea vieții, caselor și afacerilor a mii de familii.

Un oraș de mică burghezie

Chişinăul la 1903 era capitala guberniei Basarabia. 

La recensământul de la 1897, populația totală a orașului (fără satele alăturate) era de 108.483 de persoane, dintre care: evrei 49.829 (45,9%), ruşi 29.299 (27%), moldoveni 19.081 (17,5%), ucraineni 3.393, polonezi 3.247, nemți 1.270, bulgari 925, armeni 369, greci 306, ţigani 146, găgăuzi 38, alţii 580. 

La începutul secolului XX, în Chișinău erau 77 de sinagogi şi case de rugăciune ce ţineau de comunitate. Din punctul de vedere al apartenenței sociale, componența populației orașului Chișinău, conform recensământului din 1897, era următoarea: majoritatea orășenilor era reprezentată de mica burghezie (78.940 de persoane, 72,76%), urmată de țărănime (14,28%), în timp ce nobilimea constituia doar 6,36% din totalul populației (3,06% erau nobili de viță şi 3,30% înnobilați).

Evreii din Chișinău, oameni cu mai puține drepturi

Certa osedlosti – zonă de rezidență a evreilor, regiune rezervată evreilor, rezervație pentru evrei. Legea obliga evreii să locuiască într-o zonă bine delimitată, pe care nu o puteau părăsi decât în anumite condiții. 

Zona de rezidență a fost legitimată formal, prin decrete speciale, în anii 1804 şi 1835 şi cuprindea teritoriile Belarus, Ucraina, Lituania, Polonia şi Basarabia. 

Certa osedlosti este considerată un exemplu pentru modul în care au fost discriminați evreii în Rusia ţaristă.

Scriu aceste lucruri ca un om care a studiat fenomenul și vă pot spune cu o anumită responsabilitate că aceste fenomene fie sunt bine orchestrate și regizate de către putere, fie sunt rezultatul unor decizii politice proaste cu efecte catastrofale. Adică factorul politic este primordial.

Anatomia pogromului: castele privilegiate contra celorlalți

Dacă ar fi să fac o succintă „anatomie a pogromului”, aș structura așa: 

Prima condiție: construirea unui sistem legislativ care produce nedreptate și inegalitate sistemică – legi care valorizează o poziție superioară sau inferioară politică, socială și economică a diverselor grupuri sociale.

Un soi de producere de „caste” – grupuri sociale inegale cu legi distincte: unele valorizate și altele defavorizate. Atenție: vorbim nu doar de drepturi politice, ci și sociale și economice. De exemplu: sistem de impozitare, de salarizare și pensionare diferit produce „castizare” și conflict.

„Dușmanul comun”, folosit de politicieni

Al doilea element important: punerea în stare de conflict a grupurilor și inventarea „țapului ispășitor”. Pentru a putea controla mai ușor populația, puterea produce această permanentă fragmentare și divizare a populației în multiple grupuri pe care le puneai în conflict unul cu altul. 

Dar e obligatoriu să construiești un „țap ispășitor”: vinovatul care să plătească prețul. Avem și acum, în România lui 2021, o groază de „țapi ispășitori” – străinul, emigrantul, minoritarul și, mai ales, săracul și mai noul „asistat social”.

La sfârșit de secol XIX și prima parte a secolului XX, comunitatea evreiască era una folosită la greu, cea mai folosită, pe post de „țap ispășitor” – era formula cea mai facilă pentru diversele guvernări. Cu o tradiție europeană grea în spate pe un fond religios, etnic, social, economic.

Și aici intrau în funcțiune doi factori: aparatul de propagandă, care construia „chipul monstruos” al răului și care era propagat mai ales prin intermediul presei. Presa era factorul fundamental. 

Responsabilitatea propagandei

Pogromul de la Chișinău este un caz de manual. 

Crușevan avea bani serioși de la putere și bune relații în lumea politică locală și centrală. Crușevan avea mână liberă și chiar binecuvântarea celor mai înalte instituții ale statului și un sprijin financiar solid. 

Scânteia este dată de un fake news care va declanșa efectiv pogromul. Istoria e cunoscută. Are loc un caz tragic, moare un copil, dispare. Mai târziu se vor afla cauzele: un conflict în familie. 

Tot în acea perioadă pregătitoare este adus de la Iași profesorul și faimosul militant antisemit Alexandru C. Cuza, care, la invitația lui Crușevan, ține la Chișinău un set de prelegeri antisemite.

Complicitatea „lumii bune” și a Bisericii

Comunitatea evreiască face demersuri pentru a stopa acest fake news și, mai ales, efectele lui și se adresează instituțiilor abilitate și chiar lumii intelectuale și Bisericii. Nu primește nicio susținere. Ea este conștientă de riscul violențelor care pot apărea. Instituțiile statului tac, susțin tacit fenomenul. 

„Lumea bună”, și ea, tace. Biserica, prin vocea mitropolitului Iacov Piatnițki, nu doar că nu le ia apărarea evreilor, ci declară că „nu se poate dezminți faptul” că la evrei ar exista o sectă, cea a hasidimilor, „care obișnuiește să bea în taină sânge de creștini în scopuri rituale”. Un fals uriaș.

Rezultatul acestor complicități a dus la ceea ce era inevitabil – pogromul tragic de la Chișinău. Care a durat nu o oră, două, ci câteva zile.

Întâmplător, instituțiile de ordine nu s-au implicat, iar unele chiar au fost retrase din oraș. O parte a populației învrăjbite, instigată și manipulată grosolan, a produs inevitabilul: cetățeni moldoveni și ruși, buni creștini, și-au omorât vecinii evrei.

Principalii vinovați ai pogromului de la Chișinău din 1903? 

Unul dintre eroii mei, medicul Moisei Sluțki, cel care ne-a lăsat un jurnal al pogromului, spune: „Mai întâi sunt vinovați cei care au pregătit și au inflamat sistematic publicul încă înainte de Paște, adică Crușevan și Pronin. Alături de ei, l-aș numi pe șeful Ohranei locale, Levental, care știa bine ce se întâmplă și îi susținea. Dar asta mă duce la ideea că centrul nu e străin de ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru este susținut cumva și de faptul că în atâtea zile de violență, nimeni nu a luat atitudine, nu a intervenit. Unde a dispărut poliția? Celelalte structuri de ordine? Deci, poliția are o vină imensă și ea. Dar oare zvonul că însuși Plehve, ministrul de interne, este implicat direct în această poveste nu se adeverește?”

Crimă făcută cu mâna altora

E foarte importantă scrisoarea lui Lev Tolstoi, cel care ia atitudine publică de condamnare a pogromului și apără evreii: el pune degetul pe rană şi face ierarhia gradată a acestor responsabili. 

Indiscutabil: cei care au omorît au fost ruşi şi moldoveni, oameni simpli. Ba chiar au fost vecinii acestor evrei, ai acestor victime. Acolo, în carte, dau secvenţele acestea foarte tragice.

Cum bine observă şi Sluţki, o mare vină o are presa mainstream prin aceşti „lideri de opinie” Cruşevan şi Pronin, un moldovean şi un rus. Cruşevan susținut de putere e cheia isterizării în masă a populaţiei prin producţia de „ştiri false” şi prin îndemnul la violenţă. Totul foarte bine orchestrat. 

Cruşevan este un tip foarte inteligent, dar cu atât mai nociv. El este întreţinut bine pe banii de la centru. Conduce două ziare. Totul decurge ca la carte. Pe acest caz se poate face o lecţie superbă despre cum nişte ziarişti „de calitate”, cu bani de la putere, pot inventa cazuri care pot produce isterie şi violenţă. E tehnologie pură a crimei. 

Primarul a demisionat

Biserica are şi ea o doză de vină pentru pasivitatea ei sau susţinerea indirectă a acestui tip de discurs antisemit. 

Ohrana, adică stăpânirea, administrația, nu ştia nimic? Firește că totul a fost lăsat intenționat aşa. Deci, vinovații principali sunt parte din stat, din nucleul dur al puterii. Doar primarul a fost un om decent şi a încercat să ajute. Dar nu prea avea instrumente. 

El a demisionat. Dar asta nu înseamnă că oamenii care au omorât nu au nicio vină. Sunt vinovați şi ei, dar au fost mai degrabă o mână de oameni manipulați şi aduși într-o astfel de stare de violență. Ei sunt un efect.

În 10 zile, două violențe majore de antisemitism

În general, pogromul este un vârf de aisberg. Se vede numai vârful, iar sub apă, în zona nevăzută, se află un cumul imens de lucruri, de cauze.

Pe lângă faptul că zilele acestea se fac 118 ani de la tragicul eveniment. Scriu lucrurile acestea ca să nu uităm, ca să ne amintim unde putem ajunge foarte repede.

Tot ce ni se întâmplă în perioada aceasta ne arată că în această direcție ne îndreptăm. 

Da, aceste cazuri trebuie tratate cu multă fermitate, instituțiile statului trebuie să fie vigilente și să pedepsească vinovatul. Presa, Biserica, vocile publice trebuie să condamne acest act. 

E adevărat că „țapul ispășitor” la noi nu mai sunt evreii nu pentru că ne-am schimbat opiniile, dovadă că vedem aceste explozii de rasism, ci pentru că nu-i mai avem alături – comunitatea este mult prea mică. Antisemitism fără evrei nu este destul de eficient. Însă orice comunitate își inventează „evreii” săi, noii țapi ispășitori. Și ei pot fi nu doar etnici, ci și religioși și sociali. 

Toate aceste valuri de ură care vin din direcții diferite, de la progresiști versus tradiționali, creștini contra comunități minoritare, clasă de mijloc împotriva săracilor etc. și toată această ură sistemică împotriva „asistaților social” în direcția asta ne împinge.

Totul stă să explodeze. Iar pandemia scoate în față și mai multe probleme și efecte de inegalitate care vor duce la și mai multă violență.

Urmărește-ne pe Google News