Trăiască taxele mici și profitul mare! Curajul Guvernului Ciucă în fața corporațiilor a ținut o noapte. Apoi s-a făcut preș

Peste noapte, Guvernul Ciucă a renunțat la măsura care a stârnit ieri furia mediului de afaceri, potrivit căreia pragul de încadrare a IMM-urilor la plata impozitului pe venit de 1% scădea de la 1 milion de euro la 500.00 de euro de la 1 ianuarie anul viitor. 

Pentru început, merită specificat că pragul de 1 milion de euro pentru microintreprinderi, pe care ieri l-au deplâns la unison dreapta românească și mediul de afaceri a fost introdus în epoca Dragnea, pe vremea guvernării PSD, intrând în vigoare în  ianuarie 2018. 

Datele ne arată că  4% din companiile din România au o cifră de afaceri cuprinsă între 500.000 și 1 milion de euro. Deci se poate spune că regimul fiscal preferențial în vigoare, care permite plata impozitului pe venit în locul impozitului pe profit, e croit pentru niște companii mari, ba chiar foarte mari ca volum de afaceri prin comparație cu restul economiei. 

De fapt, 91% din companiile din România au o cifră de afaceri mai mică de 500.000 de euro.

Prin urmare, la ora actuală, 95% din companiile din România pot opta să nu plătească impozitul pe profit.  Pierderile estimate pe anul 2021 datorită acestei facilități acordate microintreprinderilor și creșterii plafonului în 2018 sunt de 348 milioane lei.  Însumat, toate facilitățile fiscale, printre care se numără și cea acordată microîntreprinderilor, duc la pierderi anuale de aproape 5% din PIB.

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Numai fraierii nu beneficiază de facilități fiscale și plătesc taxe în țara asta. 

Tot la presiunea mediului de afaceri, Guvernul a renunțat și la așa numitului impozit  de solidaritate, pe care recent președintele Iohannis l-a catalogat scurt  ca fiind „nici necesar, nici util, nici corect”. Dacă s-ar fi aplicat, companiile cu cifră de afaceri mai mare de 100 milioane de euro ar fi plătit 1% impozit anual. Bugetul de stat ar fi câștigat în jur de 5,6 miliarde de lei. Raportat la încasările  de anul trecut, din 2020, când statul a încasat 16 miliarde de lei din impozitul pe profit plătit de toate companiile din România, această sumă suplimentară, de 5,6 milioane de lei nu mai pare atât de inutilă, cum afirmă președintele, reprezentând peste o treime din cât încasează statul de la companii.

De fapt, dacă s-ar fi aplicat impozitul de solidaritate,  banii plătiți sub formă de impozite de către companii ar fi crescut cu aproximativ 30%. Cu ce unitate de măsură judecă președintele Iohannis când face astfel de afirmații? 

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Taxa de solidaritate nu mai pare nici atât de incorectă, dacă ne gândim că România a pierdut doar în 2021, conform Tax Justice Network  fix 1 miliard de dolari (deci aproape cât banii aduși de o eventuală taxă de solidaritate). Un miliard de dolari e pierdut de țara noastră din cauza abuzurilor fiscale comise de marile corporații multinaționale și a strategiilor de optimizare fiscală pe care le practică. Ca să vă faceți o idee de ce înseamnă un miliard de dolari,  gândiți-vă că e vorba de aproape 15% din bugetul de sănătate. Oare nu ar fi corect ca acești bani, pierduți de cetățenii români, să se întoarcă în vistieria statului, sub forma unui impozit de solidaritate? 

Impozitul de solidaritate ar fi și corect, și necesar, și util. Dar nu e va întâmpla, pentru că nu există voința politică necesară. Opoziția mediului de afaceri e firească și e previzibilă, nu vom vedea niciodată patroni aplaudând creșterile de taxe, dar această opoziție nu ar trebui să reprezinte un obstacol dacă se dorește cu adevărat o reformă fiscală. Însă nu se dorește. Nici măcar  mici cârpeli, ca aceea care scade pragul pentru întreprinderi,  cât să acopere golurile din bugetul public,  se pare că nu sunt fezabile și guvernul renunță un-doi când se rățoiește mediul de afaceri la el. 

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

România e de facto un paradis fiscal. Doar Ungaria și Bulgaria au niveluri ale impozitului pe profit mai mici decât noi. În contrapartidă, însă, Ungaria are un impozit pe dividende de  15%, ceea ce face ca rata de taxare integrată să fie de 22,65%.

Cu 16% rată de impozitare, și aceea opțională pentru 95% din companii, cu un impozit pe dividende de doar 5%, introdus de cel mai „pro-business” premier din Europa, respectiv Victor Ponta, România e țara europeană care aspiră la sănătate, educație și alte servicii publice ca în Vestul Europei, în timp ce are un nivel de impozitare a companiilor și capitalului  mai mic decât în Rusia.

La fel ca și politica salariilor mici, și politica taxelor mici și-a demonstrat limitele – la capătul a trei decenii suntem un stat cu o economie care bubuie, dar cu un nivel de dezvoltare socială comparabil cu țările din așa-numita lume a treia. Calea spre dezvoltare trece printr-o reformă fiscală serioasă. 

România are nevoie de reforme fiscale structurale, de la profesionalizarea și digitalizarea ANAF și până la eliminarea tuturor facilităților fiscale și majorarea impozitelor pe dividende și pe profit. Dar cine să facă aceste reforme, când guvernul se face preș în fața mediului de afaceri? 

Angajații și consumatorii – adică  vasta majoritate a populației – au contribuit și contribuie în continuare suficient la bunăstarea fiscală a României. Peste un sfert din totalul veniturilor fiscale provin din impozite pe consum și peste o treime din contribuțiile de asigurări sociale. Povara fiscală apasă greu pe salariați și pe consumatorii care  țin astfel în spate bugetul țării. Între timp, rata implicită de taxare a profiturilor companiilor e de doar 4,5%, nu de 16% (2018).

Companiile  plătesc un mizilic de impozit și își îngroașă profiturile pe seama unei forțe de muncă nu doar prost plătite prin comparație cu alte state europene, ci și supraimpozitate prin raport cu capitalul.

Este nevoie de restabilirea unei justiții fiscale, în care povara să fie împărțită cât de cât echitabil. 

În absența unor astfel de măsuri, care să  bage mai adânc mâna în buzunarele companiilor și ale acționarilor, greul care cade pe umerii consumatorilor și salariaților va crește. Presiunea bugetară va determina guvernul în anul care vine să caute surse și modalități de creștere a veniturilor la stat. Dacă nu va lua de la companii, va lua de la noi, de la restul. Sentimentul injustiției se va accentua. Pe el, pe acest sentiment al nedreptății, diverși monștri politici își vor netezi drumul spre putere.

Urmărește-ne pe Google News