Tranșant și prompt, președintele Iohannis a scăldat-o iar

Președintele Iohannis avea pregătit un discurs călduț despre deschiderea noii sesiuni parlamentare. Ceva prin care spera să obțină de la nu se știe cine o accelerare a ritmului legiferării. Pentru că România Educată zace. După ce a mai zăcut 7 ani prin rafturile Cotroceniului, astăzi programul de suflet al președintelui nu are bază legislativă. Cam despre asta avea de gând domnul Klaus Iohannis să grăiască la ora 18 a zilei de 1 septembrie. Și să spună câteva cuvinte despre parșiva revenire a pandemiei.

Pe 24 iunie, comandantul suprem vorbise despre succesul campaniei de vaccinare (nici azi n-am ajuns măcar la 30% de persoane vaccinate cu schema completă din numărul de persoane vaccinabile): „Campania a fost un succes, practic am oprit pandemia”. O mare victorie prezidențială și guvernamentală. Cu 68 de cazuri noi, pe 24 iunie, într-adevăr, pandemia părea practic oprită. Pe 1 septembrie, când s-au înregistrat 1.433 de cazuri noi, pandemia pare că-și turează iar motoarele și nu ține cont de faptul că domnul Iohannis i-a ordonat să se oprească. Așa că, de nevoie, președintele le-a vorbit românilor și despre pandemie, puțin, înainte să vorbească despre așteptările pe care le are de la parlament.

Recomandări

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Problema e că pe 1 septembrie, la ora 18, românii așteptau un alt discurs de la președintele lor. Dacă mai așteptau, totuși, ceva.

Principalele partide ale coaliției de guvernare, PNL și USR PLUS, tocmai declanșaseră, în jurul prânzului, o criză guvernamentală. Eternii optimiști au sperat că domnul Iohannis va vorbi despre această criză și va cere public încetarea ei cât mai rapidă, pentru că, într-adevăr, există câteva urgențe pe care trebuie să le rezolve actualul guvern. 

Extrem de vag, președintele a vorbit despre lupta electorală care s-a încheiat și despre responsabilitate partidelor aflate la guvernare, dar și despre responsabilitatea opoziției. A vorbit, puțintel, și despre creșterile de prețuri. Le-a alocat fix 50 de cuvinte.

Despre criza guvernamentală, domnul președinte nu a rostit nici măcar o singură propoziție clară. În toată declarația sa de 1.128 de cuvinte nu a găsit loc pentru a stopa din fașă acest scandal aflat în plină desfășurare.

Parcă ne aminteam un alt fel de președinte. Mai decis, mai capabil să pună degetul pe rană. Anul trecut, în cele două campanii electorale, domnul președinte era capabil să apară la televizor la fiecare două-trei zile pentru a perora împotriva PE-SE-DE. Cu răspundere, cu încrâncenare, cu scrâșnet neconstituțional din dinți. 

Recomandări

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Ei, bine, de data aceasta, luat prea în pripă, președintele nu a reușit să-și modifice în timp util discursul și să puncteze problemele zilei. S-a ținut de script, și-a dus până la capăt banalitatea îngrozitoare a declarației, ne-a mulțumit și ne-a dorit multă sănătate. 

Nu știm dacă pregnanta culoare roșiatică afișată de domnul Iohannis este semnul unei congestionări provocate de furie sau, mai degrabă, dezvăluie faptul că președintele a adormit iar pe plajă sau în aparatul de bronzat. Dar calmul monoton afișat ar trebui să ne spună că este vorba despre a doua variantă.

Avem, din nou, dovada că pe președintele nostru îl urnești cu greu din ale sale. Nu contează că la doi pași de domnia sa leșină un soldat sau că talibanii din guvern își iau gâtul între ei. Nebătut, imperturbabil, domnia sa își citește poezia, mulțumește frumos și pleacă acasă, având sentimentul datoriei împlinite. 

Din păcate pentru președintele țării, ziua discursului în care, iarăși, nu ne-a spus nimic a picat într-o miercuri. Partidele din coaliție par destul de hotărâte să continue ciomăgeala. Dacă ar fi fost vineri, președintelui i-ar fi fost ușor: se urca în mașină și în câteva ore era la Sibiu, departe de orice criză, de orice problemă. Fiind miercuri, trebuie să se mai chinuie două zile, oscilând între a nu face nimic și a tăcea ca o lebădă înțeleaptă. La asta ar trebui să se gândească poporul, alegătorii, contribuabilii. În egoismul lor feroce par mai preocupați de facturile din ce în ce mai mari, de prețurile în liberă ascensiune, de lipsa perspectivelor. Nu e corect și nici frumos nu este.

Recomandări

România a fost condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro oligarhului rus care a fost proprietar al RAFO Onești

Pe toți ar trebui să ne preocupe acum frământările prin care trece curajosul nostru președinte de șapte ani, de când își dorește un guvern al său. Nu pentru vreun scop înalt, ci doar pentru a sta liniștit și a-și consuma pensia specială căreia glumeții îi spun salariu de președinte. Un popor care nu empatizează cu un om atât de greu încercat nu merită nici guvernanți competenți, nici creșterea nivelului de trai, nici reforme, nimic. 

Urmărește-ne pe Google News