Comentează- Doina Proorocu a studiat la SNSPA în București și la Bard College în Berlin, unde trăiește de 13 ani. Lucrează în prezent ca jurnalistă și este corespondent Libertatea la Berlin.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a pandemiei ca o astronaută închisă într-o capsulă, în garsoniera mea din Berlin. Stăteam lipită zi și noapte de diferite ecrane, ca să aflu ce se întâmplă „acasă”, în România, dar și „la sol”, pe planeta vorbitoare de germană deasupra căreia gravitam într-un lockdown semipermanent.
Și uite-așa tot zapând între posturile de știri germane și românești cu patima caracteristică celor îndrăgostiți de rostul cuvintelor, am ajuns la concluzia că anumite expresii folosite de politicienii nemți ar suna großartig (grozav) și în limba română.
Las câteva exemple concrete de astfel de „formule” folosite de autoritățile germane pe perioada pandemiei, în speranța că am putea să le integrăm – așa zgrunțuroase și aspre cum sunt – în dulcele nostru grai… politic.
„Das Impfangebot” – Oferta de vaccinare
Începând de săptămâna trecută – adică cu aproape trei luni mai târziu decât România – Germania a renunțat la prioritizarea vaccinării anti-COVID.
Ministrul federal al sănătății, Jens Spahn, a justificat acest pas prin rezultatele obținute deja, anunțând că „aproape 80% din cetățenii cu vârste peste 60 de ani au fost vaccinaţi măcar o dată” și că „până în prezent, am reușit să ajungem la aproximativ 50% dintre adulții din Germania cu o ofertă de vaccinare, respectiv cu un prim vaccin”.
Stop-cadru, pentru a observa un detaliu semnificativ din discursul oficialilor germani când vorbesc despre obiectivele campaniei de vaccinare: misiunea pe care ei și-o asumă e aceea de a „ajunge la cetățeni” pentru a le pune la dispoziție o „ofertă de vaccinare”.
Accentul e pus pe înlesnirea accesului la un bun prețios și disponibil în cantitate limitată, dar a cărui folosire nu a fost și nici nu este obligatorie sau de la sine înțeleasă. Statul lucrează în slujba cetățenilor înlesnind accesul la vaccin, dar decizia de a se vaccina le aparține.
E o diferență importantă de nuanță față de o declarație precum cea a premierului Cîțu, care anunța în aprilie că „obiectivul meu și al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români”.
Un astfel de ton îmi inspiră 10 milioane de marionete care așteaptă, aliniate cuminți și cu mânecile suflecate, ca premierul Cîțu și guvernul său să le administreze vaccinul. În realitate însă, cei 10 milioane de români la care se referă premierul sunt persoane cu liber arbitru, care decid pe cont propriu dacă vor să-și suflece mâneca sau nu.
Voința cetățenilor joacă, în general, un rol destul de important în guvernarea democratică, m-aș hazarda să afirm. Poate ar fi bine ca premierul Cîțu să petreacă mai puțin timp în compania cifrelor și mai mult în slujba populației, asigurându-se că are sprijinul ei?
Sau măcar consimțământul.
„Die Schwächsten” – Cei mai vulnerabili
„Principalul obiectiv al eforturilor noastre de vaccinare este să îi protejăm pe cei mai vulnerabili” a declarat Jens Spahn la prezentarea strategiei de vaccinare a Germaniei din decembrie anul trecut.
Și nu au fost doar vorbe aruncate-n vânt, respectiv în mască.
După o primă etapă în care au fost vaccinate cu precădere persoane peste 80 de ani și rezidenți din centrele de îngrijire pentru seniori, a doua fază a campaniei de imunizare din Germania a inclus, pe lângă persoanele peste 70 de ani, și pe cele fără locuință sau care locuiesc în adăposturi oferite de stat, inclusiv migranți.
În România, la jumătatea lunii ianuarie, când începea etapa a doua a vaccinării, persoanele fără adăpost nu erau prezente în niciun fel în planul de imunizare, după cum a arătat un material realizat de Libertatea la acea vreme. Cei care au elaborat strategia au uitat pur și simplu de această categorie vulnerabilă.
Cât despre migranți – dacă ne luăm după cazul recent de la Timișoara – criza medicală e oricum o problemă secundară… pe lângă cea umanitară! Iar responsabilitatea e pasată nonșalant de autorități în curtea ONG-urilor și a voluntarilor.
Și mai am un exemplu: Germania a fost așa de obsedată de persoanele vulnerabile, încât a derulat și câteva proiecte-pilot cu centre de vaccinare fără programare în zone defavorizate și cu incidență ridicată.
Locuitorii acestor zone au fost primii și o vreme singurii cetățeni care s-au putut vaccina fără programare și complicații birocratice. Practic, serul a venit la ei. Nu au apucat să facă niciun pic de turism de pandemie sau să se antreneze măcar o tură în vreo „competiție naturală”, cum a fost cea organizată de locotenent-colonelul Gheorghiță.
Chiar și în momentul de față, când cuvântul de ordine în România este „reziliență”, Germania încă o ține langa cu „vulnerabilii”, pe fondul îngrijorării că accesul lor la vaccin va fi îngreunat de renunțarea la prioritizare.
„Entschuldigung!” – Scuze!
La sfârșitul lunii martie, pe fondul îngrijorărilor legate de pandemie, guvernul federal și landurile au luat decizia de a prelungi zilele libere oferite pentru sărbătorile pascale, înăsprind totodată restricțiile pe durata acestora.
Câteva zile mai târziu, cancelarul Angela Merkel anunța că această decizie a fost totuși anulată, nefiind fezabilă. Și, bonus: cerea scuze personal pentru greșeală, asumându-și responsabilitatea pentru incertitudinea provocată în rândul populației.
Ați citit bine! A zis chiar așa: „este greșeala mea și cer iertare populației”. Dar și: „o greșeală trebuie asumată și mai ales corectată”.
Știu că alăturarea asta de cuvinte într-un context politic e ceva foarte neobișnuit în limba română, tocmai de aceea am și vrut să vă prezint această bizarerie.
În România nici dacă ard spitale nu se gândește nimeni să ceară scuze sau – Doamne ferește – să demisioneze!
Politicienii români sunt fără pată, singura problemă apare când îi împroașcă presa cu noroi.
Sau le aruncă vorbe grele, în limba germană.
Sunt cuvinte care transportă, de fapt, o anumită atitudine a autorităților față de cetățeni: oameni buni, ne pasă de voi, suntem în slujba voastră și ne gândim la toate categoriile sociale.
Cred că nuanțarea discursului politic în această direcție ar fi putut da un impuls pozitiv campaniei de vaccinare din România și este, parțial, o explicație pentru rezultatele foarte diferite din cele două țări.
În prezent, aproximativ 50% din cetățenii Germaniei au primit cel puțin o doză, iar 28% sunt complet imunizați. În România doar 23,8% din populație e vaccinată cu cel puțin o doză, iar 22% dintre cetățeni sunt complet imunizați.