1. Doctorul Virgil Musta, una dintre cele mai cunoscute figuri din perioada pandemiei de COVID, a fost pus sub acuzare de către DNA la doi ani după ce Libertatea a relatat în octombrie 2020, în mai multe articole de investigație, că între spitalul public unde Musta era șef de secție și clinica deținută de familia lui a existat un contract. Prin contract, testele PCR COVID plătite la clinica privată de clienți erau efectuate la laboratorul spitalului clinic Timișoara, folosindu-se la prelevarea testelor angajați din spitalul public. Urmează procesul, dr. Musta este în acest moment nevinovat, doar tribunalul va decide dacă el a comis sau nu o ilegalitate. 
    Mai e de observat ceva: așa cum am scris de la primul articol despre caz, pe 28 octombrie 2020, avocatul Gheorghe Piperea a dezvăluit pe contul lui de facebook că la clinica privată a lui Virgil Musta se fac teste COVID, care sunt prelucrate la spitalul de stat. Apoi a început investigația jurnalistică. Ne separă în continuare, în concepția noastră, enorm de multe lucruri de Piperea, dar faptele ”pontului” inițial acestea sunt.

Afacerile pandemiei: DNA l-a trimis în judecată pe doctorul timișorean Musta, după ce Libertatea a scris că spitalul de stat unde era șef de secție avea contract de teste COVID cu clinica privată a familiei sale

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
  1. Medicul fals Matteo Politi a fost condamnat de către Judecătoria Sectorului 1 la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, după ce Libertatea a făcut public cazul său în februarie 2019. Sentința nu este definitivă. 

Medicul fals Matteo Politi, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare în primă instanță

  1. Acțiunea DIICOT prin care l-a urmărit penal pe ziaristul Alin Cristea din Brăila a fost desființată de Tribunalul Brăila. În ianuarie 2022, Libertatea a relatat, într-o investigație, că evenimentele de la Brăila au început prin mesaje prin care un procuror DIICOT a încercat să-l determine pe ziarist să fie mai puțin critic cu șeful poliției din Brăila. Libertatea a publicat mesajele. După ce jurnalistul brăilean nu s-a conformat, DIICOT i-a percheziționat redacția, i-a confiscat calculatoarele și l-a inculpat sub acuzația de pornografie infantilă. Acuzația a fost astăzi desființată de instanță. Organizația ActiveWatch a monitorizat, de asemenea, sistematic acest caz, de la începutul până la finalul de astăzi din justiție. 

Judecătorii au desființat rechizitoriul DIICOT în cazul jurnalistului Alin Cristea, din Brăila, cercetat după ce-l criticase pe șeful poliției

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

ivryernest 30.11.2022, 10:43

E lăudabil. Dar câte anchete au fost avortate de Aparatul de "Justiție" din România, pe motivul, firește oficios, că persoanele vizate "au relații" !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.