ComenteazăPoate părea blasfemie, în ochii unora, dar s-ar putea să fie doar o frântură de realitate. Armata nu este, în secolul XXI, în România, cel mai bun, cel mai eficient organizator. Și nu este nici cel mai democratic sau empatic organism al societății.
De aproximativ 8 decenii, armata română funcționează în forme de asociere sau în alianțe în care are cel puțin un rol de subordonare față de liderul asocierii/alianței și nici nu este mereu pe picior de egalitate cu ceilalți participanți.
80 de ani petrecuți în acest fel nu favorizează apariția unor gânditori strategici sau vizionari în Armată își atrofiază capacitățile de anticipare a neprevăzutului, capacități indispensabile în acest domeniu.
De aceea, poate că nu a fost cea mai bună decizie ca actuala campanie de vaccinare să fie lăsată exclusiv în seama militarilor. Există companii private din domeniul comerțului online care astăzi au capacități de organizare și tehnologice mult superioare celor ale armatei române.
Oțeliți în coșmaruri logistice precum Black Friday, pe care le gestionează din ce în ce mai bine în baza experiențelor anterioare, managerii acestor companii au măcar meciuri în picioare, cum s-ar spune în lumea fotbalului.
Armata are niște jocuri de război indulgente, în care, inevitabil, câștigă mereu, căci ăsta e ordinul. Nu toți strategii de operetă avansați în mod repetat la excepțional în baza unor merite necunoscute sunt vreun von Clausewitz, vreun Napoleon sau vreun Hannibal.
Dincolo de bâlbe organizatorice inacceptabile pentru o instituție care ar trebui să funcționeze precum un ceas elvețian, mai ales în timp de pace, când nu are presiunea inamicului și nu-i vâjâie nimănui obuze pe la ureche, campania de vaccinare pusă sub umbrela armatei suferă de o uluitoare lipsă de empatie, de incapacitatea organizatorilor de a se gândi la oameni așa cum trebuie să te gândești la oameni în 2021.
Crescuți cu exemple precum cele ale filosofiei societății militarizate spartane, în care nevolnicii sunt inutili, spiritul cazon pare în contrasens cu termenii unei societăți contemporane, în care cei slabi sunt luați în considerare și ajutați, nu desconsiderați.
Dacă la această lipsă instituționalizată de empatie adaugi superioritatea îngâmfată a unor politicieni care investesc în cărămizi, nu în oameni, rețeta disprețului de care ne lovim astăzi are tot ce-i trebuie.
În plus, pe organizatorii campaniei de vaccinare nu-i ajută uneori nici logica și nici cunoștințele de geografie pe care ar trebui să le aibă unii meniți să ne apere în orice parte a țării ar fi nevoie de asta. Ori ei, săracii, nu-și cunosc țara, habar n-au care sunt distanțele reale dintre localități.
Se uită pe o hartă sau deschid o aplicație banală de pe smartphone și văd că între municipiul Tulcea și Sfântu Gheorghe (același județ), Sulina, Letea, Cardon, C.A. Rosetti, Chilia sau Periprava sunt câteva zeci de kilometri. Deci, nu-i așa, este extrem de ușor de ajuns, așa că facem centru de vaccinare în Tulcea.
Uneori însă, acele câteva zeci de kilometri înseamnă, în lumea reală, o expediție de 2-3 zile, pentru că legătura se face doar naval și, uneori, doar cu o navă care circulă din două în două zile. Sau, poate, cetățenii români care locuiesc în acele localități izolate nu sunt prioritari.
Că nu-s esențiali știm. Cei mai mulți dintre români nu sunt esențiali în viziunea strategilor vaccinării. Oare ce trebuie să fie în sufletul unui defavorizat al sorții care, totuși, vrea să trăiască. „Păi pentru ce să trăiască, dacă tot e defavorizat?”, ar zice unii. Păi poate are copii pentru care se zbate să le ofere o viață mai bună. Poate își dorește pentru el însuși o viață mai bună și nu i-a dispărut orice urmă de speranță. Motive sunt nenumărate. Posibilități, mai puține.
Digitalizații orașelor, cei care știu să acceseze internetul și să-l folosească, cât de cât, se descurcă. De săptămâni bune se programează la vaccinare în localitățile în care găsesc locuri, chiar dacă până acolo au ceva drum de parcurs. Și, uneori, sfidători, mai și dau peste bot nu se știe cui. E un dat peste bot generic, dar la fel de enervant.
Țăranii ăia sunt antivacciniști și conspiraționiști, uite, de-aia sunt locuri acolo unde mă duc eu să salvez de la expirare dozele de vaccin nefolosite.
Și așa s-a ajuns la un adevărat turism de vaccinare, mai ales de la începerea etapei a treia, aia pentru dispensabili. Din mașinile lor de oameni realizați, diverși au ajuns să defileze prin fața unor oameni nedumeriți, care nu înțeleg de ce, brusc, localitatea lor în care nu se întâmplă nimic a devenit atât de căutată de vilegiaturiști.
Dar este simplu. Geniile militare au amplasat acolo un centru de vaccinare. Oamenii din localitate, probabil, nu s-au vaccinat nici 20%.
Unii pur și simplu nu au acces la internet, ca să se programeze pe platforma făcută tot de militari, cei de la STS. Unii n-au acces nici la un medic de familie. Sunt localități aflate la doar câțiva kilometri de un astfel de centru de vaccinare unde nu există un medic de familie care să-i poată programa el pe cei care nu pot s-o facă singuri.
În plină pandemie, când numărul de cazuri crește și se carantinează iar localități, românii circulă frenetic pentru a-și salva viața, dar având, în același timp, șansa să răspândească virusul. HORECA primește o șansă nerostită de a renaște. Autoritățile nu spun asta în clar, dar nu cred că le-ar deranja dacă lângă centrele de vaccinare care atrag turiști medicali s-ar amplasa grătare cu mici și tarabe cu suvenire. Vaccino-turiștii ar aprecia.
Bun, relansăm HORECA astfel, dar rămâne cealaltă problemă. Ce facem cu cei care nu se pot programa pentru că nu au acces la internet, la medic de familie, la cunoștințele tehnice necesare? Le facem cu mâna din mașină, proaspăt vaccinați, zâmbind condescendent la acești săraci proști.
N-are rost să ne mai întrebăm unde este societatea civilă atât de implicată în acte de caritate de Paște și de Crăciun? E pe la Suraia, prin Teleorman, pe unde a găsit locuri să se vaccineze cât mai repede. Are nevoie de certificatul ăsta de vaccinare pentru city-break-urile ce vor veni după acest vaccin-break reușit.