Prima: „Ministerul german al Agriculturii a anunţat joi că a ajuns la un acord cu Ministerul de Interne pentru a permite unui număr de până la 40.000 de muncitori sezonieri în sectorul agricol să intre în ţară în luna aprilie şi altor 40.000 în luna mai.” (Sursa).
Deci „mâna de lucru ieftină” de care au nevoie unele state puternice nu se mai supune regulilor generale. Pe ei ce, nu-i mai ameninţă virusul? Sper că statul german plăteşte nişte garanţii solide în caz de boală, lasă pensii grase urmaşilor în caz de deces. Sau sunt doar carne de tun?
Ce asigurări au aceşti oameni? Dacă-i „vindem” organizat la nivel de stat poate le dăm şi garanţii, asigurări la nivel de stat. Nu? E foarte important ca aceşti oameni să aibă aces la piaţa muncii, dar nu în orice condiţii.
Doi: „Exploatarea pădurilor, o afacere în vremuri de pandemie – Peste 10.000 de avize date pentru transporturile de lemn„. E informaţie din martie. Sau: “În plină pandemie, jaful din păduri înflorește. Activiștii propun Guvernului o soluție radicală” (Sursa)
De ce? Astea-s urgenţele? Avem probleme cu transportul măştilor şi al materialelor de primă necesitate pentru aceste vremuri, nu şi cu transportul buştenilor? Buştenii au devenit o marfă strategică? De când?
De tăieri, mai bine tac: liniştea pandemiei pe cântec de „drujbă”.
Poate există o raţiune strategică inteligentă pe care eu nu o pricep. Dar daţi-mi voie să mă îndoiesc profund.
Am o vagă impresie că buştenii şi oamenii, „mâna de lucru ieftină”, sunt ultimele noastre resurse. Pe care le vindem pe doi lei. Mai ales acum când atenţia este îndreptată în altă parte.
Poate acum, în acest moment de cumpănă, când avem puterea de a lua decizii rapide şi importante pentru noi, pentru cetăţeni, ar fi bine să protejăm ce a mai rămas din ţara asta: pădurea şi oamenii. Ultimele noastre resurse încă neepuizate şi nevândute.
Poate ar fi momentul ca acum să oprim toate tăierile de pădure pentru o perioadă: măcar până ne revenim. Şi mai ales putem impune angajatorilor occidentali care importă „mână ieftină de lucru” să le ofere protecţie, garanţii şi asigurări solide pentru că aceşti oameni se supun unor riscuri enorme. Şi sunt tot ce avem mai de preţ.
Libertatea a scris duminică despre nevoia disperată de români pentru salvarea agriculturii italiene.