Un baubau fals fluturat de Ciucă. Inflația nu sare pentru că cresc salariul minim și pensiile. La profiturile companiilor v-ați uitat?

Atunci când cataloghează creșterea pensiilor și a salariilor drept măsuri inflaționiste, premierul Ciucă se înscrie în continuarea unui discurs foarte răspândit în spațiul public românesc, care la fiecare majorare a salariilor și pensiilor avertizează asupra pericolului inflației. Totuși, valul inflaționist recent nu e produs de o creștere excesivă a veniturilor populației. Peste tot în lume, nu doar în România, principalii factori determinanți ai inflației sunt prețul la energie și prețul bunurilor de consum, așa cum o arată chiar Banca Mondială. 

Inflația uriașă cu care ne confruntăm nu e produsă de o cerere excesivă și nici de injecții monetare excesive, ci e rezultatul unui șoc suferit de ofertă, ca urmare a perturbării lanțurilor de producție și de aprovizionare create de pandemia de COVID-19, iar mai nou, de conflictul dintre Rusia și Ucraina. Șocul suferit de ofertă explică aproximativ jumătate din creșterea inflaționistă a bunurilor de consum în zona euro înainte de războiul din Ucraina, conform calculelor FMI. Invazia rusă a perturbat și mai mult lanțurile de producție care abia începeau să-și revină din șocul pandemic și a dus la creșteri exorbitante ale prețurilor la energie, reflectate într-o inflație galopantă.  

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Nici la nivel global, nici în România nu există evidențe solide cum că dinamica costurilor salariale sau cererea excesivă a populației ar fi responsabilă pentru valul inflaționist, pe lângă șocul suferit de ofertă. În ciuda creșterilor nominale, salariile reale nu au crescut, ci au scăzut, în România, indicele câştigului salarial real a fost 97,5% ȋn luna iulie 2022 față de luna iulie 2021, conform INS. Totodată, cheltuielile de consum ale populației s-au moderat în anul 2022, tendință vizibilă deja din ultimul trimestru al anului 2021, arată BNR. 

Spirala creșteri salariale-inflație e un mit periculos, care nu e susținut de fapte, dar care stă la baza unor declarații precum cea a premierului Ciucă și, din păcate, și la baza unor posibile decizii de politici publice care nu vor face decât să lovească și mai mult într-o populație ale cărei putere de cumpărare și standarde de viață se degradează de la o zi la alta. 

În loc să invocăm ca pe o mantră spirala creșteri salariale-inflație, mai corect și mai adecvat ar fi să ne referim la spirala profituri-prețuri. O parte dintre economiștii din Vest vorbesc despre o inflație indusă de o creștere exorbitantă a profiturilor (nu a veniturilor populației!). Companiile au câteva opțiuni pentru a reduce creșterea costurilor, indusă de perturbarea lanțurilor de producție și majorarea prețurilor la energie. Pot să absoarbă această creștere, reducându-și marja de profit sau pot să o împartă cu consumatorii. O a treia variantă e să crească adaosul comercial chiar peste creșterea propriu-zisă a costurilor, majorându-și astfel marjele de profit pe seama consumatorilor. Această cea de-a treia opțiune a fost cea la care au recurs companiile pentru a-și reveni din șocul pandemiei și războiului. Marile corporații au impus consumatorilor prețuri mai mari decât era cazul, sub pretextul inflației, al războiului și al lanțurilor de aprovizionare întrerupte. O analiză The Guardian susține că primele 100 de corporații Securities Exchange Commission au avut o creștere mediană a profiturilor de 49% între primul semestru din 2022 și același semestru din 2020. 

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Datele pe SUA arată că începând cu al doilea semestru al anului 2020, când prețurile au crescut cu 6,1% (față de 1,8% în perioada prepandemică), peste jumătate din această creștere (+53,9%) este atribuită unor marje mai mari de profit, în timp ce costurile cu forța de muncă au avut o contribuție de doar 8%. E un fenomen nou, care marchează un punct de turnură și o diferență foarte mare față de perioada 1979-2019, când profiturile au contribuit cu doar 11% la creșterile de prețuri, iar costul forței de muncă, cu peste 60%. Spirala prețuri-profit e un Robin Hood pe invers – redistribuie câștigurile dinspre consumatorii care se confruntă cu prețuri mai mari către acționarii companiilor, notează un articol din Forbes.

Cum stăm în România? 

Atât în 2020, cât și în 2021, companiile din România au generat profituri tot mai mari. Anul 2021 a fost anul cel mai profitabil al companiilor românești. Acestea au generat profituri de peste 146 miliarde de lei, în creștere de la 104 miliarde de lei în 2020. Dacă în 2019,  valoarea profitabilității companiilor românești era de 5,33%, în 2020, ea a crescut la 6,22%, iar în 2021, la 7,68%. Deja în 2020, conform datelor INS, excedentul brut de exploatare al companiilor (profitul, adică) era cu 13% mai mare decât în 2019 și cu 30% mai mare față de 2018. Singurul sector care a înregistrat o scădere în 2020 a fost cel al serviciilor de piață prestate pentru populație, cum ar fi hotelurile și restaurantele sau activitățile culturale și recreative, dar care au cunoscut un reviriment în 2021. 

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Din păcate, în România nu avem o analiză aprofundată care să arate, ca în cazul SUA, cât anume din actuala inflație e determinată de creșterea profiturilor. Dar cifrele referitoare la evoluția profitabilității începând cu anul 2020 se înscriu într-o tendință similară cu cea existentă la nivel mondial. Cum economia românească nu e izolată și nu funcționează într-un vid, ne putem aștepta la relații cauzale și efecte similare cu cele din alte state.

Dar creșterea fulminantă a profiturilor nu e considerată de premierul Ciucă ca fiind inflaționistă. Ca un adevărat liberal care se pretinde, domnul Ciucă ar trebui să știe că spirala prețuri-profit nu e vreo obsesie comunistoidă sau sexo-marxistă. Însuși părintele liberalismului, Adam Smith, scria despre această dinamică încă în stadiile capitalismului incipient. Profiturile uriașe tind să crească prețul muncii mai mult decât salariile mari, spunea Smith. „Comercianții și industriașii noștri se plâng de efectele negative ale salariilor mari asupra creșterii prețurilor. Nu spun nimic despre efectele negative ale creșterii profiturilor. Păstrează tăcerea în privința efectelor pernicioase ale propriilor câștiguri. Se plâng doar de cele ale altora”. Doar că liberalismul nostru românesc e foarte selectiv – e o formă de solidarizare automată cu învingătorii și de pedepsire a perdanților. 

Președintele Iohannis are dreptate de data aceasta – creșterea pensiilor și a salariilor e corectă și rezonabilă. Este necesară, aș adăuga eu. Pentru asta, Guvernul ar trebui să convoace cât mai rapid Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social pentru a discuta cu partenerii sociali scenariile de majorare a salariului minim, așa cum au cerut-o deja organizațiile sindicale. Marea majoritate a statelor europene a operat creșteri salariale – Germania a adoptat un proiect de lege care prevede creșterea salariului minim de la 9,82 la 12 euro pe oră, Franța a crescut salariul minim brut cu 2,01% din august, Polonia va crește salariul minim cu aproape 16% începând cu ianuarie 2023. 

Creșterea veniturilor populației este necesară. Dar nu este suficientă – ea va diminua impactul negativ produs de creșterea prețurilor asupra puterii de cumpărare, dar nu va stopa inflația și nu va rezolva problemele de fond care o generează. Pentru asta, mult mai multe măsuri se impun. 

E necesară o schimbare structurală – nu putem lăsa inflația doar în grija băncilor centrale și a politicii monetare. Există o alternativă la constrângerile monetare și salariale, care riscă să facă mai mult rău decât bine. Mai mulți economiști occidentali  pledează iar pentru controlul strategic și țintit al prețurilor, care ar putea să ne ajute să evităm pericolul stagflației, o amenințare din ce în ce mai probabilă. Se vorbește despre nevoia de creștere a investițiilor publice, pentru a rezolva problema șocului suferit de ofertă, despre creșterea producției prin investiții publice. 

Dar astfel de măsuri necesită schimbări semnificative ale modului de a face politică și ale rolului statului – presupune renunțarea la paradigma statului minimal și trecerea la un stat antreprenorial, cu un rol sporit în economie și dezvoltare. Necesită o schimbare de paradigmă politică pe care nimic nu o indică în rândul clasei politice autohtone, unde gândirea de tip Ciucă predomină. 

Urmărește-ne pe Google News