Decizia premierului de a răspunde invitației americanilor de la Pepsi a fost inspirată. Cum să ratezi această oportunitate rarisimă? Pentru că nu în fiecare zi, americanii investesc atâta bănet în România. Prezența a fost „un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri din România”, ca să ne exprimăm în retorica analiștilor de politică externă. În ciuda bâlbelor în guvernare, a ordonanțelor care i-au zăpăcit pe antreprenori, a creșterilor de taxe, a criticilor colegilor de partid la adresa multinaționalelor care, chipurile, își exportă profiturile în afara țării, Marcel Ciolacu a dovedit că este prietenul, rectificăm, ca să nu-l facem ceea ce nu este, „partenerul” companiilor private, poftim! Prezența sa a fost o dovadă că acest guvern stângist, care n-a încurajat deloc mediul privat de afaceri, și care habar n-are de economia de piață, apreciază măcar din vorbe mediul de afaceri, care își plătește impozitele și taxele la timp.

Meritul lui Ciolacu a fost că și-a jucat rolul de premier bucuros, nevoie mare, că un investitor a băgat o sută de milioane într-o unitate economică din țară. O victorie de imagine. Dar meritul aparține autorului/autorilor alocuțiuni de cinci minute ținută de premier. Adică, autorul (consilierul, scenaristul, textierul, condeierul, scribălăul, luați-o cum vreți!) și-a făcut treaba impecabil.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Textul scris pentru Ciolacu în vizită la Pepsi începe cu o felicitare adresată investitorului: 

Pentru această investiție extraordinară, vă felicit din toată inima!” 

A fost firesc să spună asta, pentru că s-a dus într-o casă străină, trebuia să-l felicite pe proprietar! Apoi, Ciolacu a invocat, urmând textul, desigur!, o amintire din copilărie: „ …îmi aduc aminte ce a însemnat pentru mine un Pepsi”. Tensiunea discursului a crescut brusc, ia să vedem ce-și amintește Ciolacu? 

Era singura băutură occidentală produsă în România. Se vindea la 250 de mililitri, în sticlă de sticlă și de obicei o beam doar când eram în vacanță pe litoral.

O amintire corectă, decentă, cum îi stă bine unui premier, dar nu memorabilă. Autorul textului a dozat bine încărcătura emoțională, n-avea rost să se lanseze într-o poveste dulceagă. Totuși, amintirea premierului ține de „costul” de atunci al unei sticle: 2,5 lei. Oare își amintește actorul Ciolacu, anul trecut, când s-a dus într-un supermarket, ca să arate poporului ce poate să cumpere cu 100 de lei, cât l-a costat o „sticlă de sticlă” de Pepsi? N-are rost să insistăm, acela a fost un scenariu prost, jucat foarte prost. 

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

După această amintire, textul rostit de Ciolacu a revenit în actualitate, cu niște lingușeli: 

Azi, Pepsi a devenit unul dintre brandurile cu care trăim, parcă, de o viață”.

Pepsi ne-a demonstrat că, deși este o companie americană, și-a păstrat permanent o secvență de ADN românesc.

Aoleu! Pepsi cu ADN românesc? Nu! Să sperăm din tot sufletul neamului românesc că Pepsi nu are nicio „secvență de ADN românesc”! Lăsați-l, domnu premier, cu ADN-ul de la părinții săi fondatori! 

Pentru mine, ca premier, Pepsi este modelul investitorului de calibru în economia românească.

Poți să-l contrazici pe premier? Nu poți! Textul discursului este impecabil. Ciolacu a apreciat grija companiei față de mediu, amintind că aceasta folosește tehnologii sustenabile (un discurs fără „sustenabilitate” este ca o tocăniță fără ceapă!) și cu ambalaje care nu ajung deșeuri. Iată o companie sustenabilă într-o Românie sustenabilă – punct ochit, punct lovit! 

După ce-a trecut în revistă meritul de exportator și sprijinul Pepsi pentru furnizorii locali, respectul meu! – a subliniat premierul, actorul Ciolacu a atins o chestiune sensibilă ce ține de istoria recentă: taxarea suplimentară a produselor cu conținut mare de zahăr. Autorul discursului a adus-o bine din condei și l-a pus pe actor să-l îndemne pe producător: „Să vă concentrați pe băuturi cu mai puțin zahăr şi evident, către chipsuri cu mai puțină sare”. În această situație, pe cine mai suprataxează guvernul dacă Pepsi reduce conținutul de zahăr și sare? 

Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc
Recomandări
Firul care îl leagă pe Călin Georgescu de gruparea antistatală „Vlad Țepeș”. Rolul Dorinei Mihai și al putinistului Mihai Lauruc

Ciolacu a încheiat acest subiect fierbinte, asumându-și două roluri în același timp – de tătuc al națiunii și de consultant de marketing: 

Sunt convins că asemenea produse vor găsi în viitor cumpărători, deoarece consumatorii români devin tot mai atenți la impactul acestor produse asupra sănătății”.

La finalul discursului, autorul aruncă bomba cu vocea lui Ciolacu: 

Și, pentru că vorbim de viitor, mi-aş dori să îmi spuneți și mie secretul creşterii de profit de anul trecut, peste 2.000%. Dacă ar mai fi încă zece mari investitori cu asemenea profit, sigur și vă spun că am făcut socotelile, bugetul ar fi pe excedent, nu pe deficit” – a încheiat în extaz Ciolacu. 

Într-adevăr, autorul discursului și-a făcut temele… până la ultimul bănuț. Am verificat la Ministerul Finanțelor și, într-adevăr, firma Quadrant Amroq Beverages, care operează sub brandul PepsiCo, a raportat, în 2023, un profit net de 18,3 milioane de euro, mai mare cu 2.082,3% față de cel din anul precedent. Poate că gazdele de la PepsiCo i-au explicat în particular premierului cum au obținut această creștere explozivă a profitului, dar pentru poporul băutor de Pepsi rămâne această replică de final: Marcel Ciolacu știe tot ce mișcă în țară, chiar și cu cât a crescut profitul multinaționalei. 

Autorul/autorii discursului ar merita să prindă un contract într-o agenție de publicitate care lucrează pentru Pepsi. Ar putea să relanseze legendara reclamă din anii 90: „Pepsi, sticla de un litru… Nu mă înnebuni, nea Nicu?”. În rolul băutorului de Pepsi, fudul de-o ureche, să fie distribuit Marcel Ciolacu. Tot conduce țara asta după ureche!  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

danutz61   •   15.07.2024, 23:21

A vorbit fara sa stie ce spune! Consuma dupa Revolutie cate 2 l/zi. Am castigat premii destule: boxe Sony vreo 4 randuri, bune si acum, baxuri de sticle, casti diverse, tricouri, bani etc. Luam Coca Cola doar cand era mai ieftina, de putine ori insa. Dar si acolo am castigat premii consistente. Am recunoscut gustul bauturii, cand ma prindeau pe strada sa spun ce este. Era inconfundabil, desi in Germania Coca Cola era mai bun. Avea 11 gr zahar la 100 ml, pe cand Coca Cola 10,6 gr la 100 ml. Dar, de cateva luni ADIO Pepsi! Nu mai pot pune gura pe asa ceva, ca are un gust aproape groaznic. Are de atunci doar 7 gr zahar la 100 ml dar mai are 7 gr de doi indulcitori de *** la 100 ml. Coca Cola a ramas cu acelasi gust original, asa ca de atunci numai Coca Cola beau. Imi pare rau de Pepsi, dar au luat o decizie cretina. Si in Germania e o porcarie acum Pepsi, desi nici inainte nu era precum cel de la noi. Daca reduci zaharul, admitem, dar sa mai bagi 2 indulcitori cancerigeni, pe langa E150

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    epoorik   •   16.07.2024, 15:02

    Daca te preocupa riscul de cancer, dar spui despre Coca Cola ca e buna pentru ca are "doar" zahăr, înseamnă ca ești pe drumul cel bun. Cu o cola pe zi o sa ajungi departe.

parpalache   •   12.07.2024, 20:47

Cica o imbutelierea Pepsi Cola ar fi „investiție”!Și inca una care sa justifice un discurs *** al așa zisului prim ministru al acestei ***!Dar mai scapa și câte un lucru„subversiv”-când lauda(?),se minuneaza(?) ca bragagii aia și-au sporit profitul cu...2000%!Toate multinaționalele și-au marit profiturile aici- in medie cu 3-400%(in traducere au marit prețurile)-dar aia se pare ca ii intrec și pe importatorii de medicamente!Uite cu ce fel de creștere economica, se lauda guvernanții...multinaționalelor!Dupa asemenea creștere economica, România ramâne cu ce ramâne românul dupa ce bea un pepsi(sau o coca cola)!Se *** și tot sarac ramâne!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI