OPINIE | Claudiu Săftoiu, fost șef SIE, la 15 ani de la aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică: „România a ales bine: NATO a dekaghebizat armata română!”

Am trăit acest sentiment profund acum 15 ani. De atunci, încrederea mea în forța României a crescut exponențial. Fiindcă țara a ales bine. Cea mai puternică alianță militară din istorie a consemnat intrarea României în rândurile sale, pentru veacuri, de atunci înainte.

La Parlament – solemnitate cu decidenți de securitate națională responsabili și saltimbanci politici

O ședință comună solemnă, dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO, dar și a 70 de ani de la crearea Alianței Nord-Atlantice, a avut loc în Parlamentul României pe 2 aprilie.

Unii politicieni – Președintele României, partidele pro-NATO, proeuropene și prooccidentale ale opoziției politice din România – au sosit la solemnitate cu conștiința beneficiului enorm pe care aderarea la NATO a adus-o compatrioților: o pace durabilă, constructivă, democratică, tolerantă, construită pe garanții ferme de securitate.

Alți politicieni – reprezentanți ai guvernului actual, socialist, antieuropean, retrograd, anticapitalist, extremist naționalist – au făcut doar act de prezență, fiindcă nu înțeleg, pe deplin, pentru ce au venit ei la ceremonie.

Alături, la ceremonie, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă – poză de (co)lecție politică.

În cadrul festivității, a fost semnată o declarație comună, prin care s-a reafirmat atașamentul față de NATO și de principiile sale de securitate și politice.

De ce NATO a vrut România, de ce România a acceptat

“Parteneriatul pentru Pace”, semnat în 1994, un road-map dificil al viitoarei integrări în NATO, a reprezentat debutul accederii României în alianța militară occidentală. Treptat, structurile armatei române au fost dekaghebizate, printr-un efort persistent al expertizei americane timpurii care, la acceptul părții române, a oferit cunoștințe de management militar modern partenerilor est-europeni.

Reformele structurale timide din anii 90 din cadrul Armatei Române – cine își mai amintește oare de presiunile eroice salutare ale C.A.D.A. (Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei), înființată în 1990, pentru scoaterea politicului din decizia de tip militar, o mișcare prooccidentală din interiorul armatei naționale – au deschis calea ireversibilă spre cooperarea cu cele mai avansate structuri militare occidentale din istorie – structurile Alianței Nord-Atlantice, militare și politice, NATO.

A urmat o perioadă de transformări intense, dificile, cu angajamente asumate spre asimilarea și integrarea principiilor militare și de securitate ale unei comunități occidentale libere, în plin proces de extindere. Au fost consemnate participări din ce în ce mai numeroase ale contingentelor militare românești în teatrele de operațiuni din Bosnia sau Irak, sau Afganistan, ca parte din efortul occidental de pacificare a zonelor de conflict deschis de pe glob.

”Nevoia de securitate națională s-a confundat permanent, în istoria României, cu nevoia de atașare la valori occidentale de viață”

Aspirații, dorințe, obiective – generații și generații de români și-au visat viitorul cu ochii la Occidentul progresist și securizat, un apărător al oricărei agresiuni.

Fie că a fost vorba despre menținerea stabilității în regiunea Balcanilor de Vest, ca membru al “Grupului de Luptă Multinațional” NATO, fie ca gazdă a facilității defensive a NATO de la Deveselu, împotriva rachetelor balistice, în vederea contribuției la securitatea din regiunea Mării Negre – terestru, aerian și maritim – Armata Română a contribuit permanent la descurajarea agresiunii, în zone fierbinți ale lumii.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, crede în promisiunile României de a se menține pe linia promisiunilor făcute, prin alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, și în 2019, și prin continuarea procesului de modernizare, cu noi achiziții, a forțele armate  române, în următorii 10 ani.

“Să rămânem solidari, pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri. Securitatea reprezintă fundamentul libertății și prosperității noastre”, a subliniat înaltul oficial NATO.

Securitatea națională – un angajament fără oprire, un obiectiv pentru generații

Pentru bună amintire, intrarea în clubul militar al supertehnologiei NATO a costat România ani de pregătire preaderare, sute de misiuni și angajamente de neclintit. La “Summitul de la Madrid” din 1997, România a ratat de puțin accederea.

Formal, țara noastră a fost invitată să adere la “Summitul NATO” de la Praga (2002), alături de alte șase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

Doi ani mai târziu, pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA – statul depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.

Începând cu anul 2005, “Ziua NATO în România” se celebrează în prima duminică a lunii aprilie.

”NATO nu este o umbrelă exclusiv militară”

Principii politice ferme – democrație politică, pluripartidism, societate civilă activă, economie de piață liberă, libertatea și apărarea actului de justiție, respectarea drepturilor individuale și cetățenești – fac parte din setul de obligații naționale pe care fiecare aliat, membru NATO, trebuie să le respecte. Clubul select al națiunilor conforme cu democrația liberală primește colosale garanții de securitate, la pachet.

Extinderea NATO a fost catalizatorul pentru stabilitate și prosperitate și a adus un beneficiu major: solidaritatea la greu.

“Toți pentru unul, unul pentru toți !” – de la promisiunea din Cartă la mobilizarea pe hartă

Angajamentul cel mai important, conținut în Articolul 5 al Tratatului NATO  – “Toți pentru unul și unul pentru toți! – ne protejăm și ne apărăm reciproc de orice amenințare, în orice direcție” este pilonul de încredere absolută pe care îl dă Alianța membrilor ei.

În pofida principiilor imuabile stipulate în “Tratatul Nord-Atlantic” (4 aprilie 1949), apărarea comună reprezintă într-adevăr un real succes pe timp de pace – lucru dovedit până acum -, dar nemaiîncercat vreodată pe timp de război.

În lipsa unui precedent real, personal prefer ca România să nu se afle niciodată în situația de a fi prima beneficiară a procesului de aplicare a Art. 5 din carta NATO.

La tinerii săi ani – 70 -, NATO trece prin convulsii interne majore, partenerii americani și europeni fac mișcări centrifugale îngrijorătoare, interese comerciale prevalează în raporturile de securitate regională. Într-un cuvânt, curenți reci străbat aliniamentele de apărare ale NATO.

O vreme a discordiei a pătruns prin comandamentele militare aliate și face ca încrederea în rolul colosal al NATO, pentru pacea lumii, să fie pus la grea încercare.

Urmează ani de primejdii și amenințări pentru România. Lumea europeană este în plină schimbare. Președinția Consiliului UE, deținută de România, stă mărturie la mișcările tectonice la care construcția europeană este supusă.

Și America trece prin transformări capitale. Nicicând o alianță a valorilor democratice, a societăților liberale și a forței militare comune nu a fost mai utilă membrilor ei.

Mult rămas în NATO, România!

Mult rămas în România, NATO!

Urmărește-ne pe Google News