Un furt e un furt, un hoț e un hoț. Unii ajung în închisoare, alții – în funcții de miniștri

Dacă furi o carte dintr-o librărie, sunt șanse mari să ajungi în închisoare. Dacă însă o furi de pe internet, așa cum furi și muzică sau filme, totul pare în regulă. Doar e de pe internet, unde totul e gratis.

Să nu ne facem iluzii, așadar, că oameni cu o puternică tradiție în acest tip de furt, obișnuiți să nu plătească pentru munca programatorilor, scriitorilor, regizorilor, compozitorilor și așa mai departe, ar fi capabili de vreo revoltă atunci când se vorbește despre furtul intelectual. Pentru ei furt este doar dacă le dispar bani din portofel sau bunuri fizice din casă sau mașină. 

Cum ar putea generații întregi care au copiat la orice examen, care și-au însușit comentarii, referate și lucrări de licență scrise de alții să înțeleagă latura infracțională a furtului intelectual, a plagiatului?

De la Victor Ponta la Nicolae Ciucă, de la Dinu Patriciu la Laura Codruța Kövesi și trecând prin sute, poate chiar mii de doctori lipsiți de merite, dar nu de tupeu, elitele politico-administrative ale României s-au dedat cu voluptate plagiatului, fără teamă de consecințe. Pentru că nici nu există consecințe. 

Cei care au luat bani în plus în baza unor doctorate furate nu vor fi niciodată obligați să returneze banii. Cei dovediți a fi plagiatori nu riscă decât o retragere a titlului de doctor și atât. Nici măcar nu li se impută frauda de a fi acces în niște funcții care necesitau doctoratul folosindu-se de un fals, de niște teze furate de la alții. Iar despre oprobriul public nici nu poate fi vorba.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Și, totuși, ultimele dezvăluiri ale Emiliei Șercan scot în față un furt intelectual de proporții epice. Așa cum a furat actualul ministru al educației nu prea a mai furat niciodată vreun plagiator.

Sorin Cîmpeanu nu a copiat părți din lucrările unor alți autori „uitând” să-i citeze, nu a „împrumutat” idei și sintagme. Pur și simplu omul a șters numele autorilor reali ai unor cursuri și a pus în loc numele lui. Este ca și cum o firmă chinezească ar lua direct automobile japoneze și nemțești și, în loc să le copieze designul, cum se întâmplă adesea, n-ar face decât să schimbe siglele.

Cazul ministrului Cîmpeanu, responsabilul principal cu implementarea proiectului prezidențial România Educată, este atât de flagrant, încât însuși premierul ar trebui să-i ceară demisia, așa cum a făcut-o și cu Florin Roman, vremelnic ministru al digitalizării. Asta dacă premierul n-ar fi el însuși un plagiator, deci mai aplecat spre înțelegere față de cei din aceeași breaslă.

Marele public, sper că ne-am lămurit, nu va reacționa la dezvăluirile Emiliei Șercan. Dar este jignitoare atitudinea umilă și complice a lumii academice. De cea a lumii politice nici nu mai are rost să vorbim.

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Și, totuși, fie că este vorba de un ou sau o găină, de un bou, o mașină sau un articol științific, o carte, un curs universitar, un furt este un furt, iar cel care-l comite este un hoț. Doar că în pușcăriile românești ajung doar cei care fură un braț de vreascuri, nu pădurea cu totul. Condamnați sunt cei care falsifică un bilet de tramvai, în timp ce ăia care-și falsifică întreaga carieră și fură viitorul a generații întregi de copii sunt răsplătiți cu titluri academice și decorați de președintele țării.

foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News