Ce ne-a spus președintele atunci când s-a referit la numirea
pentru Ministerul Justiției?
Păi asta: “Resping propunerea pentru ministrul justiției.
[…] nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în
care cred majoritatea românilor și în care cred și eu“.
În primul rând, ca o observație răutăcioasă, “majoritatea
crede“, nu “cred“. Poate fi majoritatea românilor, a președinților, a
primarilor sau a proprietarilor de case. Majoritatea crede. Așa spune gramatica
limbii române.
Dar să trecem peste asta.
E greu de înțeles, însă, ce valori democratice încalcă
propunerea Danei Gârbovan pentru funcția de ministru al justiției. Dar probabil
așa ți se întâmplă când îți iei lumina de la Cristi Dănileț, un personaj care
are noțiuni de democrație doar dacă i le pui pe ecran, cu subtitrare, ca la
karaoke.
Așadar, ce valori încalcă propunerea Danei Gârbovan pentru Ministerul Justiției? Asta, domnul președinte nu ne-a spus.
Cristi Dănileț, de exemplu, ne-a spus.
Cică numirea unui judecător în funcție ca ministru al justiției
ar fi nedemocratică, ilegală etc. Ciudat.
Probabil s-au schimbat enorm legile țării și Constituția din 2012 și până astăzi. Căci în 2012, în august, Mona Pivniceru devenea ministru al justiției. În acel moment, Mona Pivniceru era judecător, membru al CSM ca reprezentat al ÎCCJ.
Evident, pentru a putea fi numită ministru, a demisionat din magistratură. Lucru pe care, de altfel, l-a făcut și Dana Gârbovan. Dar așa sunt valorile democratice la noi: se schimbă în funcție de bătaia vântului, așa cum se modifică, uneori, și gramatica. Prin voința poporului.
De fapt, ce i se poate reproșa Danei Gârbovan? Unii spun că a sprijinit propunerile PSD de modificare a legilor justiției, a codului penal etc.
E adevărat, ca judecător și ca președinte al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, a sprijinit unele măsuri propuse de PSD, însă nu pe toate.
Le-a sprijinit pe cele de bun-simț, care duceau la un grad mai mare de independență a magistraților, dar și la o responsabilizare a lor. Le-a respins pe cele aberante. Dar dacă propaganda oficială decretează altceva, ce rost are să ne mai și documentăm?
De fapt, de unde vine ura unora din sistem la adresa Danei
Gârbovan?
E simplu: este primul judecător cu vizibilitate și credibilitate care a denunțat protocoalele dintre SRI și instituțiile sistemului judiciar. Or, așa ceva nu se face. Cum adică? Să nu mai poată SRI să se implice în justiție cum și când vrea el? Da unde vă treziți?
Aaaa, să nu-mi spuneți că valorile democratice în care “cred“
președintele nostru presupun tocmai o implicare masivă a serviciilor secrete în
societatea românească! Nu-mi spuneți, pentru că asta știu deja.