ComenteazăOricine în afară de arbitrul Colțescu (și orice alt arbitru UEFA!) poate să caute alibiuri pentru acel „ăla negru” rostit apăsat și cu ecou în incinta goală a stadionului lui PSG în nefericita seară de 8 decembrie cu referire la Pierre Webo, antrenorul secund al echipei Bașakșehir.
UEFA duce o campanie susținută împotriva rasismului și toți arbitrii trec prin stagii de pregătire în care li se explică metodic în ce constă rasismul cotidian și cum poate fi sancționat pe stadion. În afară de faulturi și alte incidente neregulamentare, arbitrii monitorizează și comportamentul jucătorilor în termeni de conduită etică.
Dacă un jucător i se adresează altuia cu „black guy” sau „nigger”, orice arbitru UEFA care asistă la un astfel de incident ia măsuri.
Corectitudinea politică versus rasism
Sigur că pe un stadion plin indicația arbitrului ar fi trecut aproape sigur neobservată, pentru că nu ar fi fost auzită. Dar, pe un stadion aproape gol, ecoul sumbru al acelui „ăla negru” nu avea cum să nu sune strident în urechile celor care au crescut cu lecția că negritudinea este condiție de subordonare istorică.
Așa cum intuiam, incidentul a fost banalizat într-o serie de postări și replici pe Facebook care îl plasează sub tirania incorectei corectitudini politice: de ce culoarea „reală” a pielii ar fi un element discriminator? De ce ar fi rasistă replica lui Colțescu?
El însuși părea complet surprins de amploarea incidentului și a încercat să se justifice sugerând că în română să califici pe cineva ca „negru“ nu ar fi considerat un act de rasism. Și într-un fel, din nefericire, chiar așa stau lucrurile.
Să ne amintim că în primăvara acestui an, în primul val de pandemie de coronavirus, intelectualul Vladimir Tismăneanu era scuzat cu aceleași argumente după postarea unei fotografii cu un grup de ciori și textul „Aeroportul Țăndărei. Toate zborurile sunt anulate”, pentru care a și fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).
Amicii și admiratorii lui Tismăneanu au calificat-o ca pe o scăpare inofensivă. Așa-zisa „scăpare” a lui Colțescu, la fel ca incidentul similar prin care a trecut Vladimir Tismăneanu, poate fi clasificată, folosind terminologia propusă de sociologul Stuart Hall, ca rasism inferențial (o formă subtilă de rasism, considerată ca fiind acceptabilă de către majoritarii albi – n.r.).
Stuart Hall folosește acest concept pentru a face referire la acele reprezentări care au „premise rasiste înscrise în ele ca un set de ipoteze nechestionate”.
Sutele de reacții din social media care ne spun că arbitrul român nu a făcut decât să utilizeze culoarea pielii ca pe un reper „obiectiv” de identificare reproduc același mecanism și nu interoghează posibilitățile de identificare în condițiile în care tot stafful băncii tehnice ar fi fost compus numai din persoane de culoare. Sau albe.
Glumele „inofensive“ care răspândesc rasismul
Într-un celebru video-eseu din 1979, It Aint Half Racist, Mum pentru Institute of Contemporary Arts, Hall face o trecere în revistă a programelor de comedie condimentate cu umor britanic pe seama persoanelor de culoare. Sociologul observă că, deși aceste glume par inofensive, ele nu fac decât să reproducă prejudecățile britanice rasiste larg răspândite ale epocii.
În secvențele selectate asistăm la o defilare a comunităților de culoare sau asiatice reprezentate ca subordonate, neloiale, neprofesionale și hrăpărețe (lacome – n.r.).
Astfel de glume, subliniază Hall, ne pot întări prejudecățile chiar și în timp ce râdem de ele și pot contribui la consolidarea premiselor rasismului cotidian.
Așa cum indică și sociologul István Horváth, negritudinea, „ca element central al ideologiei raselor“, reprezintă una dintre formele de biologizare a diferenţelor culturale cu implicaţii politice şi sociale profunde.
„Scăpări” precum cele ale lui Colțescu sau Tismăneanu ar trebui privite ca atare: manifestări ale unui rasism rezidual al cărui balast este depozitat pe mai toate palierele societății și care are potențialul de a consolida prejudecățile rasiste, nu cu îngăduința tandră a bunelor intenții trădate.
Soluția de contracarare a acestui balast nu stă în procese care n-au niciun ecou, ci în difuzarea unor lecții simple cum este cea predată pe loc de atacantul Demba Ba:
„Când te-ai referit la el (un alt jucător de pe teren), nu ai zis acest tip alb, ai zis acest tip. Atunci de ce să spui acest tip negru în cazul cuiva ca mine?”