Un profesor de limba română, mesaj dintr-o școală de sat: „Am înțeles, vă pricepeți toți la educație. Da’ cu Slavici ce mai aveți?”

Ca orice profesor, am așteptat cuminte indicațiile „de la centru”, să nu aflu chiar în ultima secundă ce am de făcut de luni încolo. A ieșit Iohannis și a anunțat că începe școala pe 8 noiembrie, dar nu se știe cum. A ieșit Câmpeanu și ne-a lămurit: cu procente de vaccinați etc. 

Nu o iau de la capăt cu dezbaterea vaccinați-nevaccinați etc. E obositoare, contraproductivă și m-am săturat de oameni care se droghează cu dezbateri facebookiste despre cum „ne e frică de injecție”. 

Ca de obicei, s-au luat măsuri care par „hotărâte”, dar care sunt fix indiciul indiferenței și al planului făcut pe genunchi.

Însă altceva mi-a atras atenția în discuția de pe Digi 24, între Cosmin Prelipceanu și Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, despre deschiderea școlii. Prelipceanu are stilul lui de a aproba agresiv unii oaspeți, exact ca acei elevi ultrașmecheri care mimează tocilarii fără să fi învățat nimic. La un moment dat, îl întrerupe pe Cîmpeanu cu o întrebare mai mult retorică, inspirată dintr-un editorial „viral”, din seria aia, binecunoscută: domle, ne pleacă valorile din țară!, educația e praf!, blabla. Și-l văd pe Cîmpeanu că aprobă: da, educația e praf, are dreptate! 

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

„Moara cu noroc” o deranjează pe Oana Moraru

Nu știam despre ce e vorba. Mă intrigase Prelipceanu cu un pasaj recitat cu tot patosul de care e el în stare: „Lumea se schimbă cu o viteză uluitoare, iar noi încă le cerem tinerilor de 18 ani să comenteze, la Bac, «Moara cu noroc»”. 

Articolul e scris de Oana Moraru, expertă mai ales în educație privată. Mi-am amintit instant unde am văzut-o prima oară. Lângă Vlad Voiculescu, în campania lui de cucerire a Primăriei București, eșuată până la urmă. 

Ce idei avea Oana Moraru atunci? Simple. Să vină un chemat divin precum Voiculescu să le dea spații imense de la Primăria Bucureștiului antreprenorilor din zona educației private. Cu alte cuvinte, în loc să folosești spații publice pentru grădinițe și școli publice, mai bine să le dai doamnei Moraru și antreprenorilor ca dumneaei că știu ei mai bine ce e de făcut. Lobby curat pentru învățământ privat. Și această critică vagă intră tot aici. 

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Poți avea educație de top cu elevi care trăiesc prost?

Se spune că un „val patru” de români ar pleca din țară din cauză că nu au unde să-și educe copiii. Dincolo de faptul că mai trebuie să și deschizi vreun studiu/carte de Dumitru Sandu înainte să vorbești cu sens despre valuri de migrație, să afirmi cu atâta ușurință că e educația praf e un truc pe care l-am mai întâlnit la analiștii din sănătate: domle, e praf, nu vreți să-l distrugem pe tot și să dăm banii la privați? Cam ăsta e tiparul. 

Or, educația nu e praf în România. Are probleme de cu totul altă natură. E, în primul rând, plină de inegalități. Poți avea educație de top și, la 1 km, în același oraș poți să ai un liceu tehnologic pe care nu l-ai mai dotat de 30 de ani, unde intră copiii să învețe să fie electricieni sau mecanici auto și ies bâtă. 

E stupid să tot urli la educație când, dacă ai deschis măcar un compendiu de pedagogie, știi câți factori intră în complexul sistem educațional. 

Cum să aștepți educație de top când ai peste jumătate din salariații României cu venituri sub consumul minimal pentru un trai decent? 

Poți umple școala de genii didactice, nu poți avea educație completă cu elevi care trăiesc precar, care nu văd acasă decât zbatere de supraviețuire, nu părinți cât de cât liniștiți și siguri pe viețile lor. 

Recomandări

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Sunt nenumărate probleme în sistemul de educație, dar cea mai mare e lejeritatea unui Cîmpeanu, șeful nostru, vorba aia, în a accepta și a promova fix cele mai mari banalități cu care se erodează, nu se ajută, sistemul public de învățământ. 

Un sistem de educație nu se reformează doar cu discursuri TED

Am tot făcut cursuri și cursulețe, am tot citit cărți de specialitate, e o întreagă vrie „antreprenorială” de modificare a învățământului. Toată lumea gândește „TED”, știți conferințele alea smart-cool, însă viața e mai complicată decât două glumițe TED și trei panseuri de autodezvoltare. 

Ce e cu aversiunea față de clasici? Cum să fie „Moara cu noroc” problema? De ce ar fi un text literar realist foarte bun problema? Că nu e „actual”? Păi e despre un cârciumar care e încântat de banii unui antreprenor-interlop-porcar și-și distruge familia și tot, din cauza asta. Se bagă în „combinații”, e șantajat, se adâncește în compromis, pierde tot. Eu ceva mai actual de atât n-am auzit. Practic, poți să iei toate poveștile cântate de manelele ultimilor 30 de ani și să le înșiri pe schema narativă din „Moara cu noroc”. Poți să iei și cele mai spectaculoase dosare DNA și să le înscrii în algoritmul poveștii lui Slavici. 

Nu e actualul limbajul?  Păi și despre asta e școala! Să înțeleagă elevul că nu toată lumea vorbește într-un singur fel, că noi înșine nu am fost la fel în ultimele sute de ani. Sunt lecții de bază, foarte importante. 

Acestea sunt exact extremele care ratează complet ținta educațională. 

Așadar, sunt de acord, educația din România are mari probleme. Una dintre ele e că are prea mulți experți autodeclarați. Alta e că e condusă de miniștri care nu sunt în stare să apere demnitatea sistemului public, să transmită că știu, înțeleg, ce se petrece în teritoriu. Despre cealaltă mie de probleme voi mai scrie aici, promit, că doar sunt și eu o firimitură din sistem. 

Închei însă cu, poate, cea mai mare problemă. Că noi nici n-am știut la ce să visăm, ce să ne dorim de la un sistem public. 

Cu miniștri precum Cîmpeanu și experți cu tot felul de tripuri, am ajuns exact în punctul în care, deși avem un sistem încă funcțional de educație, pe care am putea să-l facem mai bun, mintea ne e, vorba lui Moromete, alt personaj clasic plicticos, la alte prostii.

Foto: INQUAM_Photos_Octav_Ganea

Urmărește-ne pe Google News