ComenteazăGuvernul nu pare să aibă foarte multe soluții pentru tinerii amenințați de o viață cu multe lipsuri.
În schimb, Executivul transmite Bruxelles-ului că intenționează să crească vârsta de pensionare până în anul 2035 cel mai târziu. Consecința este că locurile de muncă ce ar putea fi ocupate de tinerii azi aflați în șomaj rămân ocupate de vârstnicii care ar merita să iasă la pensie.
Șomajul în rândul tinerilor s-a apropiat de 20% anul trecut. În plus, România are un procent de aproape 15% din tineri care nu sunt nici ocupați, nici în vreun program de formare (NEETs).
De ce? De ce preferă Guvernul să aibă șomeri și nu pensionari?
Un șomer primește o treime din banii unui pensionar
Motivul e foarte simplu. E un calcul pur economic, cinic la fel ca toate calculele economice – un șomer costă mai puțin decât un pensionar. Peste două treimi din șomerii din România nu primesc niciun fel de indemnizație. Iar cei ce primesc o indemnizație de șomaj, se aleg cu o sumă modică de aproximativ 500 de lei pe lună, mult chiar și sub pensia minimă, care e de 800 de lei.
Spre deosebire de un șomer, un pensionar primește în medie 1.500 de lei pe lună.
Așadar, un pensionar costă statul cât trei șomeri indemnizați – motiv pentru care este mai ieftin să crești vârsta de pensionare, chiar dacă asta se traduce prin menținerea unui șomaj ridicat în rândul tinerilor.
Fondurile de pensii private vor fi și ele fericite
În plus, majorarea vârstei de pensionare e chilipir curat pentru fondurile private de pensii, care vor încasa contribuții un număr mai mare de ani, dar în schimb vor plăti drepturi de pensie un număr de ani mai mic. Iar guvernul Cîțu ar face orice să facă fericite fondurile de pensii private.
Poate v-a scăpat, dar acum o lună, doamna Turcan a anunțat că se modifică inclusiv modelul cadru al contractului individual de muncă ce aduce obligativitatea angajatorului de a-l informa pe angajat despre obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat.
Guvernul Cîțu e deranjat doar atunci când angajatorul reține pe statul de plată, cu acordul angajatului, cotizația sindicală, dar nu are nicio problemă să oblige angajatorii să facă muncă de informare pentru fondurile private de pensii.
Speranța de viață sănătoasă în România e de 60 de ani
Este aberant să ții tinerii în sărăcie și inactivitate. Tot așa, este aberant să obligi oameni în vârstă, mulți cu probleme de sănătate și care efectuează munci fizice, să muncească până la moarte.
Speranța medie de viață la naștere e foarte mică – 75 de ani în RO, deci literalmente majorarea la 70 de ani a vârstei de pensionare înseamnă să muncești până ești cu un picior în groapă. Înseamnă să nu te bucuri de tihna bătrâneții și de liniștea binecuvenită după ani de trudă.
Iar speranța de viață sănătoasă (healthy life years) este foarte joasă în România, printre cel mai joase din UE (59,9 ani la bărbați și 60,6 la femei).
Speranța de viață sănătoasă înseamnă cât din viață trăiești fără restricții importante impuse de sănătate, fără dizabilități provenind din starea de sănătate.
Oamenii, cocoșați în slujba economiei
Este aberant că guvernul vizează creșterea vârstei de pensionare, dar orice logică economică ce e preocupată doar de cifre, de rezultatul exercițiului bugetar, de cheltuieli și venituri și care tratează oamenii ca pe abstracții este o aberație.
În această logică absurdă, se ajunge ca oamenii să fie puși în slujba economiei, în loc ca economia să fie pusă în slujba oamenilor. În loc ca cifrele să fie folosite pentru a face viața umană mai bună, mai bogată, mai diversă, s-a ajuns în situația în care oamenii au fost ei înșiși transformați în cifre care fac economia mai bună, mai bogată, mai diversă. Valoarea unui om e și ea redusă la o cifră – cât produce și cât costă.
Dacă nu merge economia, nici oamenii nu vor putea să o ducă bine, ne spune această logică. Pandemia recentă de COVID-19 ne-a servit o lecție neprețuită, pe care însă o ignorăm cu desăvârșire, deși ea reprezintă elefantul din cameră.
În pandemie, guvernele au aruncat cu bani, deficitele bugetare au explodat și datoria publică a crescut.
Am văzut că societățile și economiile noastre pot funcționa cu deficite bugetare exorbitante și cu datorii publice până la cer. Că aceste datorii nu sunt o catastrofă, dacă noi decidem să nu fie. „Germania are probleme mai mari decât datoria publică”, anunță Sven Giegold, figură notorie a verzilor din Germania, care contestă viguros frugalitatea bugetară a epocii Merkel și nu numai. Vântul schimbării nu a ajuns însă și la noi.
Bătrânii sunt buni cât produc și nu costă
Pandemia ne-a arătat că economia este ceea ce vrem noi, oamenii, să fie. E o convenție, un joc încastrat în regulile sociale și dacă noi decidem cu toții, de comun acord, să schimbăm regulile, nu se termină lumea și nu vine apocalipsa economică. Legile economiei nu sunt totuna cu legile fizicii – ele sunt construite de oameni și pot fi modelate de oameni.
Ne prefacem că nu vedem această lecție și, o dată criza depășită, vom reveni la vechile crezuri, în care orice creștere a deficitului, dacă nu e ținută în frâu chiar și cu prețul bunăstării a milioane de oameni, e un preludiu al dezastrului economic.
Angajamentul trimis de Guvernul Cîțu la Bruxelles și care prevede majorarea vârstei de pensionare semnalează revenirea la acest crez economic cinic, la care, de fapt și de drept, guvernul nostru nu a renunțat niciodată, doar s-a conformat, lipsit de imaginație și de idei, tendințelor și practicilor europene.
Bătrânii noștri sunt buni, pentru acest Guvern, doar atunci când produc și când nu costă. Iar dacă nu mai produc, sunt mai buni morți decât vii, pentru că morții nu costă, nici ei, nimic.
Guvernul României se opune salariului minim european
Creșterea vârstei de pensionare e o pseudo-soluție care va rezolva o problemă contabilă, dar va crea nenumărate alte probleme sociale, ce vor măcina societatea și mai mult. Soluția pentru a reduce tensiunea din sistemul de pensii e creșterea ocupării, adică crearea a mai multe locuri de muncă, pentru a echilibra raportul de dependență dintre persoanele active și pensionari.
Dar mai ales, înseamnă salarii decente pentru cei ce muncesc, ceea ce va motiva segmente inactive ale populației să se integreze pe piața muncii, dar va și spori încasările statului cu care se vor plăti pensiile vârstnicilor.
Înseamnă salarii adecvate, așa cum prevede propunerea de directivă a UE privind salariile minime, căreia Guvernul nostru i se opune. Simplu spus, soluția e să tratezi oamenii drept ceea ce sunt – ființe umane, nu ca pe cifre într-o ecuație care dă cu plus doar pentru unii.
Foto: 123rf