„Morala geografiei” sau morala ideologiei?

Într-un articol din Libertatea, Europa, la periferie, Robert D. Kaplan emite anumite opinii, mai mult sau mai puțin argumentate, opinii care readuc în prim-plan determinismul geografic tributar unei gândiri imperial-conservatoare defuncte. Să facem acum o mică acoladă.

Când geografia dictează

Ce înseamnă „Determinism geografic”? Vorbim de acea viziune care proclamă că mediul geografic controlează și ghidează cursul acțiunii umanef. Într-un articol din Foreign Policy (mai/iunie 2009), „The Reveange of Geography”, Kaplan argumenta că harta, geografia, spațiul determină aproape totul, lăsându-se loc puțin pentru acțiunea umană. Erau oferite exemple de gânditori partizani ai acestei viziuni, de la istoricul francez Fernard Braudel, Alfred Thayer Mahan, Nicholas Spykman și, cel mai important, „părintele geopoliticii moderne”, Sir Halford J. Mackinder. 

Într-un articol faimos, „The Geographical Pivot of History”, Makinder a enunțat următoarea temă: „Omul, iar nu natura, are inițiativa, dar natura controlează în mare măsură”. Tot Makinder, în aceeași lucrare, spunea că Rusia, Europa de Est și Asia Centrală sunt „pivotul” în jurul căruia gravitează soarta imperiului mondial, iar dominarea acestui spațiu reprezintă fundamentul oricărei încercări de stăpânire a lumii. 

În 1919, în timpul Conferinței de Pace de la Paris, Mackinder publică lucrarea Democratic Ideals and Reality. Aici reia încă o dată ideile ce gravitează în jurul conceptelor de determinism geografic și darwinism social. Zona-pivot a lumii devine acum Heartland-ul (Centrul Lumii).

Aici apare celebrul citat: 
[Who rules East Europe commands the Heartland: 
Who rules the Heartland command the World-Island:
Who rules the World-Island rules the World.]

„Cine stăpânește Europa de Est stăpânește Heartland-ul:   
Cine stăpânește Heartland-ul stăpânește Lumea-Insulă:
Cine stăpânește Lumea-Insulă stăpânește lumea.”

Mackinder, ca mai toți contemporanii săi, era îngrijorat de ascensiunea Germaniei, de ceea ce Bassin a numit „frenezia imperială” (1). De ce? Pentru că ideile unui geograf german din secolul al XIX-lea precum Ratzel (Antropogeografia), cel ce făcea referire la stat ca la un organism viu, aflat într-un proces continuu de expansiune teritorială, a se vedea conceptul de Lebensraum sau spațiu vital, au fost diseminate în perioada interbelică de militarul-geograf Karl Haushofer. 

Cum s-a născut geopolitica

Haushofer, descris de revista Life (în noiembrie 1939) ca un „guru al geopoliticii”, și-a publicat ideile în revista Zeitschrift für Geopolitik. Conceptele sale au devenit parte integrantă a recuzitei naziste de justificare rațională a expansiunii germane în timpul celui de-al Treilea Reich. 

Dar deși termenul Geopolitik este (încă) frecvent asociat cu Adolf Hitler și Partidul Nazist, fiind prezentat ca un fenomen pur german, trebuie precizat că geograful britanic Halford Mackinder a avut o abordare în sensul înțelegerii organice a statului și a societății, în ciuda faptului că ideile sale au avut un impact insignifiant asupra politicii externe britanice din acea perioadă. (2)

Iată de ce geografia lui Mackinder a fost văzută nu doar ca o știință a imperiului, ci și ca un mod de a promova cauza imperiului. (3)

În acest cadru, datoria elitelor era aceea de a instrui, de a-i face pe oamenii simpli să adopte gândirea imperială a claselor conducătoare. În felul acesta, geografia își schimba menirea, ea devenea o disciplină care disciplina (4).

Să ne întoarcem la Kaplan și la ideile lui asociate gândirii lui Makinder. În articolul din Foreign Policy (menționat mai sus) se sublinia clar că luptele omenirii nu sunt despre idei, ci mai mult despre controlul asupra teritoriului, în special asupra inimii și marginii Eurasiei. În critica pe care i-o face lui Kaplan (5), John Morrissey (6) scria că absolutizarea spațiului și determinismul geografic, concepte centrale pentru Haushofer și a sa Geopolitik, au fost reînviate și reabilitate în slujba unei alte politici externe: American geopolitik. Iar acum închidem acolada și ne întoarcem la articolul lui Kaplan din Libertatea. 

Viziunea lui Kaplan

În intro-ul de prezentare a lui Kaplan se scrie că „pe fundalul războiului din Ucraina, rolul «periferiilor» devine unul crucial”. Rolul periferiilor? Cine a mai scris despre asta? Haushofer? Makinder? 

În articolul propriu-zis, analistul american subliniază că „întotdeauna Europa a fost definită și influențată de periferia sa și și-a modificat reprezentarea pe hartă în consecință”. 

Pentru forța argumentării este dat exemplul mutării NATO spre est după Războiul Rece, încorporând țările fostului Pact de la Varșovia, iar mai jos este citat istoricul american Henry Adams, cel ce „a scris în urmă cu mai bine de un secol că provocarea fundamentală a Europei a fost și va rămâne cum să integreze diferitele teritorii ale Rusiei în ceea ce el numea «combinația atlantică»”. 

Este adus în sprijin și Tony Judt, cel ce a arătat că extinderea face parte din mitul fondator al Uniunii Europene. Și dacă periferia se apropie de Europa, fie sub forma agresiunii militare rusești, a anarhiei din Orientul Mijlociu etc., care-i calea de urmat pentru Occident? 

În imaginarul geopolitic al lui Kaplan, „Europa trebuie să găsească întotdeauna o modalitate de a se depăși pe ea însăși, de a se desfășura în viitor, ca să spunem așa: de a fi în permanență ambițioasă. Pentru că, dacă influența Europei nu este puternic resimțită în zonele sale de frontieră, adversari precum Rusia vor fi o amenințare constantă”. Destul de elocvent, nu?

Cine ne determină soarta?

Mai apoi, în articol sunt amestecate diverse griji demografice (presiunea populației ce vine dinspre Africa, un continent ce se preconizează că va avea 4,5 miliarde de locuitori în anul 2100), chestiuni de geopolitică a frontierei – pasămite, adevărata graniță de sud a Europei ar constitui-o Sahara, și nu Mediterana, pentru ca în final să ajungă la ceea ce Kaplan numește „morala geografiei”. 

Iar această morală, în viziunea noastră, nu-i decât o chestiune de ideologie: în fond, autorul vorbește despre opoziția dintre statutul sacru al individului în detrimentul grupului, despre statul de drept versus națiunea etnică. Cu alte cuvinte, descrie nevoia de garantare constituțională a drepturilor individuale într-un univers cosmopolit. 

Până la criza economică din deceniul trecut, misiunea UE a fost de a se extinde atât spre est, cât și spre sud. Iată concluziv morala geografiei: „Dacă teritoriile de dincolo de țărmurile sudice și estice ale Mediteranei, precum și ale Mării Negre sunt în haos, pe termen lung nu va exista în cele din urmă nicio protecție pentru o fortăreață nord-europeană într-o lume globală”.

Prin urmare, suntem în zona unui război ideologic al valorilor; individualismul liberal-democratic occidental în opoziție cu etno-naționalismele din est. Mai succint, dacă Occidens nu se extinde spre est, nu va avea parte de liniște la el acasă. În acest context, citit în cheie ideologică, luările de poziție ale lui Kaplan sunt ușor de încadrat: 

  1. războiul din Ucraina este unul din categoria proxy war, un conflict occidentalo-rus purtat pe teritoriul Ucrainei;
  2. ideile acestuia sunt tributare conservatorismului imperialist al geografului Halford Makinder, în răspăr total cu ideile altor geografi, în particular Élisée Reclus sau Peter Kropótkin, cei care vedeau globalizarea și liberul schimb ca niște relații de putere asimetrice, unele ce adânceau inegalitățile dintre țări și regiuni prin însăși tipul diferit de economii practicate în spațiile centrale ale capitalismului și în periferiile acestuia.

În această logică, „morala geografiei”, „răzbunarea geografiei” ale lui Kaplan au fost și rămân simple chestiuni ideologice: Cine stăpânește Europa de Est stăpânește Heartland-ul – de la Harold Makinder citire. Închidem cu o întrebare retorică. 

Oare, în loc de această morală a geografiei, în acord cu S. Dalby (7), nu mai bine gândim eficient o geografie cu adevărat umană și mai puțin una care exaltă fantezii imperiale despre medii care se presupune că ne determină soarta? 

***

(1) Bassin, M. (1987). „Friedrich Ratzel 1844–1904”. În T.W. Freeman (editor), Geographers: Biobibliographical Studies, 11, London, Mansell, pp. 123-133.
(2) Flint, C. „Geopolitik”. În D. Gregory, R. Johnston, G. Pratt, M. J. Watts, S. Whatmore (editori), The Dictionary of Human Geography, Wiley-Blackwell, Oxford.
(3) Kearns, G. (2010). „Geography, geopolitics and Empire”, Transactions of the Institute of British Geographers, 35(2), p. 187.
(4) Tuathail, G. Ó (2003). „Imperialist Geopolitics”. În G. Ó Tuathail, S. Dalby, P. Routledge (editori). The Geopolitics Reader, Routledge, London &  New York, p. 16.
(5) A se vedea dosarul din revista academică Human Geography – „Geography Writes Back. Response to Kaplans the Revenge of Geography”, iulie 2009:https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/194277860900200205?journalCode=huga
(6) „Lessons in American Geopolitik: Kaplan and the Return of Spatial Absolutism”.
(7) „Fateful Mappings: Geography, Environment and Insecurity” – același dosar din Human Geography.

 
 

Urmărește-ne pe Google News