Un sfat pentru însoțitorul unui bolnav de cancer

Când ți-am văzut numele pe ecranul smart-ului, m-am gândit să-ți spun că citesc o carte formidabilă, să nu te las nici măcar să mă saluți, salut!, să te atac frontal și să-ți vorbesc cu entuziasm despre carte, ca să mă laud.

Nu știu dacă ai observat, dar cei mai mulți oameni din zilele noastre vorbesc numai despre ei – cum și-au plimbat câinele, cum au gătit un șnițel vegan, cum s-au dus în piață între două rafale de ploaie, starea vremii a devenit principalul subiect de discuții și de spaime, psihoza națională la români, care a detronat supremația COVID.

Vocea ta mi-a tăiat elanul. Nu era vocea ta. Era glasul unui om rătăcit care mi-a spus că soția sa are carcinom, ce-i ăsta?, i-a fost descoperit la biopsie, ce-i asta?, ea a intrat acum la CT, ce este CT-ul?, bei o cafea și o aștepți să iasă și te-ai gândit să mă suni, ca să-mi ceri un sfat, dacă te pot îndruma către un oncolog, către un chirurg, către cineva care să te ajute, pentru că ești pierdut într-o peșteră, fără nicio lumină…

Pauza care mi-ai dăruit-o după „lumină…” a fost ca o gură de aer… otrăvit. Într-o secundă, am simțit că sunt din nou în peșteră, înspăimântat, panicat și copleșit de durere. Numai că starea asta o trăisem în urmă cu zece ani, știai și tu, cu ultimul meu bolnav de cancer. De aceea m-ai sunat, pentru că eu trecusem prin peșteră de mai multe ori, dar de fiecare dată, ca să fiu sincer cu tine, n-am învățat nimic. Cancerul este mereu altfel, iar statutul însoțitorului se schimbă în funcție de situații. Întotdeauna, situațiile sunt complicate în România.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Rugămintea ta, să-ți dau un sfat, ce să faci?, încotro s-o apuci?, m-a aruncat în peștera însoțitorului, cel care trebuie să aibă grijă de ființa lovită de cancer, care trebuie să lupte alături de bolnav, nu numai cu năprasnica boală, ci cu sistemul ăsta medical, dracu să-l ia, Doamne, iartă-mă! Rana nu mi s-a închis, recunosc, trauma a stat înghețată mai bine de zece ani în mintea mea, rugămintea ta mi-a deschis-o și mi-a dezghețat-o.

În următoarea secundă, mi-au revenit în minte toate cuvintele pe care le credeam uitate: carcinom, biopsie, CT… Aș fi putut să-ți spun și altele cuvinte, nume de medicamente, învățate demult, când cancerul celor dragi mi-a distrus o parte a vieții și m-a marcat pentru tot restul vieții.

Acum, tu ești cel marcat, în peșteră, dezorientat, fără o lumină. N-am încercat o comparație între cum am orbecăit eu prin peștera asta, în urmă cu zece ani, și cum te-ai prăbușit tu, fără lumină. Niciuna!

Am conștientizat vestea năucitoare în a treia secundă, dracu s-o ia de secundă!, nu se poate!, incredibil!, poate este o greșeală!, și mi-am amintit că, în urmă cu vreo lună, tot la telefon, ne făceam planuri, ca bărbații, să ne ducem soțiile la mare, în această vară de relaxare a COVID-ului, să evadăm pentru două zile, în patru, așa cum evadam în urmă cu 30 de ani, cu niște fete zburdalnice, vesele, greu de strunit, care acum ne sunt neveste, pisăloage și guralive, ah, ce naiv am rămas!

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Nu mai suntem la vârsta în care să ne planificăm escapadele, e vremea în care căutăm medici și ne ferim de boli. Revolta asta nu ți-am mărturisit-o, nu-și avea locul, tu așteptai un sfat. Secundele treceau…

Mi s-a pus un nod în gât, poftim, halal bărbat, stâlpul casei!, și mi-am amintit, iarăși!, că același nod mi s-a urcat și când am aflat de rezultatele analizelor canceroșilor mei. Nodul mă sufoca și îmi venea să-mi bag mâna în gât să-l apuc, să-l strâng, să-l sfărâm. Nodul nu-mi dădea voie să gândesc, să judec limpede, cum să te ajut, pragmatic, rapid, eficient, plin de speranțe.

Nu puteam să-ți avansez o scuză: am trecut prin asta în urmă cu zece ani, sunt rupt de sistem, poate că oncologii și chirurgii care au avut grijă de-ai mei s-au pensionat, au plecat din țară, și-au schimbat telefoanele, poate că lucrurile s-au schimbat prin spitalele noastre, cu asistentele și medicii noștri, cu sistemul ăsta despre care politicienii și miniștrii spun că trebuie reformat, vrăjeli!

Și bolnavul, și însoțitorul său vor muri cu zile (unul fizic, celălalt sufletește) în sistemul ăsta medical nemilos și cinic, fără scăpare. Numai vrăjeli erau în mintea mea și aș fi fost indecent și cretin să ți le spun, aiurea…

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

– Mai ești la telefon?, a răsunat vocea ta din peșteră.
– Da, sunt!, am răspuns cu nodul meu tot acolo.

Ți-ai luat rămas-bun, lăsându-mă înecat în neputință, nici măcar n-am reușit să-ți strig: „putere!”. Nu te-ai supărat, cred că ai înțeles ce pot să-ți spun: sunt lângă tine, prietene, cu gândul, străbătând peștera.

Urmărește-ne pe Google News