„Genul acela de întâlnire. Au aflat de la mine mai devreme că se deschide Transfăgărășanul și uite-i”, a scris sâmbătă, în dreptul unei postări pe Facebook, Alina Gorghiu, postare care include 7 fotografii simpatice cu o mamă ursoaică însoțită de doi ursuleți care înaintează pe bordurile drumului care traversează munții și duce spre Bâlea Lac.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Întâmplarea face că tocmai în zilele în care noul ministru se bucură de fauna României, un fost coleg de coaliție al partidului domniei sale, udemeristul Tanczos Barna, a dat liber la împușcat aproape 500 de urși.

Ministrul a semnat ordinul care completează pachetul de legi pentru gestionarea populaţiei de urs. „Pe baza acestuia, am aprobat, din nou, cote de prevenire şi intervenţie pentru populaţia de urşi: 426 de exemplare pot fi îndepărtate cu scop de prevenţie şi 55 de exemplare cu scop de intervenţie”, a spus, pe Facebook, Tánczos Barna. 

Un termen vegetal „recoltare”, pentru a denumi împușcarea

Omul politic a prezentat împușcarea acestei „cote” de vieți de animale drept un succes al protejării vieții omului. Așa a sunat mesajul domniei sale: „În Ţinutul Secuiesc, din 2016, numărul crescut de urşi a ameninţat tot mai mult viaţa oamenilor şi bunurile acestora. În ultimele 905 zile, UDMR a lucrat pentru a proteja vieţile şi bunurile, precum şi pentru a soluţiona convieţuirea om-urs pe termen lung, respectiv pentru a pune pe baze solide profesionale gestionarea populaţiei de urs din România”, a scris, joi seară, pe Facebook, Tánczos Barna.

Recoltarea, adică, în termeni mai puțin vegetali, împușcarea, ar urma să se facă în următorul an.

Ordinul semnat joi de fostul ministru a fost contestat încă din primăvară de unele ONG-uri, printre care reprezentanții Agent Green, care au atras atenția că documentul conţine erori majore din punct de vedere legal, ştiinţific şi moral şi că nu face decât să amplifice problema în loc să o rezolve. În plus, ONG-ul a susținut că actul vizează împuşcarea urşilor, predominant masculi mari, „adică exact interesul industriei de vânătoare”.

„Nu poți să dai o lege prin care să anticipezi că în următorul an vor fi 426 de urși care vor ataca oameni și să îi împuști preventiv exact pe aceia”, acuzau cei de la Agent Green.

Așa că ursuleților fotografiați de Alina Gorghiu le rămâne o singură soluție pentru viitorii ani ca să nu intre în cătarea puștilor de vânătoare, dacă asta va continua să fie logica ministerului pentru situația acestor animale: să nu se facă prea mari și să rămână ascunși în pădure. 

Care pădure? Aia câtă mai e sau câtă mai rămâne după ce tot taie unii din ea. Iar mama ursoaică să facă bine să înceapă să-i plimbe prin altă parte, nu pe Transfăgărășan, să nu-i învețe cu nărav.

Sau poate vorbește doamna Gorghiu cu colegul ei de partid proaspăt instalat la mediu, Mircea Fechet, și-i grațiază. 

Foto: Alina Gorghiu / Facebook

 
 

Urmărește-ne pe Google News