ComenteazăIstoric și jurnalist, americanca Anne Applebaum este una dintre cele mai puternice voci ale spațiului intelectual contemporan. Cunoscătoare a estului Europei, mult timp locuind în Polonia, unde s-a și căsătorit, Applebaum e recunoscută ca o critică fără reținere atât a erorile liderilor Vestului, cât și a ascensiunii populiștilor, fie ei din fostul spațiu comunist sau din Occident.
În ultima sa carte, Anne Applebaum citează, cu afecțiune, din Jurnalul scriitorului român Mihail Sebastian. Era 1937 și ura copleșea Europa. După 85 de ani, dușmănia dintre noi a devenit din nou conspirație și cruzime.
La un moment dat, sătul de atacuri și de separarea în numele urei de rasă, Mihail Sebastian îi oferă unei vechi cunoștințe prietenia sa renăscută. El se gândește că îi separă preferințele politice, dar îi unește o lungă amiciție. Răspunsul prietenei, către Sebastian, este acesta: „Nu, nici o prietenie, greșești! Prieteni noi doi nu putem fi nici azi, nici niciodată. Tu nu simți că eu miros a pământ?”.
Adică „eu aparțin acestui pământ” pe când tu, nu. Tu ești străin.
Mi-am amintit de scena lui Sebastian când am văzut imaginile din Ucraina atacată la ordinul lui Vladimir Putin. A fost prima dimineață, după ani întregi, când din internetul românesc a lipsit asaltul „patrioților”, al celor care propovăduiesc că Occidentul e rău, că suntem colonia UE și SUA, că, la urma urmei, Putin e și el un patriot.
Puși în fața unei asemenea realități, cu blocuri bombardate, oameni desfigurați și vămile care se umplu de refugiați, cei mai mulți dintre cei care considerau că democrația e un fîs și că regimul Putin e dezirabil, probabil că s-au blocat. E omenește.
Abia mai târziu au reapărut „punctajele” și mesajele cu țintă: ce mare lucru se întâmplă, mai bine ne vedem de facturile noastre la gaze, Vestul l-a provocat pe Putin.
Dar sunt comentarii palide, neconvingătoare. Le rostesc fără elan chiar cei care le postează pe rețelele sociale. E ca și cum în fața urii reale, aducătoare de moarte, culcușită în inima unui continent împietrit de oroare, ura de pe internet începe să-și arate limitele.
Seducția populismului și ”despotismului eficient” sunt, în aceste ore cruciale, testate pe viu. Și, acum, viu înseamnă chiar asta, la propriu. E eficient să distrugi nu doar țara vecină, ci și, cu mare probabilitate, prosperitatea propriei țări, cum face președintele Rusiei?
Oamenii aceștia, care de regulă umplu internetul românesc cu lehamite la adresa democrației liberale, sunt și ei pietrificați pentru că nu sunt propagandiști, au dubii, suferă, uneori detestă. Dar acum văd cum arată cealaltă variantă: rusească, chinezească, autoritară.
Isaac Asimov avea dreptate când spunea că „violența este ultimul refugiu al incompetenței”. Noi acum simțim suflarea incompetenței, la graniță, la ușa casei. Dacă vrem să semănăm cu ce vedem că trăiesc ucrainenii și rușii acum, două popoare în suferință, știm ce trebuie făcut: să cedăm. Dacă vrem să rezistăm tentației și să construim în continuare o țară liberă, asta da, e mai complicat, e de lucru.