Untold-izarea parcurilor din Bucureşti. De ce nu putem accepta transformarea parcurilor în hipermarketuri

Nu se ia, deci, un spaţiu liber, mare, pe care în Bucureşti îl poţi găsi uşor, ci se ia anume parcul: o infrastructură publică bine definită, cu investiţii de zeci şi zeci de ani, cu un public bine format, cu infrastructură existentă şi transformat în spaţiu comercial.

Asta se numeşte căpuşare. Şi e doar începutul: istoria ne arată că acest tip de căpuşare duce la distrugerea bunului comun sau transformarea lui radicală.

Parcul, locul agorei libere

Parcul în viaţa comunităţii are o funcţie bine definită: e loc de odihnă, de agrement, de mişcare, de socializare, loc pentru părinţi şi copii, de ieşire din spaţiul privat şi comercial. Da, în parc poţi să ai o cafenea, un restaurant, mici spaţii private comerciale, dar ele sunt secundare ca formă de întreţinere a funcţiei şi rolului de spaţiu comun şi bun public. 

Parcul este în esenţă ideea şi practica de a fi împreună, în comunitate, în afara privatului – locul agorei libere nepredeterminate de valori comerciale şi de alt ordin. Locul unde suntem egali, unde putem negocia de la egal la egal. Aici copiii noştri învaţă să fie împreună, să fie liberi, să negocieze, să se joace. Asta e funcţia spaţiului public.

Recomandări

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

Mai simplu spus: copiii noștri nu pot învăţa să fie persoane publice, sociale şi politice decât în afara spaţiului privat. Cel mai uşor învaţă asta în parc. Acasă la unul sau altul ei ştiu că nu sunt pe picior de egalitate: jucăriile sunt ale tale, ale mele  – casa e a ta, a mea. Nu suntem egali. În parc toţi sunt egali: scrânciobul şi locul de joacă e al tuturor, indiferent de avere, etnie, culoare. Acolo învaţă copilul să devină persoană publică. Majoritatea timpului îl petrecem în afara spaţiului privat – iar parcul ne învaţă asta perfect: este un loc esenţial. Dacă îl comercializăm sau privatizăm îi distrugem esenţa şi funcţia lui.

Parcul comercial

Transformarea parcului în spaţiu comercial şi privat prin concesionare este o crimă dusă împotriva intereselor cetăţenilor și în interesul unui grup mic de profitori care vin şi spun: hai că vă facem un mic Hollywood – colorat, luminos, civilizat. Cu acel PR agresiv şi umilitor „de civilizare”. Dar nu vă spun că de fapt ei transformă spaţiul public în spaţiu privat şi comercial. Adică îi dau funcţia exact opusă a ceea ce semnifică şi oferă parcul.

Adică parcul – spaţiul public şi bun comun – devine un banal supermarket. Care e scopul unui supermarket? Să aducă profit investitorului şi să transforme omul în consumator şi dependent de consum. Să scoată profit şi din odihna voastră, din momentele voastre de linişte. Să ne transforme mica linişte în iad – ai bani, te simţi bine în parcul comercial, nu ai bani, eşti umilit. Culmea: folosind o infrastructură publică cu investiţii de zeci de ani din banii cetăţenilor. E ca şi cum ai oferi casa ta – ai concesiona casa unei firme – să devină magazin în care tu să vii să cumperi şi să plăteşti că stai la tine în casă. Vă imaginaţi asta?

Recomandări

Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova

Când părintele întinde nota de plată copilului

Eu nu am nimic cu această logică cinică a economiei de tip totul pentru profit. Am, dar nu în acest caz. Eu cer un singur lucru: această logică să se ducă în perimetrul spaţiilor private dedicate comerţului. Când acest lucru este extins şi în spaţiul public, în cel mai exemplar loc al modelului de bun comun – cum este parcul – am o problemă imensă. 

Este o căpuşare cinică şi o transformare a parcului în spaţiu comercial. 

Mai simplu: ce semnifică transformarea spaţiului public în spaţiu comercial? Cum în parc sunt multe familii, părinţi şi copii, vă dau un exemplu. Povestea e culeasă de la David Graeber din „Datoria. Primii 5000 de ani”. Cum ar fi să transformăm relaţia de dragoste dintre părinte şi copil într-o relaţie comercială?

Când Ernest a împlinit 21 de ani tatăl său i-a făcut cadou un carneţel. În acel carneţel erau trecute toate cheltuielile pe care le făcuse de-a lungul timpului tatăl şi familia pentru copilul Ernest. Era practic o notă de plată. Tânărul avea o datorie de x bani faţă de tatăl şi familia sa. Datoria, după cum bine ştim şi ne învaţă economia, trebuie achitată.

Ernest a venit peste un timp şi şi-a achitat nota de plată. Datoria a fost stinsă. Nimeni nu mai datora nimănui nimic. Cei doi s-au despărţit. Ernest nu a mai vorbit şi nu şi-a mai văzut tatăl niciodată. Nu mai avea nicio datorie, nici o obligaţie. Nota a fost plătită. Acesta este iadul social.

Recomandări

Moștenirea lui Iohannis. Extinderea la infinit a conceptului de securitate națională

În ce priveşte istoria Untold care a concesionat o parte a spaţiului public din Cluj, știm ce a adus: câteva zile de distracţie pentru o anumită categorie, un imens profit pentrtru o mică categorie, o explozie a preţurilor pentru alte categorii şi un iad urbanistic pentru câteva săptămâni pentru locuitorii oraşului. Totul pe baza căpuşării spaţiului public şi a unui oraş. Este incredibil cum se produc aceste mecanisme cu participarea edililor noştri.

Istoria asta e tare cunoscută – chiar vrem să untold-izăm Bucureştiul? Capitala are şi aşa multe probleme, dar de ce să transformăm ultimele oaze de linişte şi odihnă în supermarketuri? 

Întrebarea de baraj: primarii şi primăriile ale cui interese reprezintă? Ale unui grup mic tip Untold sau interesele cetăţenilor acestui oraş? Căci interesele celor două grupuri sunt radical diferite.

Urmărește-ne pe Google News