Ungureanu a vorbit la un congres AUR despre Europa, organizat la Palatul Parlamentului, conform G4 Media. Un prim semn că în sfârșit populismul de dreapta pretins creștin-democrat al lui Ungureanu și al altora nu era decât extremism de dreapta camuflat. Acum încearcă să europenizeze ceata de măciucari mediatici ai lui Simion.

Să ne înțelegem, extrema dreaptă europeană s-a mai rafinat și ea. Nu o mai dă direct cu xenofobie și antisemitism. Și le camuflează în ceva ce se cheamă „valori creștine”, „dreptul sfânt la proprietate”, „apărarea grădinii paradisului european de venetici”, „ne-a cotropit LGBT-ul”, „doamna, un neomarxist mi-a furat jucăria!” etc. Sigur că această extremă nu e deranjată de un detașament african sau de nepalezi ori de țărani români care să-i culeagă sparanghelul sau să-i taie animalele în abatoare, dar extrema dreaptă europeană face alergie dacă îi vede apoi în spațiul public pe respectivii – ei devin amenințări la creștinătate. 

Dincolo de oportunismul slinos, cel care în urmă cu decenii îl făcea să scrie fără grețuri și articole de opinie și să fie plătit în același timp pentru consiliere de „Ciocu’ Mic”, o doamnă pedelistă extrem de agresivă, Traian Ungureanu a știut întotdeauna să-i păcălească pe fraieri cu „prințipuri”.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

De aceea e de urmărit traseul lui ideologic, un fel de Băsescu al presei românești, al lui și al unui întreg grup de radicalizați anticorupție care gândeau la extremă dreapta pretinzând că apără Europa.

Teme populiste centenare

Mai întâi, anticomunismul. Lui Băsescu i-a convenit de minune isterizarea unor intelectuali în lupta anticomunistă, care a dus și la producerea cărțoiului coordonat de Tismăneanu în care se condamna comunismul de nu se vedea (cu articole și abordări îndoielnice din punct de vedere academic, dar asta nu era ceva nou pe tărâm românesc). Băsescu, în același timp, avea vis de mărire tip mareșalul Antonescu; pe care n-a ascuns că-l simpatizează – iar intelectualii de vază au tăcut chitic la aceste derapaje. 

Și Băsescu, și Traian Ungureanu au nas populist. Știu că merge întotdeauna să le transmiți unora că se vorbesc lucruri interzise, cenzurate și că ai fi un viteaz al cuvântului. De fapt, nu e nicio vitejie. Prostii propagandistice cu iz de extremă dreapta interbelică au fost promovate și pe vremea lui Ceașcă, și după, au un public constant de 100 de ani. La asta adaugi teme noi de prostit lumea: taxele sunt un furt din proprietatea ta, Dumnezeu va fi furat de imigranți și expulzat, vaccinul bagă în tine cancer (dar nu te iei de practicile big pharma care scumpesc tratamentul și costul calității vieții).

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

Am fost colegi de redacție, am discutat de câteva ori, m-a uimit încă de atunci fervoarea anticomunistă și anticorupție exersată în gol. Alături de mulți alți colegi, culmea, mulți dintre ei făcuți și promovați de școala BBC de jurnalism din România – un eșec ideologic total și un sindrom al ziaristului estic educat în spirit european pe bani europeni, din astfel de școli BBC, Deutsche Welle și RFI ieșind o gamă largă de propagandiști apucați și populiști de toate mărimile –, Traian Ungureanu promova, de fapt, antidemocrația în numele unei „curățări” a societății românești.

Curățam țara de corupția lui Năstase ca să intre mai ușor pe piață corupția lui Băsescu. O curățam de comuniștii pesediști ca să băgăm în față anticomuniștii cu retrocedări de parcuri și spitale. Cunoașteți ipocrizia.

Europa e prea marxistă?

Iar acum Traian Ungureanu, cel educat de BBC și hrănit de Parlamentul European cu bani mulți ca să nu spună mai nimic între încasarea a două diurne, este foarte nemulțumit de UE. Criticile le face cu o oarecare îndemânare. Totuși, nu e Simion, care se bate eroic cu limba română și pierde mereu. Adică, amestecă adevăruri incomode cu concluzii pe placul grupurilor conspiraționiste caricaturale tip Netflix. De exemplu, urmăriți următorul raționament:

Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux
Recomandări
Alexandr Stoianoglo, candidatul prorus la președinția Moldovei, sponsorizat cu bani din România. Afaceristul care i-a plătit o vacanță de lux

UE este prea dependentă de SUA, face tot ce-i spune SUA. Lucru chiar de discutat, după pierderile imense (plătite material de cetățeni europeni) din războiul Ucraina-Rusia. Însă pasul al doilea e că Europa e prea marxistă. Asta de unde ai mai scos-o? UE plătește pentru supraliberalizarea pieței de energie și vulnerabilizare diplomatică din cauza SUA. De unde vine grija cu marxismul?

Sunt prea mulți atei, mai urlă Ungureanu apărând drepturile sfinte creștinești. Ateii au o viață cât de cât normală în UE, e chiar ultimul lucru pentru care poți s-o ataci. Undeva pe lumea asta e loc și de cei care nu cred în zeități, nașteri miraculoase, fecioare în rai și alte lucruri foarte prizate de miliarde.

În rest, lumea o duce atât de rău, încât chiar are nevoie în continuare de religie, opiumul popoarelor, cum zicea Marx ăla adevărat, nu ăla din închipuiri semidocte extremiste.

Ce nu critică Ungureanu la Bruxelles

Apoi, Ungureanu plânge că ar exista o tiranie a birocraților de la Bruxelles. E îngrijorat de diverse directive. Corect, avem destule probleme cu birocrația ipocrit europeană, mai ales cu lobbyul indecent care afectează facerea acestor legi. Critică asta Ungureanu? Nu, problema e globalizarea în general, nu businessuri anume, în special. Doamne ferește să te iei de afaceri propriu-zise, important e să faci gargară cu valori vagi, creștine și „dă dreapta”.

Unul dintre intelectualii lui Băsescu a ajuns în conferințele AUR
Traian Ungureanu

Ungureanu e un simptom. Uitați-vă ce nenorociri ies în public când mai deschide gura Ana Blandiana. Într-o zonă ultraconservatoare stau și alți mulți intelectuali de pe la noi, nu mă apuc acum de făcut liste. Însă tot ce a fost anticomunist va trece fără grețuri într-o zonă insuportabilă de extremă dreapta. Nu mai e o profeție. E deja un fapt. Așa cum au fost anticomuniști oportuniști, tot așa vor trece la curentul ultradreapta de care e infectată întreaga UE. 

E o ciudată coexistență a privilegiilor de demnitari europeni, europarlamentari sau funcționari de Bruxelles, cu populism deșănțat de dreapta. Ei vor numai globalizare din aia care le plătește pensia de europarlamentar, în rest trebuie să stăm cu cușma dacică pe cap și să mâncăm mânz creștinește.

O luptă pentru propriile lor privilegii

Războiul a scos în ultimul an multe alte voci oportuniste în față. Ele sunt susținute de noul val de nemulțumiri pe care alte curente politice nu știu să le susțină și să le aducă în față. Ungureanu a știut mereu să stea pe vârful valului oportunist. Cândva mai cu talent, acum cu un cinism de salon de la Bruxelles. Pretinzând că nu mai suportă realitățile neoliberale ale UE, nu vor decât să-și conserve privilegiile și să-și aducă un capital politic jucând roluri de mini-Trump de provincie. 

Cum de au atâta succes? De ce nu propune altcineva discursuri critice mai bune? Știu deja reproșurile. Păi, abia aici e vina UE și a propagandei pe care au susținut-o în Est. Și Ungureanu, și mulți alții sunt rezultatul presei susținute de media prestigioase de afară, ONG-uri și think-tank-uri susținute cu bani europeni promovează cele mai reacționare forme de gândire politică în tot Estul. S-a făcut cu bani și susținere.

De-aia nu reușesc să reziste contra-curente, pentru că UE a considerat timp de 20 de ani că nimic nu e mai periculos în Est decât un discurs de stânga și criticile dinspre stânga. Da? Ei să vedeți val de extremă dreaptă (din Polonia și din Ungaria aveți deja) ce-o să vină alimentat exact de această politică stupidă a lui totul-pentru-business. Noul ultraconservatorism va folosi și criticile stângii la adresa capitalului multinațional, le va folosi în interes propriu și pentru susținerea mandarinilor locali.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

unfake   •   05.12.2022, 16:23

Ce treaba are Basescu cu asta ?!?... Are doar faptul ca vrei sa impusti toti iepurii deodata..sa tragi retroactiv in presedintele care ti-a cauzat la ficatii tai socialisti (presedinte care, asa cum a fost el, a facut cel mai mult pentru Romania dintre toti pe care i-am avut pana acum..fie ca iti place, fie ca nu...) si sa combati si in subiectul din titlu... Cred ca esti un foarte stralucit exemplu de "arta cu tendinta", niciodata fara scop.

    misu50   •   05.12.2022, 17:34

    Cum ce treaba are asta cu Basescu? Pai dumneata nu vezi ca amandoi nu se uita in acelasi loc cu ambii ochi? Cat despre meritele prezidentiale ale marinarului, mai aveti mult de inotat ca sa prindeti vreo rama, eventual...

bogat   •   05.12.2022, 16:01

dl Ungureanu alimenteaza in mod evident directii simpliste, partizane, radicale si ultraconservatoare si asta de vreo 20 de ani. L-ati definit foarte bine, este o contradictie imensa intre ceea ce predica si modul in care se descurca sa traiasca pe fonduri publice de amar de ani. Este europarlamentar de 10 ani si n-am auzit ca ar fi contribuit la ceva relevant din aceasta pozitie (de fapt am vazut niste rezolutii la care a fost raportor din umbra in legatura cu cooperarea UE cu Noua Zeelenada si Federatia St Kitts and Nevis adica o destinatie insulara exotica cu mai putin de 50000 locuitori). In schimb auzim cum critica institutiile europene prin Romania. Mda. CVul dlui TRU e greu de gasit si e surpinzator ca lipseste la sursele directe de informatie precum pe blogul personal sau pe pagina Parlamentului European. Am gasit o biografie aici https://ziare.com/traian-ungureanu/biografie: Asta mi s-a parut remarcabila: "PCR a interzis semnatura TRU dupa o serie de atacuri repetate la adresa trustului Dinamo-Securitate. Din aceasta cauza, in 1988, Traian Ungureanu a fugit din tara." Asta da dizidenta. Daca mai tinem cont si de faptul ca e convins ca Adrian Nastase a cerut expres concedierea lui de la BBC in limba romana atunci e clar ca e un luptator de seama contra comunismului. Interesant insa ce sustine, ce model propune in locul marxism-comunismului. Pentru ca nu a venit cu nimic concret in afara de sustinerea cu beneficii a unor anumite zone politice. Curat de dreapta.

dante69   •   05.12.2022, 12:13

Daca și Ungureanu a ajuns cu eticheta extemist de dreapta e clar, trăim într-o lume a realităților închipuite. Pe urma nu te poți erija in apărător "corect" al unei blânde realități sacerand cu barda dușmani închipuiți care in find sunt voci care au dreptul la propria opinie. Referință la marxism nu e sincer vorbind deplasată din moment ce aceasta ideologie a produs propaganda care închidea gurile in numele unor idealuri înalte.

    unfake   •   05.12.2022, 16:26

    Poate ar fi bine sa-ti urmaresti un pic autocorrect-ul..daca vrei sa scoti ceva lizibil in lume...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
Știrileprotv.ro
Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Gemenele Timofte indică persoanele care au noroc la bani pe final de an. Totul e în funcție de data nașterii
FANATIK.RO
Gemenele Timofte indică persoanele care au noroc la bani pe final de an. Totul e în funcție de data nașterii
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, care a renăscut din propria cenușă. Puțini turiști știu de ea, era locul elevilor și studenților pe vremuri. Ar putea fi peste Sinaia, Predeal sau Bușteni datorită peisajelor de vis, pârtiilor, dar și prețurilor mici

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI