Cum e să faci voluntariat într-o zonă plină de droguri și violență

Sunt destui în ghetou care trăiesc cu speranța marii plesneli, oameni care își imaginează că vor fi loviți de “noroc”. Pariuri, furturi, o rețea de prostituție sau un salon de masaj erotic sunt visurile de îmbogățire.

O bună parte speră că vor vinde droguri aduse de clanurile foarte bogate, influente și relativ protejate mai ales de politicieni și că asta îi va umple de bani. Este cazul lui A. Soțul ei a început “afacerea”. A devenit rapid dependent de droguri și au fost prinși.

O sună din când în când din pușcărie și acum vorbește cu ea. Nivelul violenței verbale e oribil. O amenință, îi este teamă că îl înșală. Vrea să vorbească cu mine. Îi spun femeii să mi-l dea la telefon. Reușesc să-l calmez, dar după ce îmi iau câteva amenințări cretine.

Voluntariatul în zona plină de droguri și violență din Ferentari nu e deloc simplu. E nevoie de nervi tari și de multă răbdare.

Pe la începuturi, acum vreo zece ani, m-am dus să-l trezesc pe M. să se ducă la un curs dimineața. Eram furios, căci plătisem eu pentru curs și mi se părea lipsit de respect că nu mă aștepta în fața școlii, unde agreasem să ne întâlnim.

Recomandări

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Garsoniera tipică are 14,6 metri pătrați. 4,30 pe 3,40. Baie, bucătărie și dormitor. Era plin de sticle de alcool și duhnea incredibil a gunoi și tutun. Cei trei copii dormeau îngrămădiți pe un pat murdar. Părinții, beți frânți, erau imposibil de trezit. Am tras plapuma de pe copii ca să-l trezesc pe M. Era plin de gândaci, care mișunau peste ei.

Anul acesta, la un control, am descoperit un gândac adânc în urechea unui copil. De multe ori, când am venit din ghetou, am găsit gândaci în hainele pe care le scutur bine sau în rucsac. Când repar computere care au stat în ghetou, în general, găsesc gândaci.

Nu sunt puțini voluntarii care au avut probleme cu păduchii. Am văzut zeci de copii mușcați rău și am fost și eu odată zgâriat un pic de dinții unui șobolan, pe scările unuia dintre blocuri. Noaptea poți vedea pe Alee sute de rozătoare.

Am avut de-a face cu un tată care și-a forțat fetele minore să se prostitueze pentru a obține bani de droguri. M-am bucurat că am contribuit la sentința de 14 ani de pușcărie. M-a amenințat cu moartea când va veni înapoi.

Lucruri pe care le-am cumpărat copiilor și care le erau absolut necesare pentru școală au fost vândute pentru a suporta adicția unor părinți. În ghetou sunt și părinți buni, dar prinși într-o capcană aproape perfectă – sărăcie și lipsă de educație.

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

Voluntarilor care vin în Ferentari nu are cine să le mulțumească. Nu prea poți să povestești ceea ce vezi și auzi, pentru că vrei să protejezi copiii.

Părinților de acolo le pasă prea puțin de ceea ce se întâmplă cu copiii lor, iar interesul majorității pentru zona din ghetou este în general legat de infracționalitate și rasism.

Profesorii care lucrează în zonă riscă să devină mult prea repede cinici, mai ales că nimănui nu pare că îi pasă dacă profesorul e pasionat de ceea ce face sau dacă îl doare în dos. La fel este cazul și cu asistenții sociali.

Poliției îi este teamă să intre prin blocuri, mai ales noaptea. Scările sunt pline de drogați care se injectează. Zilele astea se joacă la greu barbut. Prostituția pe scări nu este nici ea rară.

Sunt sute de copii care trăiesc în condițiile astea numai pe Alee. Cel puțin câteva zeci de mii în București.

O mână de voluntari vin în ghetou și alte câteva sute de oameni ne ajută să facem o diferență acolo. S-ar putea face multe lucruri bune în Ferentari, lucruri care ar putea să schimbe dramatic în bine cartierul, dar interesul politicianului tartor de sector este să țină oamenii săraci și dependenți de mâna lui.

Recomandări

Mama copilului de 3 ani mort în accidentul provocat intenționat de soțul ei a văzut în direct tragedia: „Tati, tati nu mai mâna maşina”

Din când în când, descopăr că și eu trebuie să-mi controlez cinismul.

Ultimele două luni au fost complicate. Totul a devenit exagerat în ghetou. Reacția polițiștilor, reacția oamenilor de acolo, nivelul de violență, numărul de drogați și consumul de alcool.

Sunt, din când în când, furios din cauza indiferenței oamenilor plătiți să le pese de ceea ce se întâmplă cu copiii și nu mi se par deloc îndeajuns “eforturile” pe care cred că le fac unii dintre ei.

M-am obișnuit cu oamenii excepționali care lucrează din pasiune cu copiii și comparațiile cu ei sunt necinstite. Sunt profesori, polițiști sau asistenți sociali foarte buni, dar e greșit să mă aștept ca marea lor majoritate să fie așa.

Nu sunt deloc prietenos cu reporterii sau cu televiziunile.

Încă primesc, paradoxal, destule invitații de a purta un dialog cu oameni despre educația în zonele cele mai dificile. Sunt sătul să vorbesc despre asta cu oameni care au zero experiență în zone de ghetou.

Filosofia procesului educațional de la Socrate la Fane Spoitoru nu mă interesează absolut deloc, așa cum nu mă interesează ce opinie are fostul ministru de externe despre tratamentul pentru COVID-19. S-a umplut lumea de sociologi și analiști politici care au nesimțirea de a avea o părere despre orice, nu vreau să îngroș rândurile lor.

Grupul oamenilor cu care lucrez în zona de ghetou este tare bun. Sunt oameni care nu ezită să-mi tragă șuturi și oameni cu care am muncit cot la cot de la gătit până la curățat bude. Oameni pe care îi respect pentru că sunt buni nu de gură, ci buni cu fapte.

Oameni care mă inspiră și care îmi sunt modele. Oameni cărora mai nimeni nu le mulțumește. Oameni care fac lumea din ghetou mult mai bună. Oameni care ar merita să fie mult, mult mai cunoscuți.

Urmărește-ne pe Google News