Călător recent în Ucraina, scriitorul italian Paolo Giordano a povestit întâlnirea cu o familie din Liov. Deși departe de linia frontului, oamenii de acolo, „vesticii” Ucrainei, sunt angajați și ei în război. 

Într-o zi în care nu se auzeau sirenele alarmelor aeriene, Paolo a mers acasă la Kateryna, pe care o întâlnise „înainte de toate acestea”, la un festival al scriitorilor. Acum, în Liov,  ucraineanca este „o scriitoare activistă, o scriitoare expertă în drone de luptă și în șrapnel”.

Kateryna i-a mărturisit una dintre scenele de dinainte de Crăciunul lui 2022. Le-a cerut celor doi copii mari ai ei să-și pună o dorință. Ei au răspuns: „Dorința este evidentă”. Cu o oarecare neliniște, Kateryna a mers mai departe: „Să câștige Ucraina sau să moară și rușii?”. „Amândouă”, au răspuns copiii cu răceală. Mi-a părut rău să aud asta, mărturisește mama, dar cel puțin copiii au fost sinceri. 

„Valiza ori sicriul”. Exemple copleșitoare ale urii reciproce pe care, de la copii la adulți, și-o poartă ucrainenii și rușii. Cum se poate rezolva așa ceva?
Paolo Giordano

Mama care i-a dorit fiicei să fie bombardată

În alt episod, petrecut puțin după începutul războiului, o tânără din estul Ucrainei povestea cum s-a certat cu mama ei, stabilită în Rusia. Femeia nu credea ce-i povestea tânăra „că suntem bombardați”, undeva lângă Harkov, uriașul oraș ucrainean de graniță, populat cu mulți vorbitori de limbă rusă. 

În ciuda insistenței, fata nu a făcut-o pe mamă să creadă că zgomotele, molozul, rachetele trimise spre ei sunt reale. 

La finalul convorbirii telefonice, exasperată, mama i-a spus: „La urma urmei, meritați să fiți bombardați!”. Perplexă, tânăra a realizat că „mama vorbea despre mine, fiica ei și, implicit, îmi dorea să mor”.

Povestea cum inima de mamă, cea care cade pe jos și tot ea își întreabă copilul dacă nu cumva s-a lovit la genunchi, a rămas undeva, departe. 

„Valiza ori sicriul”. Exemple copleșitoare ale urii reciproce pe care, de la copii la adulți, și-o poartă ucrainenii și rușii. Cum se poate rezolva așa ceva?
Un grup de ucraineni protestează față de agresiunea Rusiei. Foto: Hepta

În România

O familie de refugiați ucraineni care au stat o vreme în România s-a întors în țară. Olesia și cele două fiice ale sale, Vitaliia și Valeriia, au revenit acasă pentru ca sora mai mare să dea admiterea la facultate. 

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări

Șapte luni mai târziu, le-au povestit celor doi jurnaliști de la Libertatea care le-au intervievat că au revenit în România cu semne vizibile ale traumei războiului. Mama slăbise 15 kg, iar fiicei mai mici îi tremurau mâinile. 

„A fost atât de dificil și înfricoșător”, a spus Vitaliia, deși „încă aveam casa natală, zidurile noastre, iar tata era în apropiere”. Au rezistat o vreme, dar au apărut „bolile de război” și au plecat pentru a doua oară, spre România, în căutarea a ceva firav, fără un nume precis. Războiul s-a întrupat, e în aerul din Ucraina. Ceea ce simți în fața lui e să fugi departe și să strângi la piept un obiect al alinării, precum prosopul sau jucăria de pluș pe care le puneam la gură când eram mici.

Ura s-a răspândit, pentru că nu e unidirecțională. Ucraina a fost atacată de Rusia, însă nu doar victima își detestă călăul, ci și invers. 

„Valiza ori sicriul”. Exemple copleșitoare ale urii reciproce pe care, de la copii la adulți, și-o poartă ucrainenii și rușii. Cum se poate rezolva așa ceva?
Refugiați din Ucraina, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea. Foto: Agerpres

„Valiza ori sicriul”

În plus, pe geografia enormă și fărâmițată deopotrivă a fostei Uniuni Sovietice, dau semne de retrezire vechile conflicte, care au mocnit sub minciuna „prieteniei dintre popoare”. 

Și totul se transferă la nivel uman, între prieteni, în familii. Armenii contra azerilor, găgăuzii împotriva moldovenilor, mica minoritate cu rădăcini în Pamir din Gorno-Badakhshan măturată de trupele guvernului tadjic, „valiza ori sicriul” cum se spunea acum aproape patru decenii, în conflictele însângerate din epoca dizolvării URSS.

Contrar previziunilor, invazia Rusiei nu a frânt rezistența ucraineană. Copiii din Lviv au ajuns să-și dorească de Crăciun nu doar ca armata lor să câștige, nu doar să trăiască frații plecați la război, ci, mai ales, să moară ceilalți.

E foarte greu de înțeles cum și-au imaginat Vladimir Putin și cei din jurul lui că se va naște altceva decât ură, mânie infinită, o violență care va cuprinde totul în jur și conflicte care se vor rostogoli peste generații. 

Când apare ceva crucial în dezvoltarea societății, de pildă o inovație tehnologică, se spune că noi, oamenii, avem tendința să supraevaluăm consecințele pe termen scurt și să le subevaluăm pe cele de pe termen lung.

În cazul acestui război, ca la orice război, oamenii de la Kremlin, care l-au pornit în mod criminal, dar și noi, care nu l-am căutat, însă îi suntem vecini, l-am subevaluat pentru ieri, pentru azi și, cu mare probabilitate, pentru anii care vor veni. 

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (14)

Obrsi   •   23.05.2023, 10:51

Din cate am inteles internetul si viata sociala online raman un refugiu pentru cei prinsi in razboiul din Ucraina. Daca ura este atat de pregnanta eu as face o ipoteza ca online-ul alimenteaza ura in loc de a impinge oameni spre cunoasterea realitatilor relevante in a gasi o solutie mai pasnica pentru acest conflict. Personal , nu am incredere in dezvoltarea armatei Romana de dupa revolutie , si stiu ca armata Romana din comunism nu a fost in nici un fel o continuare a armatei Romane dinainte de al 2-lea razboi mondial care a fost complet nimicita si al carui principal erou este batjocorit si astazi prin recunoasterea batjocurei prin care a fost executat in loc de denuntarea acesteia. Un conflict care justifica dezvoltarea a doua armate din ce in ce mai puternice , numeroase , antrenate , si cu un istoric al mortii langa Romania, teritoriu al carei garantii este strict UE si Nato, precum si dezinteresul acestor armate fata de regiunea noastra, ma cam sperie.

Mazavalt   •   23.05.2023, 01:09

Doar prin disparitia unei populatii se poate. Si cum rusii sunt mai multi rezulta ca Ucrainieni fie se impaca cu ideea fie dispar. Simplu.

MarioZelenski   •   21.05.2023, 17:23

Este urat ca noi romanii sa nu ne trezim o data pt totdeauna si sa spunem CLAR: Ceausescu, DA, un IDIOT...care a construit Romania cum a putut, care in 79 a lansat printre primii metrou in capitala, asa PROST cum era, a platit si ROMANIA era pe 0 datorie la IMF in 1987, si toate restrictiile, toate limitarile, toate tensiunile din tara noastra erau CAUZA manipularilor si a infiltrarilor din occident la care era supusa Romania si de asta Ceausescu cenzura in stanga si dreapta, si din acel moment SUA si Europa l-au condamnat la moarte, au organizat lovitura de stat din 89 si cu ajutorul acolitilor din Romania, A PRO TV-ului condus de un diplomat american si a unui bussines man cunoscut in lumea produselor cosmetice, au distrus romania definitiv de infrastructura, ne-au injectat cultural cu tot ce s-a putut si ne-au injectat cu produsele economiilor lor ca sa le fie lor bine, in cele din urma punandu-si si soldatii si armamentul pe teritoriul nostru pentru a impinge amenintarea cat mai mult spre Rusia cum si-au dorit-o inca din 1950....Este urat sa negam ca si asta a fost un scenariu pus la punct de Occident, si ca azi, sa fim orbi precum suntem.....si in cartile de istorie sa scrie pentru totdeauna, "A fost doar vina unui dictator pe nume Ceausescu".......De ce e IMF sediu in SUA, de ce e UN ca sediu in SUA? De ce nu sunt intr-o tara din Africa? Bune intrebari, nu?Nu zic ca rusii sunt sfinti, dar mizeria americana a trezit raul si la altii in tara de-a lungul zecilor de ani.

    Mazavalt   •   23.05.2023, 01:16

    Tienere Ceausescu a fost orice, numai PROST nu. Problema au fost acoliti care l-au tradat pentru un pumn de dolari.... ca tot e un film american. Bunicul meu stia din 1979, dupa semnarea acordului cu IMF (FMI pentru romani) in 1972, ca Ceausescu v-a fi rasturant de la putere. De atunci era planificata debarcare ultimului patriot! Si pentru uhm nici nu stiu cum sa ii numesc... "Foametea" de dupa 1981 a fost OPERA FMI-ului care a cerut rambursarea creditului mai devreme. Ceausescu a fost naiv cand a crezut ca FMI-ul vrea binele romanilor, cand de fapt scopul a fost destramarea blocului Sovietic.

    Gandalf_the_Grey   •   21.05.2023, 19:20

    MarioZelenski   •  21.05.2023, 17:23

    Este urat ca noi romanii sa nu ne trezim o data pt totdeauna si sa spunem CLAR: Ceausescu, DA, un IDIOT...care a construit Romania cum a putut, care in 79 a lansat printre primii metrou in capitala, asa PROST cum era, a platit si ROMANIA era pe 0 datorie la IMF in 1987, si toate restrictiile, toate limitarile, toate tensiunile din tara noastra erau CAUZA manipularilor si a infiltrarilor din occident la care era supusa Romania si de asta Ceausescu cenzura in stanga si dreapta, si din acel moment SUA si Europa l-au condamnat la moarte, au organizat lovitura de stat din 89 si cu ajutorul acolitilor din Romania, A PRO TV-ului condus de un diplomat american si a unui bussines man cunoscut in lumea produselor cosmetice, au distrus romania definitiv de infrastructura, ne-au injectat cultural cu tot ce s-a putut si ne-au injectat cu produsele economiilor lor ca sa le fie lor bine, in cele din urma punandu-si si soldatii si armamentul pe teritoriul nostru pentru a impinge amenintarea cat mai mult spre Rusia cum si-au dorit-o inca din 1950....Este urat sa negam ca si asta a fost un scenariu pus la punct de Occident, si ca azi, sa fim orbi precum suntem.....si in cartile de istorie sa scrie pentru totdeauna, "A fost doar vina unui dictator pe nume Ceausescu".......De ce e IMF sediu in SUA, de ce e UN ca sediu in SUA? De ce nu sunt intr-o tara din Africa? Bune intrebari, nu?Nu zic ca rusii sunt sfinti, dar mizeria americana a trezit raul si la altii in tara de-a lungul zecilor de ani.

    Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Mda. Ți se potrivește la fix, trolache. Te re-îmbuteliezi iarăși și iarăși, te deghizezi din nou și din nou, dar ghiersul tău otrăvit răzbate prin orice deghizare. Ești BOLȘEVIC, ești PROPAGANDIST, ești TRĂDĂTOR și SPION. Nu cauți decât să prinzi în plasa ta de minciuni și înșelăciuni pe cei mai „sărăcuți cu duhul” care cred că în vorba omului trebuie musai să fie onestitate, nu 100% minciună și înșelăciune, dezinformare și capcană. Meriți cu prisosință, în oricare dintre „înfățișările” tale îndemnul, rostit tot de un conațional de-al tău, pe nume IVAN, dar un om cu frica lui Dumnezeu și cu sufletul mare: „pașol na turbinca, vidma” oricare ai fi tu și toți care te pretinzi că ești. Amin.

    paiazze   •   21.05.2023, 18:10

    MarioZelenski   •  21.05.2023, 17:23

    Este urat ca noi romanii sa nu ne trezim o data pt totdeauna si sa spunem CLAR: Ceausescu, DA, un IDIOT...care a construit Romania cum a putut, care in 79 a lansat printre primii metrou in capitala, asa PROST cum era, a platit si ROMANIA era pe 0 datorie la IMF in 1987, si toate restrictiile, toate limitarile, toate tensiunile din tara noastra erau CAUZA manipularilor si a infiltrarilor din occident la care era supusa Romania si de asta Ceausescu cenzura in stanga si dreapta, si din acel moment SUA si Europa l-au condamnat la moarte, au organizat lovitura de stat din 89 si cu ajutorul acolitilor din Romania, A PRO TV-ului condus de un diplomat american si a unui bussines man cunoscut in lumea produselor cosmetice, au distrus romania definitiv de infrastructura, ne-au injectat cultural cu tot ce s-a putut si ne-au injectat cu produsele economiilor lor ca sa le fie lor bine, in cele din urma punandu-si si soldatii si armamentul pe teritoriul nostru pentru a impinge amenintarea cat mai mult spre Rusia cum si-au dorit-o inca din 1950....Este urat sa negam ca si asta a fost un scenariu pus la punct de Occident, si ca azi, sa fim orbi precum suntem.....si in cartile de istorie sa scrie pentru totdeauna, "A fost doar vina unui dictator pe nume Ceausescu".......De ce e IMF sediu in SUA, de ce e UN ca sediu in SUA? De ce nu sunt intr-o tara din Africa? Bune intrebari, nu?Nu zic ca rusii sunt sfinti, dar mizeria americana a trezit raul si la altii in tara de-a lungul zecilor de ani.

    Ia-ti, ba, medicamentele. Am stat sub talpa rusilor decenii in sir, iar tu dai vina pe Occident. Cat de orb, de spalat pe creier sau de bolnav mintal sa fii? Da, America e o mizerie. Dar nu mai mare decat Rusia.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro

Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO

Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro

Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI