ComenteazăȘtiu că ce e mai jos este un exercițiu cvasi-inutil, căci experiența demonstrează că nu contează ce cred, ce simt, ce vreau sau ce fac eu, ci doar ceea ce tu, cititorul meu, mai bine conectat la creierul meu decât mine, vrei să crezi că cred, simt, vreau sau fac.
Într-o societate bântuită de conspiratită și condusă de mitomani și plagiatori este aproape normal să se întâmple așa. Totuși, este un exercițiu util pentru mine.
O pierdere financiară
Partea asta de opinii politice, cercetare de CV-uri și expunere a imposturii din politică a fost și este, din punct de vedere financiar, o pierdere semnificativă pentru mine. Un lucru pe care mi l-am asumat. Sunt puține firme care doresc să lucreze cu experți ca mine, câtă vreme suntem văzuți ca fiind „politici”.
Sunt firme care ezită să ajute Casa Bună (organizație în care eu nu am niciun rol în afară de voluntar și donator) tocmai pentru că asocierea cu opiniile mele politice poate fi dăunătoare. Nu contează deloc că nu sunt într-un partid, firmele au nevoie să facă afaceri cu oameni, indiferent dacă susțin PSD, PNL, UDMR, AUR, USR sau oricare alt partid, iar opiniile mele despre clasa politică deranjează toate aceste partide.
Că aș face asta pentru a câștiga imagine e o tâmpenie. Aș fi avut mult mai mult de câștigat pe partea de imagine făcând doar Casa Bună, scriind poveștile mele din copilărie și fiind în unul sau mai multe dintre comitetele directoare ale unor organizații importante, unde am fost, dar din care am plecat tocmai pentru că regulamentul lor stipulează neutralitatea politică. În fapt, îmi doresc să fiu mai puțin vizibil, nu sunt deloc confortabil să fiu recunoscut pe stradă.
De ce, totuși, am participat în competiția politică? Pentru că am fost prost și impulsiv.
„Voturi de la romi”
Prost, pentru că am crezut că, explicând participarea mea la europarlamentare din partea PLUS, va fi clar pentru toată lumea de ce o fac. În acel moment, luând în considerare strict tehnic experiența pe politici europene, rețeaua de contacte în Bruxelles și probabilitatea de impact, un grup independent de experți m-a pus pe poziția trei după Dacian Cioloș, fost comisar UE, și Dragoș Tudorache, pentru mulți ani director la Comisia Europeană.
Mai clar, pe criterii meritocratice eram foarte potrivit și am crezut că voi ajuta lista partidului aducând niște voturi care altfel nu ar fi putut fi aduse. Voturi de la romi. Am scris atunci că în cazul improbabil în care aș fi fost ales, mi-aș fi donat salariul (lucru pe care nimeni altcineva nu a îndrăznit să-l declare) tocmai pentru a nu ridica suspiciuni că sunt interesat să mă îmbogățesc cu banii de la Bruxelles.
Am renunțat rapid la PLUS, atunci când mi-a fost clar că partidul nu avea nevoie de mine și că riscam să-mi pierd de tot încrederea în oamenii în care crezusem. Timp de 7 zile consecutiv, șeful de campanie de la PLUS nu a avut timp să-mi răspundă la telefon.
„Nu îmi doresc să fiu în politică”
Impulsiv, pentru că m-am supărat grozav pe campania, parcă voit pierzătoare, a PNL și USR-PLUS la sectorul 5, care a rezultat în câștigarea primăriei de către cel mai dubios candidat – Piedone. În semn de protest, am candidat independent, sperând să forțez o schimbare în USR-PLUS, partid care îmi doream din toată inima să câștige.
Am explicat și candidatura asta cât se poate de clar, dar tot degeaba pentru cei convinși că visam să fiu înjurat în Parlament câștigând mult mai puțin decât câștigam în privat.
Nu îmi doresc să fiu în politică, dar îmi doresc o clasă politică mult mai bună decât ce avem acum. Eforturile mele sunt în direcția asta. Am crezut, până acum mai bine de un an, că USR-PLUS e o șansă foarte bună pentru a reforma clasa noastră politică. Și că e nevoie ca aceia care sprijineau partidul să acționeze și ca un mecanism critic, care să prevină smintirea ce pare să fie automat legată de puterea politică.
Însă încrederea mea în conducerea actuală a formațiunii este acum zero. Cred că partidul a luat-o razna. Nu mai sunt un susținător al USR, deși cred în continuare că cei mai onești oameni din politica noastră sunt aici.
Nu îmi doresc să fiu în politică, pentru că, din punctul meu de vedere, politica noastră este o hazna.
„De ce nu vreau să mă adaptez la hazna”
Putem să ne imaginăm că toate animalele care au o culoare perfect adaptată mediului lor au avut noroc că s-au născut așa sau să mergem pe mâna științei, care ne spune că a fost o chestie de selecție naturală. Aia cu norocul e mai simplă, nu tre să ne batem capul cu cetitul, logica și alte nemernicii.
La fel putem să credem că e o treabă de noroc/ghinion faptul că statul nostru este dominat de securiști și de rudele lor și că corupția, impostura, nepotismul și tupeul sunt practic ceea ce caracterizează majoritatea elitelor noastre. În definitiv, și în cultura familiei mamei (cea care se trage din Zamolxes Copilul Minune), norocul/ghinionul sunt foarte importante.
Este evident că procesul de selecție a elitelor favorizează oamenii șantajabili, foștii și actualii securiști, polițai, apv-iști, rudele, ciucile și cunoștințele lor.
Acum sigur că putem pretinde că nu e vina nimănui că e fiul, fiica, iubitul/iubita sau ruda foștilor sau actualilor șmecheri și că aceștia sunt atrași de conducerea statului mai ceva ca muștele de zahărul brun. Putem da vina pe intervenția divină sau pe inamicul ideologic al șefului cel mare din cer, și nu pe nepotismul infect și oportunismul abject, cum ar fi logic.
E mult mai simplu așa și nici nu supărăm pe nimeni, că doar și biserica noastră nu a fost plină de turnători la Securitate, ci doar de sfinți luptători împotriva comunismului. Singura problemă cu orbeala asta este să ne obișnuim să respirăm materialul din hazna.
Adaptarea asta la trăit în hazna nu vreau să o fac. E drept, nici vidanjarea nu e deloc plăcută, dar mai degrabă încerc să ajut cu vidanjarea, indiferent dacă asta pute sau nu celor mai sensibili dintre cititorii mei.