De ce scriu și de ce cred că mi se propun funcții ca să mi se închidă gura

Scrisul este plătit prost rău. Articolele publicate de mine sunt plătite la undeva la sub 5 euro pe oră și acum e cam de trei ori mai bine decât cum a fost în majoritatea ultimilor ani. Publicarea unei cărți este, din punct de vedere economic, un pic mai productivă decât suicidul. Mai clar, aș muri de foame dacă aș scrie timp de 8 ore pe zi. 

În general, articolele pe care le scriu sunt despre corupție, nesimțire, ipocrizie și inepție – pe scurt, despre clica noastră politică. Supăr mulți oameni în poziții foarte importante, de care depind alți foarte mulți oameni. Considerând nivelul corupției, nepotismului și servilismului societății noastre, evident că ceea ce fac eu nu mai poate continua prea multă vreme. Pentru că sunt deja prea mulți oameni puternici pe care îi „deranjez” și mai sunt câteva mii de oameni despre care am planuri să scriu.

Cum ceea ce scriu eu este o amenințare directă la privilegiile sau supraviețuirea politică și, câteodată, la libertatea celor despre care scriu, motivațiile acestora de a mă opri de la a scrie sunt mult mai puternice decât ale celor care doresc să mă citească. În mod firesc, la cum merge societatea noastră, este foarte probabil ca ei să câștige destul de curând.

Recomandări

Alertă la Banca Națională după alegeri. Investitorii încep să părăsească România, trendul s-ar putea accentua după parlamentarele de duminică

Am descoperit, de-a lungul anilor, că nu contează deloc motivele pentru care scriu. Ce contează sunt motivele pentru care cred cititorii mei că scriu. Zdrobitoarea majoritate a celor despre care scriu și a prietenilor lor cred că o fac pentru că am ceva personal cu ei sau pentru că am fost plătit să o fac. 

Toate personajele despre care am scris îmi sunt indiferente și ideea că aș scrie la comandă, pe cât de absurdă, pe atât de logică pare în condițiile în care domnii Chirieac, Roșca Stănescu, Ciuvică, Mitrea și mulți alții similari domniilor lor domină opinia publică din România. 

Contractele pe bani publici distribuite de partidele la putere sunt cele care fac profitabile cea mai mare parte a ziarelor, radiourilor și televiziunilor noastre. Jurnalismul independent pe bune este, în fapt, o excepție de la regulă.

Mai există un grup care este convins că scriu din dorința de a mă ajunge în politica românească. Nu contează faptul că declarațiile mele de avere sunt publice și că, evident, nu am cum să câștig din politică mai bine decât câștig în privat și nici că am spus repetat, public, în momentul în care am candidat, că îmi voi dona banii câștigați din politică. Nu contează nici faptul că publicam aceleași tipuri de articole de prin 2004 și constant cu patru cinci ani înainte de a fi intrat, pentru o perioadă foarte scurtă (mai puțin de o lună), în PLUS.

Recomandări

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

În fapt, ar fi mult mai bine pentru mine să nu scriu nimic despre oamenii politici. Îmi petrec cea mai mare parte a timpului liber ajutând copii din mediile dezavantajate. Am reușit în ultimii ani să devenim o comunitate mică, de câteva sute bune, de voluntari care reușim să ajutăm câteva alte sute bune de copii. 

Dacă aș scrie doar despre ceea ce reușim să facem la „Casa Bună”, atunci probabilitatea să avem mai mult succes ar fi mult mai mare. Am putea să atragem mai mulți oameni, am evita să nu ni se pună tot felul de bețe în roate și am fi promovați fără probleme de televiziunile noastre toxice, dar cu o audiență care răspunde foarte bine la acțiuni de tipul celor pe care le facem noi.

Aș câștiga mult mai multă publicitate/glorie dacă nu aș scrie nimic despre clasa noastră politică.

Și totuși de ce scriu? Pentru că pot să o fac. Pentru că am confortul material, stabilitatea și suportul oamenilor din jurul meu, toate, lucruri necesare pentru a o face. Pentru că nu depind de nimeni și pentru că sunt convins că avem o mare nevoie să încurajăm vocile critice și avertizorii de integritate. 

Pentru că nu vreau să plec din România „învins de sistem” fără a face tot ceea ce pot să schimb sistemul. Pentru că scriind despre impostură și sociopatie mă oblig să fiu și eu mai bun. Pentru că mă simt util făcând asta.

Recomandări

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

În 2022 vreau să reușim să punem la punct un ANI (Agenția Națională pentru Integritate) pe bune. Sunt sute de parlamentari care au depus declarații de avere și de interese aiurea, care se bat cap în cap cu CV-urile lor și activitatea firmelor lor sau ale rudelor lor. Vrem să dezvoltăm o bază de date care să facă imposibilă justificarea „nu am știut” atunci când vă veți duce la vot. 

În paralel, încercăm să dezvoltăm și o monitorizare pe bune a derapajelor de la televiziunile pompos denumite de știri. Ne-am strâns peste o sută care muncim la asta. Sper să fim și mai mulți.

Așa că o să scriu despre alte câteva sute de oameni și anul viitor. Indiferent de ceea ce zic sau ce cred oamenii despre care scriu, angajații și amicii lor sau membrii partidelor din care aceștia fac parte.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News