Ce mai aflăm: „TNB a angajat printr-o agenție, conform legii, prin licitație, 54 de persoane, ca să își poată asigura activitatea zilnică. Dintre acestea, pentru tehnicul de scenă au fost angajate 39: mașiniști, tehnicieni, electricieni, sunetiști, proiecționiști video. Fără aceste persoane nu se pot ține spectacole”.
Practic aflăm că din aceste instituţii întră în şomaj nu “elita” instituţiilor, nu “adninistraţia”, nu “actorii vedetă” ci “personalul tehnic”, adică “oamenii de jos”.
Să încep istoria asta cu o poveste: Viaţa ca un acvariu.
Cunoaşteţi cum arată un acvariu. Toţi ne minunăm de
peştii-vedetă, ăia frumoşi, sclipitori de dau ţanţoş din coadă. Îi privim, îi
admirăm şi credem că tot acvariul, toată lumea e fecută pentru ei. Dar puţină
lume ştie şi înţelege că în acvariu mai există nişte peşti pe care nimeni nu-i
vedem, dar fără de care viaţa acvariului nu este posibilă. Ei se numesc
peştii-sanitari.
Dar pe nimeni nu interesează peştii-sanitari care duc de fapt greul în acvariu: peşti neatractivi şi aproape invizibili. Pe ei nu dă nimeni doi bani. Dar aceşti peşti “urîţi”, neatractivi fac cea mai importantă muncă din ecosistemul acvarului: ei curăţă mizeria, “rahatul” şi gunoiul peştilor-vedetă. Ei sînt cei mai importanţi peşti ai acestei lumi pentru că ei fac ca ecosisemul să funcţioneze.
Fără peşti-vedetă – cărora nimeni nu le neagă rolul – se poate, dar fără peştii-sanitari ecosistemul moare: se depun straturi groase de mizerie, apa se împute, vizibilitatea dispare, peştii mor. Dispare viaţa. Aceşti peşti-sanitari sînt cei care ţin în viaţă totul pentru că ne curăţă nouă mizeria. Dar cine înţelege asta?
De ce se întîmplă? În primul rînd ceea ce se petrece este legat de viziunea asupra statului pe care-l construim. Statul pe care l-am construit şi pe care-l presăm imens e acel stat căruia îi cerem să nu mai fie “stat social” care garantează drepuri egale şi universale la muncă, sănătate, educaţie, odihnă. Egale şi pentru “peştele-vedetă”, dar şi pentru “peştele-sanitar”. Tot establishmentul cere şi presează de ani de zile ca staul nostru să devină “stat minimal”.
Adică să dvină un stat care oferă servicii şi garantează drepturi numai unei mici “elite” şi grupuri privilegiate. Să ofere garanţii numai “peştilor-vedetă” şi nicio garanţie “peştilor-sanitari”.
Problema imensă care se vede din acestă criză este una legată de felul în care este construit angrenajul legal, pe de o parte, şi felul în care sînt dispribuiţi banii, pe de altă parte. Pe de o parte avem contracte sigure pentru” peştii-vedetă”: nu poţi da afară un director sau un om din administraţie nici cu tunul.
Pe de altă parte avem contracte “flexibile”, temporare pentru “peştii-sanitari”. Cum se fac contractele cu “peştii sanitari”, oamenii cu “muncile de jos”? Pe PFA: adică eşti pe cont propriu şi nu ai drepturi, nu ai cum să te protejezi în faţa angajatorului, nimic nu te protejează şi oricînd poţi fi aruncat afară. Sau pe contracte sezoniere, temporare: lucrezi la noi cît teatrul sau cît instituţia are neovie de tine. Lunile în care nu avem nevoie eşti pe cont propriu, nimeni nu te plăpteşte, nimeni nu-ţi plăteşte contribuţiile la stat etc.
Să remintesc ceva important? Am uitat cum s-a făcut noul Cod al muncii de pe vremea guvernului Boc? Nu l-au dorit nici sindicatele, nici angajatorii. Cine l-a dorit şi comandat? Modificările s-au făcut, se știe, la presiunea lobby-ului marilor corporații străine, în speță a Consiliului Investitorilor Străini și a Camerei Americane de Comerț.
Modificarea a urmărit, în principal, flexibilizarea relațiilor de muncă, adică putere sporită a angajatorului de a demite sau de a angaja pe perioade scurte, cît și slăbirea puterii de negociere a salariaților, dispariţia contractelor colective de muncă, respectiv slăbirea a sindicatelor. Iată că visul multinaţionalelelor s-a îndeplinit, iar acum loveşte în toate direcţiile şi vedem rezultatele.
Cealaltă problemă e disribuţia banilor. Grosul bailor se duce spre “peştii- vedetă”, iar “firimiturile” spre “peştii-sanitari”. Cum se distribuie banii: aici mai bine să nu intrăm în discuţie. Este faimosul exemplu al directorului TNB. „Dl Caramitru pe fiecare spectacol regizat sau în care joacă ia 10% din încasări.
Iar în 2018 din 120 de spectacole jucate la Sala Mare 66 sunt regizate sau/și jucate de dl Ion Caramitr” ne explică actorul Mihai Călin (sursa). Statistica Eurostat ne arată următoarele: „Romania este ţara din UE cu cea mai mare inegalitate între bogaţi şi săraci, în conditiile în care primii 20% dintre locuitori au venituri de 8,3 ori mai mari decat cei 20% cu cele mai mici încasari… La nivelul UE, diferenţa de venituri între cei mai prosperi 20% dintre cetățeni și cei mai săraci 20% este de 5,2 în 2015” (Sursa)
Ce ne spune această situaţie? Ne spune un lucru simplu. Ca să avem un “acvariu decent”, un ecosistem în care să putem trăi împreună decent e nevoie urgent de nouă lucruri: o nouă „Lege a dialogului social“ şi un nou „Cod al muncii”. Ce forţă politică este dispusă să facă asta? Niciun partid parlamentar…
CITEȘTE ȘI: