ComenteazăNu mi-a trecut prin cap niciodată să-mi întreb prietenii sau apropiaţii cu cine votează. Am încredere în ei chiar dacă votează opusul a ceea ce cred eu. Au ei raţionamentele lor pe care poate că eu nu le înţeleg. Votul e o chestiune liberă, egală şi trebuie respectat ca atare.
Europa, înainte de a deveni o dogmă şi o certitudine, este o chestiune de interogaţie şi de punere la îndoială a propriei poziţii. Discut cu celălalt mai întâi, nu ca să-mi impun teza, ci ca să-mi verific, să-mi chestionez poziţia. Înţelegerea şi cunoasterea sunt primordiale. Abia după vine construirea unei convingeri prin raţionamente şi argumente.
A verifica votul părinţilor mi se pare nedemn. Ruşinos. Înfricoşător: e ca şi cum te-ai uita prin gaura cheii să vezi cum fac sex, cum te fac pe tine. E ceva inuman, animalic şi profund antipolitic. Politica nu se face gol, nud, dezbrăcat. Asta e natură, biologie, piatră, bâtă. Politica şi cultura au nevoie de haine, de acoperământ. Omul devine fiinţă politică atunci când îşi dă seama că e gol. Politica e pentru a te proteja ca haina.
A le impune părinţilor o decizie politică e mai mult decât un act dictatorial. E violenţă maximă. Punct.
Ce se întâmplă nu e deloc normal. Aşa că sunaţi-vă părinţii, mângâiaţi-i şi respectaţi-le deciziile. Au ceva mai multă experienţă decât voi. Faptul că sunteţi deja e un argument imens pentru a-i respecta chiar dacă au votat “ciuma roşie”.
Oamenii gândesc diferit. Sunt diferiţi şi votează din foarte diverse motive. Deciziile politice au raţionamente foarte diferite. Unii pot vota doar pentru că un politican le-a dat bineţe. Alţii, pentru că le-a crescut pensia, alţii, pentru că au fost scutiţi de impozite. Alţii, doar pentru că un politician e înalt. Da, nu glumesc. Sunt date statistice şi pentru asta.
În politică sunt învinşi şi învingători. Democraţia înseamnă că cei care au majoritatea îşi asumă actul şi responsabilitatea guvernării cetăţii, a ţării. Dar cei care pierd nu sunt excluşi, nu sunt stigmatizaţi, ci respectaţi. Respectaţi şi reprezentaţi. Ei rămân şi fac parte legală din corpul social. Ei cu atât mai mult trebuie protejaţi.
Violenţa se naşte mai întâi în atutudine şi este exprimată prin cuvinte. Prin “ciumă”, “ştirbi”, “asitaţi”, “putinişti”. Pe de o parte. Şi “trădători”, “soroşişti” , “tefelişti” pe de altă parte. Mai întâi trebuie să-ţi dezumaninezi adversarul prin atitudine şi cuvinte. E primul semn al violenţei, al unui “război civil” soft. De aici la violenţa fizică e un pas. Ştiţi ce fac dictaturile cu “duşmanii lor”. Mai întâi le dau un nume inuman. După aceea le iau actele, drepturile. Şi apoi îi dezbracă, îi ţin goi. De ce? Pentru a-i scoate din câmpul politic şi a-i încarcera într-un alt regim. A-i lua cuiva dreptul la vot însemnă a-l depolitiza, a-l scoate din câmpul politic. Ăsta e un gând foarte periculos. Nu există în politică oameni “urâţi” sau “frumoşi”, “superiori” sau “inferiori”, ci egali în drepturi.
Mi se spune: sunt proşti şi needucaţi dacă au votat altfel. Dragilor: competenţa politică nu ţine de numărul de şcoli făcute. Şcoala te poate ajuta, dar nu e o garanţie în ce priveşte competenţa ta politică.
Şi să nu uităm că marile crime politice şi marile dictaturi s-au construit cu sprijnul unor oameni foarte educaţi.
Problema în politica românească nu e că dispar partide vechi şi apar partide noi, ci că există o imensă pătură socială nereprezentată.
Această pătură socială este una foarte puţin protejată: muncitori, ţărani, săraci, vulnerabili, bătrâni. Este în mare parte “forţa de muncă ieftină”, care duce greul acestei ţări şi pe care nimeni nu doreşte să o reprezinte. Este pătura socială abandonată.
Foto: Eli Driu
Citește și: