ComenteazăAtunci când se vorbeşte mult despre patriotism înseamnă că undeva, ceva s-a furat.
Mihail Saltîkov-Șcedrin:
În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, vorbind despre mortalitatea ca urmare a infectării cu coronavirus, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a declarat că „nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, COVID-ul a luat viața celor care și așa erau o povară pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și, din păcate, și în Republica Moldova”.
Parveniții și iobagii
Această declarație de un cinism crunt al unui responsabil de rang înalt nu e o întâmplare: așa văd ”noii parveniți” în politica basarabeană cetățenii – niște ”iobagi”. COVID-ul omoară mai ieftin și eficient.
Întâmplător, zilele acestea mă aflu undeva în sudul Basarabiei, unde sunt implicat într-un proiect. Cunosc bine zona încă din anii 70. Cunosc destul de bine problemele zonei din interbelic încoace.
Din cunoștințele mele, niciodată această regiune, poate cu excepția războiului, nu a trecut printr-o descompunere socială mai teribilă. Nici măcar perioada represiunilor staliniste, care au fost de o violență imensă, cu deportări, nu a destructurat societatea în așa hal cum au făcut-o ”ai noștri” în ultimii 20 de ani.
Societatea nu e doar făcută praf, ci e la limita descompunerii. Dacă România este în depresie socială, atunci Republica Moldova este în moarte clinică. Nu exagerez defel.
Un feudalism postindustrial
Practic, vorbim de un stat nu doar capturat – ar fi un cuvânt prea moale –, ci efectiv ocupat, destructurat, privatizat-jefuit și exploatat ca în feudalism. Anii 90 până încoace au însemnat pentru Moldova un regres teribil: social, economic, politic, demografic, cultural. Nu vă dau date pentru a nu face infarct. Independența, în loc să ducă la o dezvoltare, duce la o disoluție.
Anii 90 au debutat clasic: întreprinderile s-au închis, privatizările (sau mai degrabă jefuirea bunului public) au dus la falimente în lanț, iar oamenii au fost aruncați pe drum.
Locurile de muncă au devenit un privilegiu. Până și cele prost plătite. Basarabenii nu au devenit o forță de muncă ieftină, ci aproape gratuită – semi sclavie, troc și ajutoare.
Umilința din anii 90 a fost dură. Alcoolismul și moartea prematură au făcut ravagii.
Acest fapt a dus la o sărăcie cruntă și o migrație economică fără precedent istoric.
Cum agonizează satele
Asta la orașe. La sate – să nu uităm că Republica Moldova are peste jumătate de populație rurală -, reformele au dus la distrugerea oricărei forme de asociere, a formelor colective de muncă pe parcele mari și tehnologizate, transformându-le în mici parcele atribuite unor familii și grupuri mici lipsite de tehnologie. În câțiva ani colapsul a fost total.
Modelul – fiecare pe cont propriu, cu parcela lui a fost un faliment total și a dus la distrugea și a infrastructurii, și a tehnologiei rămase din vechiul regim.
Cei puțini care au făcut agricultură ceva mai avansat sau mai specializată (jumătate din prietenii de copilărie) – cum sunt cei cu serele, de exemplu – au fost distruși prin șocul scutirilor de taxe pentru mărfurile de import care au invadat piețele. Au mai apărut și supermarketurile – investitori strategici. Știm ce ravagii au făcut.
Am văzut cu ochii mei munți de varză de primăvară aruncată pe câmp, produsă cu multe investiții și muncă. De ce? Cu o lună să iasă marfa ”iobagului de pe glie”, un grup de parlamentari isteți și flămânzi de bani a scos taxele exact pe aceste produse. Pe câteva luni, cât să vândă bine cei care știu să împartă bine profiturile.
De ce fac asta politicienii din Basarabia? Zic, e piață liberă, concurență loială: țăranul basarabean cu un cal și o roabă concurează cu fermierul european subvenționat de 50 de ani sau cu marile corporații care rad ca lăcustele tot. Cinism fără margini. De asta-i numesc ”ocupanți”: oricum la majoritatea politicienilor, averile le sunt afară. Și viitorul.
Nu se mai exportă produse agricole, ci copii
Ce mai înseamnă azi satul basarabean semipustiit? Satul a devenit un garant al sărăciei: sărăcia s-a născut la sat și acolo va muri. Cu tot cu săteni. Moldova este o țară rurală, dar nu agrară. De ce? A fost distrusă asumat și consecvent. De ce? ”Noii ocupanți”, ”ai noștri”, au făcut din acest lucru încă o sursă de profit.
În ce s-a transformat satul basarabean? În zona care produce și exportă nu produse agricole, nu vin, struguri și roșii, ci copii. Da, copii.
Satul moldovenesc a devenit exportator de cea mai ieftină și cea mai tânără resursă umană din Europa. Toți copiii au un singur dor: să plece la muncă afară. Mai toți pleacă necalificați, deci carne de tun.
Trăiesc din exploatarea unor oameni care doar fiind săraci pot să-i slujească
Unde e statul? Statul a fost ocupat, privatizat și mai toate instituțiile au devenit mici afaceri boierești subordonate unor oligarhi. Lucrezi la stat ca să slujești interesele grupurilor private, un soi de hoți legalizați.
Alegerile sunt o glumă. E adevărat că sunt și oaze de normalitate: cum e cazul primarului din Cahul ales cu 80% fiind independent. Sau primarul din satul Colibași. Dar astea sunt excepții.
Patriotismul
Cea mai ieftină resursă a acestui stat știți care este? Nu vinul, nu strugurii cu care cândva ne mândream. Cea mai ieftină resursă a puterii de la Chișinău este ”noua iobăgie”, această forță de muncă aproape gratuită, exploatată la sânge și exportată ca formă de migrație economică afară.
Ea aduce în țară destul de mulți bani. Este cam singura sursă de finanțare serioasă și stabilă a Basarabiei.
Care este zgomotul de fond puternic și obsesiv aici? Căci și aici vin alegerile ”boierimii”. Puțină luptă reală împotriva corupției, ca și la noi, și multă obsesie legată de identitate și patriotism.
Doamne, de treizeci de ani e o luptă teribilă pe tema asta: patriotismul cu lacrimi și muci. Fără nicio noimă.
În timp ce intelighenția, presa și politicienii mainstream rup cămașa patriotică de pe, ei Basarabia e în moarte clinică. Noroc cu câteva excepții și banii ”iobagilor” plecați sau rămași. Asta-mi amintește de marele Saltîkov-Șcedrin: ”Atunci când se vorbeşte mult despre patriotism înseamnă că undeva, ceva s-a furat”.